Ochiul şi urechea: În prezent, lăudându-se cu strămoşii

Ochiul şi urechea: În prezent, lăudându-se cu strămoşii

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Nu-mi amintesc ca în urmă cu ani să fi existat atâţia statisticieni ca în prezent, în opinia mea niş­te socotitori de CAP cu studii superioare şi chiar cu doctorate, mai mult sau mai puţin plagiate. Cu ce se ocupă ei? Cu numărătoarea, înlocuind abacul cu calculatorul. Ce numără? Orice: animale sălbatice şi domesice, păsări de curte sau mi­gratoare, peşti de râu sau de baltă, gravide sub 16 ani, miliardari, muritori de foame, invalizi, prostituate, homosexuali, vaccinaţi, nevaccinaţi, morţi, broaşte răioase, ţânţari anofeli, măce­lari, creatori de modă etc. Nu ştiu dacă există şi statisticieni care să numere câţi regi, împăraţi, duci, ducese, conţi, contese, baroni, baronese, marchizi, prinţi, prinţese etc. mai fac umbră pământului.

Ideea mi-a venit aflând că ambasadorul Unga­riei la Paris este, din luna aprilie 2021, Georges de Habsbourg-Lorraine. El i-a explicat preşedintelui Macron, în timp ce-şi prezenta scrisorile de acreditare, că stră, stră-bunica maternă Louise Marie Therese d'Artois s-a născut în Franţa în 1819 şi-a fost nepoa­ta regelui Charles X. Nu ştiu cât de mult l-a intere­sat pe Macron istoria asta, dar protocolul l-a obligat să asculte.

Conform tradiţiei dinastice, Georges ar putea fi numit Alteţă Imperială şi regală, arhiduce de Austria, prinţ de Ungaria, Boemia şi Croaţia. În paşaport nu apare decât numele Georges de Habsbourg-Lorraine, fără toate celelalte titluri care, oricum, au doar o valoare deco­rativă. Trăieşte la Paris şi nu face naveta între cele trei castele pe care le are la Viena, Budapesta şi Bra­ga. Are 57 de ani, a studiat dreptul, istoria şi ştiinţe­le politice. Când merge la Budapesta, pe care soţia lui n-a părăsit-o (şi ea născută ducesă Eilika d' Oldenburg) lucrează în mass-media şi o sprijină pe consoartă, care conduce o fundaţie care îi ajută pe tinerii defavori­zaţi. Cei trei fii ai lor sunt împrăştiaţi prin Europa studiind. Relaţiile franco-maghiare se pare că sunt bu­ne din moment ce Franţa este al patrulea investitor în Ungaria, 600 de societăţi franceze dând de lucru la 40.000 de unguri.

Dacă vreţi, ca o curiozitate, un văr de-al lui Georges, Eduard Habsburg-Lothringen (54 ani), este ambasa­dor al Ungariei la Vatican, pe lângă Sfântul Scaun de şase ani. Doctor în filozofie, teolog, catolic convins, cu numeroase lucrări de specialitate. Are şase copii şi, pe lângă celelalte limbi de circulaţie curentă, pe care orice abasador ar trebui să le cunoscă, el vor­beşte şi latina. Cei doi veri ambasadori, de viţă nobilă se întâlnesc rar, doar la reuniunile internaţionale, dar comunică frecvent.

Aşa, într-o nebunie de-a mea, mă gândeam ce-ar fi dacă lohannis le-ar da de lucru Margaretei şi lui Duda, pe la nişte ambasade, dar mi-am revenit, fiindcă nu ştiu ce studii au cei doi trântori ai Casei Regale a României.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor - N. I. DOBRA
02 februarie 2022 la 21:11
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 9 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.