Vin astăzi, acum, în faţa dumneavoastră, dragi cititori ai ziarului Tribuna, şi nu numai, cu o alt fel de cazuistică: aceea de completare, refacere a unui patrimoniu arhitectural unic pentru oraşul nostru. Este vorba despre fosta „Cazarmă 90” ce înainte încheia latura de vest a centrului istoric din Sibiu. Am crescut cu ea în faţă, am vizitat-o mai mult sau mai puţin clandestin, m-am plimbat ori jucat pe culoarele ei, m-am bucurat atunci când împreună cu un prieten din copilărie dădeam „spectacole” muzicale în curtea interioară a cărei rezonanţă ne fascina.
Da, eram seduşi de frumuseţea ei intrinsecă, dimensiunile etalate privi­torului, de poziţia protec­toare pe care o afişa celor care soseau aici din partea de sud sau vest a oraşului, în faţa agre­sorilor de tot felul … Cu toate acestea, moftul, directiva lui Ceauşescu (când la o manifestaţie organizată în cinstea vizitei „de lucru” făcute de acesta Sibiului) de a o dărâma – numai ca ur­mare a faptului că lui îi obtura şi îngusta imagi­nea peste oraşul nou, construit în stil comunist – s-a „fructificat” de către o prelungire a puterii în teritoriu a soţiei dictato­rului, Elena Nae, un prim-secretar străin de judeţul şi oraşul nostru, Aşa cum am aflat mai târziu, toţi trei (şi nu numai ei) erau speriaţi de autoritatea, dinamismul pe care-l afişa această construcţie! Lozincile securiste arun­cate „vulgului” au prins celor fără cunoştinţe, neiubitorilor de frumos şi prestanţă, celor fără res­pect şi patriotism local. Nu s-a ţinut seama de po­ziţia, opoziţia unor spe­cialişti în domeniu, şi aici ne referim la familia Lungu, dl. Nidermayer şi mai ales a renumitului sla­vist Haralambie Chirca.
Şi astfel, buldozerele chemate de numitul(a) prim-secretar – ce trebuia să pregătească terenul pentru venirea lui Nicu Ceauşescu la cârma judeţului- au dărâmat-o curăţind locul de „şobo­lanii” de la subsol, însă, vitregind Sibiul de o construcţie care astăzi îi făcea cinste. Dar pres­tanţa cazarmei „învechite” de vreme – nu de nepă­sarea oamenilor! – obtura mărginimea vizionară a liderilor naţionali şi locali.
Cu siguranţă, părerile cititorilor vor fi pro ori contra, dar, un lucru este cert: majoritatea sibienilor au rămas cu un gol imens în sufletele lor şi cu imaginea ce se deschide acum spre parcarea din faţa fostului Hotel Bule­vard, ce cu timpul va fi ocupată cu o altă con­strucţie faraonică moder­nă în locul celei de drept iar parcarea se va ame­naja la subsol, aşa cum le stă astăzi bine unor utilităţi. Şi când mă gân­desc, dlor Radu, Nanu, Chiriac ce valoroasă era „Cazarma 90” pentru Universitatea dum­nea­voastră, a noastră, pentru istoria locală, pentru poziţia Sibiului vizavi de rolul ce se deschide ora­şului de pe malurile Cibi­nului în cadrul NATO etc.
Sperăm, suntem con­vinşi că cei care înţeleg demersul nostru, liderii autentici, cei îndrăgostiţi de frumos, de adevăr, oamenii simpli şi realişti, vor lua atitudine în fa­voarea reconstrucţiei fizice a acestui edificiu. De ce alte popoare pot să-şi refacă un patrimoniu arhitectural distrus, să-şi construiască kitsch-uri ale unor edificii străine de istoria lor naţională (vezi americanii, francezii, en­glezii, ruşii, chinezii etc.) şi noi să nu avem capa­citatea, mândria, condes­cendenţa de a rezidi o construcţie, una dintre emblemele oraşului?

Nicolae Sbârcea
credit foto: Hermann FABINI