Un sibian din Fofeldea, erou al aviației române. Cum s-a transformat un posibil record mondial intr-o catastrofă

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Un sibian a intrat în istoria aviaţiei româneşti, iar numele său este înscris la loc de cinste în centurul Bucurestiului, pe Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor. Ioan Stoica s-a născut în judeţul Sibiu de astăzi, în satul Fofeldea, iar de la tragica sa moarte se împlinesc pe 12 septembrie 100 de ani. A făcut parte din echipajul selectat pentru a realiza unul dintre primele mari zboruri de lungă distanță, fără escală, din Europa, cel de pe ruta Paris – Bucureşti. Avionul în care se afla s-a prăbuşit în Cehia. În epocă, un astfel de zbor reprezenta dovada supremă de rezistență și testa atât limitele tehnologiei aviatice, cât și abilitățile echipajului. Ion Stoica era pilot-mecanic și zbura alături de celebrul pilot Gheorghe Bănciulescu pe un avion de tip Potez XXV. Din păcate, zborul care putea redefini istoria aviaţiei mondiale i-a adus sfârşitul fiului satului Fofeldea şi o vătămare pe viată pilotului Bănciulescu.

TRIBUNA prezintă, astăzi, înaintea datei de comemorare a morţii lui Ioan Stoica, istoria unei vieţi pusă în slujba zborului românesc şi parcursul unui om recunoscut ca fiind printre cei mai pricepuți mecanici de zbor ai generației sale și un pilot pasionat și talentat. Demersul este realizat împreună cu asociaţiile fiilor satului Fofeldea şi cu Asociația Cordiana Fofeldea.

Trecutul sibian al eroului din Fofeldea

Ioan Stoica și-a petrecut copilăria în Fofeldea, într-o perioadă în care Transilvania se afla încă sub administrație austro-ungară. A urmat primele clase la Sibiu, iar apoi a plecat la București, unde a absolvit, în anul 1916, Școala de Arte și Meserii. Încă din tinerețe a manifestat o înclinație deosebită către mecanică și tehnică. Potrivit mărturiei căpitanului Gheorghe Bănciulescu, publicată în Revista Aeronautică, Stoica era animat de „un sentiment de naționalism curat și entuziasm tânăr”, ceea ce l-a determinat să treacă munții și să se alăture cauzei românești înainte de intrarea României în război.

Voluntar în aviația română

La intrarea României în Primul Război Mondial, Ioan Stoica s-a inrolat voluntar în aviație. În anul 1916, a devenit mecanic de avion la Galați, activând în cadrul escadrilelor echipate cu avioane Nieuport. Pe frontul Primului Război Mondial, Stoica a servit ca mecanic de avion în escadrilele de luptă, unde s-a remarcat prin muncă, disciplină și pricepere tehnică. Datorită competenței sale, a devenit unul dintre cei mai apreciați mecanici ai aviației române și a fost avansat la gradul de sergent pe câmpul de onoare. După încheierea războiului, a fost printre puținii aleși să rămână în Aeronautica Regală Română. A fost repartizat la Grupul 1 Aviație, mai întâi la Chișinău, apoi la Iași. Pentru destoinicia și devotamentul său, a fost avansat până la gradul de maistru șef de escadrilă.

De la mecanic la pilot

Deși era deja recunoscut ca un excelent specialist tehnic, Ioan Stoica nu s-a mulțumit să zboare ca pasager sau mecanic de bord. În anul 1924, a absolvit Școala de Pilotaj și a obținut brevetul de pilot. Reîntors la grupul de aviație din Iași, a desfășurat o activitate rodnică atât ca pilot, cât și ca mecanic. Colegii săi îl considerau un camarad exemplar, un îndrumător priceput al mecanicilor tineri și un profesionist de mare valoare. Talentul său tehnic deosebit a fost recunoscut și la nivel internațional. În anul 1925, Ioan Stoica a fost trimis în Franța, la uzinele Lorraine-Dietrich, pentru a recepționa material aeronautic destinat armatei române. Acolo, inginerii și maiștrii francezi l-au apreciat și l-au stimat pentru priceprea și competența sa profesională.

