Campania de fătări la ovine se desfăşoară, în sistemul tradiţional, începând cu ultima decadă din ianuarie, luna februarie şi uneori prima decadă a lunii martie, în funcţie de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducţie.
    Implementarea unor măsuri specifice în perioada de pregătire și de   desfășurare a campaniei de fătări asigură crescătorilor de ovine, obţinerea unui indice de natalitate ridicat, prin care se pot inlocui animalele valorificate, reformate sau moarte, deasemenea se pot obține venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi o creştere numerică a efectivului.
    Pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime şi să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor, se recomandă crescătorilor de ovine să asigure, indiferent de dimensiunea efectivului, următoarele:
Identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou născuţi.
Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea şi zooigiena la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite).
Compartimentarea adăpostului în funcţie de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei)
Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului se determină în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor, densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă şi 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţa minimă de 2,5 m² pe cap de adult şi de 0,5 m² pe miel.
Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18 – 20 grade C, coeficientul de luminozitate, 1:12, – 1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilaţie naturală.
Menţinerea în stare de igienă şi funcţionare a echipamentelor din adăposturi respectiv, sistemele de iluminare, de încălzire şi de ventilaţie.
Ovinelor care nu sunt ţinute în adăposturi închise, trebuie să li se asigure protecţia necesară împotriva intemperiilor, contra animalelor de pradă, accesul la apă şi la hrană.
Hrana administrată zilnic ovinelor, in această perioadă. trebuie să fie echilibrată nutritiv, furnizată în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale
Să se asigure un front de furajare care să  permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan şi să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.
Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse, îngheţului şi evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.
Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. Se recomandă, ca la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii  să aibă acces treptat până la înţărcare, la alte produse alimentare proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreţie.
Administrarea la miei în primele două săptămâni după fătare, preventiv,  vitamina E și Selenit de Sodiu, injectabil, 2 ml/10 kg greutate vie, subcutanat.  
Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor de bunăstare, inclusiv in  manipularea oilor, a mieilor, stăpânirea ulterior a tehnicilor de mulgere şi tundere a oilor.
Inspectarea zilnică a efectivului de ovine  acordându-se o atenţie specială la aspectul corporal în ansamblu, la mişcărlie animalelor, la rumegare, la schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi, şi starea ongloanelor.
Eectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorile fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
Ovinele bolnave sau rănite, să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil şi să fie consultate, de un medic veterinar.
În toată această perioadă crescătorii de ovine, asociaţiile profesionale trebuie  să colaboreze permanent cu personalul sanitar veterinar, pentru monitorizarea stării de sănătate a ovinelor, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni sanitare veterinare preventive sau curative ce se impun.  
    Dr. Penţea Ioan Viorel– Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu