Salvăm copacii de la tăiere, scriem pe hârtie reciclată

Salvăm copacii de la tăiere, scriem pe hârtie reciclată

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco Sibiu, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean  a desfășurat în luna decembrie a anului trecut dar și în ianuarie- februarie 2022, o campanie de informare și conștientizare în școlile din județul Sibiu, cu precădere în zonele rurale unde  gradul de colectare selectivă este mai mic.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Așadar, am participat la câteva ore despre importanța celor 3R – Redu, Reutilizează, Reciclează și despre colectarea separată, ore în care  am discutat cu elevii de gimnaziu și am încercat să-i ascultăm, să le explicăm ce trebuie să facem pentru a economisi resursele planetei și pentru a lăsa generațiilor viitoare o moștenire prețioasă.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco a oferit copiilor un set de caiete de română/matematică confecționate din hârtie reciclată de foarte bună calitate, care conțin informații despre colectarea selectivă, ce punem în fiecare pubelă, cum trebuie să sortăm deșeurile pentru a colecta corect, modalitatea de a le presa astfel încât să încapă în  pubelele din platformele de colectare, ce nu trebuie să punem în pubelele de deșeuri reciclabile, cum putem colecta deșeul biodegradabil pentru a face compost.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Custom Image

 

Reciclarea este procedeul prin care materialele conținute în deșeuri sunt prelucrate si folosite pentru fabricarea de produse noi. Astfel, se folosește mai puțină energie și mai puține resurse decât pentru crearea produselor din materiale noi.

Pentru a învăța să recicleze, copiii au nevoie de modele în jurul lor, modele care să le arate de ce este important să protejeze natura. Oferindu-le un exemplu de urmat, adulții pot influența într-o mare măsură comportamentul copiilor atunci când vine vorba de grija față de mediu. De la curățarea locului în care stau și punerea lucrurilor la locul lor, până la colectare selectivă și reciclare este doar un pas.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reciclarea creativă este un proces prin care deșeurile, obiectele inutile sau cele nedorite sunt transformate prin metode creative în ceva nou, interesant și folositor, ne arată platforma Harta Reciclării.

Astfel, prin reutilizarea hârtiei, a tuburilor de hârtie sau a pet-urilor copiii pot crea animăluțe, decorațiuni de perete sau de atârnat și își pot testa astfel imaginația într-un mod creativ.

Părinții joacă un rol important în educația de mediu a copiilor lor. Pubelele de acasă ar trebui să fie accesibile și etichetate corespunzător. De asemenea, crearea unor desene care să explice ce tip de deșeu ajunge în fiecare pubelă și amplasarea lor lângă spațiul de depozitare al deșeurilor ușurează modul în care aceștia învață despre reciclare.

 

Custom Image

 

Important este ca părinții, împreună cu profesorii să le explice copiilor de ce este necesar să recicleze.

Este foarte important ca reciclarea să fie explicată pe înțelesul lor. Prin jocuri sau prin diferite activități, aceștia pot înțelege mult mai ușor principiile și se pot distra în timp ce fac un bine naturii și mediului înconjurător.

Activitatea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco va continua cu realizarea unor caiete din hârtie reciclată pentru elevii claselor 0 – IV, astfel încât să ne continuăm menirea de a fi aproape de toți elevii.

Prin acțiunile noastre dorim să le arătăm copiilor cum pot ei prin gesturi mici și prin preocupări zilnice să-și formeze obiceiuri sănătoase pentru a avea o viață sustenabilă și pentru a păstra curat mediul.

Custom Image

 

 

09 februarie 2022 la 06:36
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 34 minute
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 53 minute
Pavilionul C8 de la „Psihiatrie”, aproape de final. Investiție de 9,84 milioane de lei
Lucrările de reabilitare și eficientizare energetică a Pavilionului C8 – Policlinică din cadrul Spitalului de Psihiatrie Sibiu au...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Dispută între directorul CNAIR și secretarul de stat Horațiu Cosma, înaintea închiderii A1 Sibiu–Boița
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a criticat decizia de închidere temporară a sectorului A1 dintre...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Când vine momentul să schimbăm numele unei străzi? Despre Milea, Goga și memoria pe care o păstrăm în spațiul public
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 15 ore
CRISTIAN: Transport metropolitan extins
Din ultima săptămână a lunii septembrie, autobuzele de transport metropolitan linia 510, care vin dinspre Sibiu spre Cristian,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Doi răniți într-un accident produs între Mândra și Ocna Sibiului. Trafic îngreunat pe DJ 106 B
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106 B, între localitățile Mândra și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Recomandarea săptămânii | Maria Șpan: „Micii cercetători descoperă patrimoniul cultural imaterial”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Specialiști ai Spitalului Județean Sibiu, la curs internațional de anestezie și terapie intensivă
O echipă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a participat la International Course on Guidelines and Protocols...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 21 ore
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 21 ore
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 22 ore
Emil Hurezeanu, într-un dialog de colecție cu Tribuna: România, între o falie și o fereastră istorică
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.