O fabrică devastată de inundații, sute de angajați care riscau să-și piardă locurile de muncă și o decizie fermă: fabrica nu se închide. Este povestea pe care președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a descoperit-o în Spania și pe care o consideră o lecție importantă despre reziliență, responsabilitate și rolul oamenilor într-o companie.
Daniela Cîmpean a vizitat Industrias Alegre, o companie de familie din apropierea Valenciei, în cadrul seminarului Comisiei pentru Politică Economică (ECON) a Comitetului European al Regiunilor, a cărei membră este.
Potrivit Danielei Cîmpean, fabrica a fost grav afectată de inundațiile din 29 octombrie 2024. Utilajele au fost distruse, instalațiile compromise, iar mii de tone de noroi au rămas în urmă. În momentul viiturii, 30 de angajați au fost nevoiți să se refugieze peste noapte la etajul clădirii.
În spatele pagubelor materiale se afla însă drama oamenilor. Aproximativ 300 de angajați depindeau de activitatea fabricii, iar mulți dintre ei aveau, la rândul lor, mașini distruse și locuințe grav avariate.
Cu toate acestea, proprietarii companiei au decis să continue activitatea și să păstreze locurile de muncă.
Reconstrucția a necesitat investiții de aproape 40 de milioane de euro. Compania a apelat la parteneri din alte țări europene, a mutat temporar o parte din producție și a început refacerea fabricii.
În iunie 2025 au repornit primele utilaje, iar în septembrie, la doar 11 luni de la dezastru, întreaga producție era din nou funcțională în Albal.
Revenirea a fost marcată prin evenimentul „Rebuilding Together” – „Reconstruim împreună”, alături de angajați, familiile acestora, clienți, furnizori și voluntari.
„Nu au reconstruit doar o fabrică. Au reconstruit încrederea, siguranța zilei de mâine și sentimentul că nimeni nu este lăsat singur atunci când lucrurile devin cu adevărat dificile”, a scris Daniela Cîmpean pe pagina sa de socializare.
În opinia sa, din această experiență se desprind trei lecții importante: reziliența se construiește înaintea crizei, prin parteneriate solide și organizare; oamenii sunt la fel de importanți ca utilajele; iar o criză poate deveni și o oportunitate de transformare.
Daniela Cîmpean a subliniat și rolul administrației publice în astfel de situații: „Într-o criză, timpul poate fi la fel de important ca banii. Companiile au nevoie de sprijin proporțional cu pierderile suferite, dar și de mecanisme rapide, pentru că întârzierile pot face diferența dintre supraviețuire și închidere”.
Pornind de la experiența din Valencia, președinta Consiliului Județean Sibiu a făcut o legătură și cu mediul economic local, unde relațiile dintre investitori, furnizori, angajați și autorități sunt esențiale în momente dificile.
„Puterea unei companii nu stă doar în clădirile, utilajele sau capitalul ei. Stă, înainte de toate, în oamenii care o țin în viață”, a concluzionat Daniela Cîmpean.
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Dumitru CHISELIȚĂ
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Vlad IGNAT
Ștefania VESA