📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Electrificarea zonei Valea Lupului, un obiectiv important pentru administraţia locală din comuna Racoviţa, a devenit realitate. Investiția privind extinderea rețelei de energie electrică în zona Valea Lupului s-a finalizat cu succes, prin recepționarea lucrărilor și încheierea tuturor procedurilor necesare pentru punerea în funcțiune a rețelei.
În parteneriat cu Electrica
Investiția, în valoare finală de 1.011.271,71 lei (fără TVA), reprezintă un pas esențial în dezvoltarea infrastructurii comunei și creează premisele dezvoltării durabile a uneia dintre cele mai importante zone cu potențial rezidențial și turistic din comuna Racovița. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu operatorul de distribuție a energiei electrice, după un amplu proces de proiectare, avizare și execuție.
Dialog cu cetăţenii
Pentru a face cât mai cunoscute detaliile investiţiei în rândul comunităţii locale, Primăria comunei Racoviţa a organizat, marţi, în sala de şedinţă a instituţiei, o întâlnire cu cetăţenii şi proprietarii de terenuri, în fapt cei direct interesaţi de zona Valea Lupului. Principala temă adusă în discuţie fost procedura şi costurile necesare pentru realizarea branșamentelor la rețeaua electrică, în condiţiile în care la întâlnire au participat şi reprezentanții societăţii Electrica.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate etapele necesare pentru realizarea branșamentelor individuale și au fost oferite răspunsuri concrete tuturor întrebărilor privind procedura de racordare venite din partea cetăţenilor.
„Continuăm să investim în dezvoltarea comunei Racovița și să transformăm proiectele asumate în rezultate concrete pentru comunitate”, transmite Primăria comunei Racoviţa.
Ștefania VESA
Adrian POPESCU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Dumitru CHISELIȚĂ