Raidul Paris–București

În toamna anului 1926, Ioan Stoica a fost ales să participe, alături de căpitanul Gheorghe Bănciulescu, la un raid aerian de mare anvergură: Paris–București, fără escală. Scopul zborului era stabilirea unui record de viteză pe această distanță și pentru acele timpuri. La 12 septembrie 1926, cei doi aviatori au decolat de pe aeroportul Le Bourget la bordul unui avion Potez XXV pus la dispoziție de Compania Franco-Română de Navigație Aeriană. Potrivit relatării din Revista Aeronautică, pregătirea raidului a fost extrem de minuțioasă: motorul Lorraine-Dietrich a fost verificat în repetate rânduri, iar avionul a fost echipat cu trei rezervoare care conțineau 2.200 litri de benzină, suficienți pentru aproximativ 11 ore de zbor. Zborul a început în condiții promițătoare. Echipajul a traversat Franța, Germania și a ajuns deasupra orașului Linz după ce parcursese aproximativ 1.000 km cu o viteză de peste 200 km/h, stabilind un nou record pe o distanță atât de lungă.

Tragedia de la Rýmařov

După ora 10:10, condițiile meteorologice s-au înrăutățit dramatic. O ceață densă și întunecoasă a acoperit regiunea muntoasă dintre Linz și Viena. Căpitanul Bănciulescu a încercat să evite zona de ceață, dar, după numeroase ocoluri, a fost nevoit să intre în norii deși. La ora aproximativă 10:35, avionul Potez XXV a lovit o creastă montană la aproximativ 20 de metri sub vârf, în apropiere de Rýmařov (atunci Cehoslovacia), în zona muntelui Slunečná.

Impactul a fost devastator. Avionul s-a sfărâmat, iar Ioan Stoica a fost grav rănit, fiind strivit de motorul aparatului. Deși a fost scos în viață din carlingă, a murit în drum spre spitalul din Rýmařov. Căpitanul Bănciulescu a supraviețuit, însă a suferit răni extrem de grave, care au dus la amputarea ambelor picioare.

Tragedia a avut un puternic ecou în România și în întreaga lume aviatică. Gheorghe Bănciulescu avea să devină, un an mai târziu, primul pilot din lume care a zburat cu proteze la ambele picioare, dar a păstrat toată viața o profundă recunoștință și afecțiune pentru camaradul său, Ioan Stoica.

Comemorarea și repatrierea

La 16 ianuarie 1927, în biserica ortodoxă din Fofeldea, a fost oficiat un parastas în memoria lui Ioan Stoica. La ceremonie au participat delegați ai Inspectoratului General Aeronautic, grupuri de aviație, numeroși săteni și însuși Gheorghe Bănciulescu, care, deși încă nu era complet restabilit după răni, a ținut să fie prezent. În discursul său emoționant, publicat ulterior în Revista Aeronautică, Bănciulescu l-a descris pe Stoica drept „bunul și credinciosul meu tovarăș”, subliniind că acesta a fost „un om de o mare simțire, care a lăsat, în scurta lui trecere pe acest pământ, fapte însemnate”.

Inițial, Ioan Stoica a fost înmormântat în Cehoslovacia. Însă dorința fierbinte a lui Gheorghe Bănciulescu a fost ca rămășițele camaradului său să fie repatriate în țară.

După moartea lui Bănciulescu, soția acestuia, Aurora Bănciulescu, s-a ținut de promisiune, iar în iunie 1938 rămășițele pământești ale lui Ioan Stoica au fost aduse în România și reînhumate cu onoruri militare în cimitirul din Fofeldea.

Moștenirea lui Ioan Stoica

Astăzi, memoria lui Ioan Stoica este păstrată cu sfințenie atât în satul natal Fofeldea, cât și la Rýmařov. În Fofeldea se află un monument ridicat de comunitatea locală, pe care sunt dăltuite cuvintele: „Aici odihnește aviatorul erou Ioan Stoica”. În Rýmařov, în curtea spitalului și la locul prăbușirii, există monumente și plăci memoriale care amintesc de sacrificiul celor doi aviatori români. Aceste locuri au devenit puncte de pelerinaj pentru pasionații de aviație din Europa Centrală.

Ioan Stoica nu a fost doar un mecanic care repara avioane, ci un specialist desăvârșit, care cunoștea motorul Lorraine-Dietrich „până la ultimul șurub”. El a fost unul dintre oamenii care au contribuit la modernizarea aviației românești și la afirmarea acesteia pe plan internațional. Prin viața sa scurtă, dar plină de realizări, Ioan Stoica rămâne un simbol al curajului, al profesionalismului și al devotamentului față de țară și față de idealurile aviației române. Sacrificiul său din 12 septembrie 1926, când nici nu împlinise 29 de ani, continuă să inspire generațiile de astăzi și să amintească de eroismul pionierilor zborului românesc.