Trei administrații locale din județul Sibiu vor beneficia de investiții de aproape 5 milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor publice. Este vorba despre Porumbacu de Jos, Tălmaciu și Boița, unde vor fi dezvoltate platforme prin care o parte dintre serviciile destinate cetățenilor și firmelor vor putea fi accesate online.
La Porumbacu de Jos, proiectul are o valoare totală de 2,53 milioane de lei și va fi implementat pe parcursul a 24 de luni. Din această sumă, aproximativ 2,11 milioane de lei provin din fonduri europene, iar peste 323.000 de lei din bugetul național.
Investiția prevede un portal de servicii digitale și o aplicație mobilă pentru cetățeni și firme, dar și digitalizarea activității din Primărie. Vor fi introduse sisteme pentru gestionarea documentelor și arhivarea electronică, taxe și impozite, registrul agricol, asistență socială, buget și contabilitate, contracte, investiții și achiziții. Proiectul include și tehnologii destinate persoanelor cu dizabilități și soluții de securitate cibernetică.
Alte 2,4 milioane de lei pentru Tălmaciu și Boița
Un proiect separat va fi implementat în parteneriat de Orașul Tălmaciu și Comuna Boița. Investiția are o valoare de aproximativ 2,4 milioane de lei, dintre care peste 2 milioane de lei reprezintă fonduri europene.
În acest caz vor fi dezvoltate 12 soluții digitale, printre care o platformă bazată pe inteligență artificială și date deschise, servicii online pentru cetățeni și firme, un chatbot, un ghișeu digital pentru eficiență energetică și sisteme pentru managementul parcărilor și activităților Poliției Locale.
Potrivit ADR Centru, investițiile urmăresc inclusiv reducerea deplasărilor la sediile administrațiilor și a timpului necesar pentru rezolvarea unor proceduri. Cele două proiecte din Sibiu fac parte dintr-un pachet de șase contracte de digitalizare semnate pentru administrații din județele Sibiu, Alba și Mureș.
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
ADVERTORIAL
Nekta Ioana DEDU
Teodora NAN
Irina ZACK
Ștefania VESA
Marius MUNTEANU GHIUR
Răzvan NEGRU
Ovidiu BOICA