"Dragostea şi muzica – cele două aripi ale sufletului"

"Dragostea şi muzica – cele două aripi ale sufletului"

Bănuiesc că aţi auzit de Hector Berlioz, cunoscut compozitor francez, puţin şi evreu după mamă, un romantic iremediabil, mereu îndrăgostit. (La 12 ani s-a înamorat de o fată cu 7 ani mai mare, fără că aceea să ştie. La 60 de ani, aflând că respectiva a rămas văduvă, s-a dus şi a cerut-o de soţie. Bineînţeles că a fost refuzat.) În timpul liber a fost şi jurnalist, unele butade rămânând până azi: "Norocul de a avea talent nu e de ajuns, mai trebuie ca şi talentul să aibă noroc; Nu mai am nici speranţe, nici iluzii, nici mari gânduri rămase. Dispreţul meu pentru prostia şi josnicia oamenilor, ura mea pentru ferocitatea detestabilă este la maximum; Dragostea şi muzica sunt cele două aripi ale sufletului; Nimănui nu-i pasă dacă eşti trist, aşa că ai putea la fel de bine să fii fericit; Timpul este cel mai bun profesor, din păcate, el îşi omoară toţi elevii". A murit în 1869, la doar 66 de ani. * Zice că un cercetător a descoperit un miliped (o goangă) cu 1.300 de picioare, trăind în Australia. S-o spună la mutu că a avut ambiţia să numere atâtea "picioare" deşi lumea e plină de ciudaţi. Pentru aşa ceva ai nevoie de timp şi răbdare. * Rând pe rând, mai toţi colaboratorii de valoare au părăsit revista Dilema Veche, mai rămânând ceva plevuşcă. Nu mai iau revista (8 lei) decât pentru caricaturile lui lon Barbu şi eseurile semnate de Mihaela Simina, Rodica Zafiu, Radu Naum, Radu Paraschivescu, Adina Popescu. Andrei Pleşu a ajuns o fântână seacă şi încearcă să-l lanseze pe fiu-său. * Vorbeam cu un amic, el susţinând că, dincolo de unguri, brokeri de bursă sau alarmişti pandemici, România n-a fost niciodată în trecut într-o situaţie mai bună ca cea de azi. Bineînţeles că l-am contrat vehement: instabilitate politică şi economică, haos în Sănătate şi Educaţie, scumpiri, devalorizarea leului, un preşedinte doar în aparenţă sigur pe sine, în fapt un papă-lapte împăiat şi sperios etc. De la Burebista până la lohannis, toţi au furat ceva din ţara asta şi mă mir cum mai are resurse de su­pravieţuire. De sus până jos corupţia e în floare, iar impostura proliferează. În afara autobuzelor Tursib, spuneţi-mi, rogu-vă, ce merge bine în Sibiu şi în România? * Recent am aflat cu jenă că, dacă în 1999 n-ar fi existat conflictul din Iugoslavia şi nevoia americanilor de a survola teritoriul României cu bombardierele, nici acum nu am fi membri NATO. Acesta a fost preţul trădării noastre faţă de vecinii de-o viaţă. Şi, dacă nu vă supăraţi, aş vrea să ştiu, ca fapt divers, la ce ne foloseşte faptul că suntem parte din NATO? (Am un prieten în Serbia cu care pur şi simplu mi-e jenă să mă întâlnesc de când cu porcăria făcută de Constantinescu.) Acum ne mănâncă-n cur să ne amestecăm şi în Ucraina, vecină veche şi de nădejde. Numai tâm­penii fac politicienii noştri, urmând exemplul americanilor, mereu sămânţă de scandal. N-au decât, dar pe mine să nu conteze.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - N. I. DOBRA
24 ianuarie 2022 la 20:46
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 9 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.