Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap

…Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de burg medieval care este. Ci chiar și tu, concetățeanule, să fii așa cum ne spunea Maiorul Păpurică (nu se numea așa, așa îi spuneam noi) să fim atunci când eram de santinelă: „ochii cât sarmaua-urechile cât pâlnia”. Pentru că știi matale, orașul e vechi, scârțâie pe la încheieturi și mai ales nu se știe ce poate să se desprindă din diverse motive obiective sau subiective și să cadă. Să cadă atunci când ești și tu prezent pe acolo.

Ei, de data aceasta nu a fost nimeni prezent unde au căzut cele două hornuri, pe Vopsitorilor și pe Avram Iancu și nu au fost decât victime ne-umane: niște pui de barză și ceva mașini care se aflau în zonă, stând sau mergând. Au fost și momente când a fost cu victime umane. Într-un caz și-a pierdut viața (când a căzut unul dintre leii-ornament de la Blocul „Prima Ardeleană”) în altul a fost doar rănit(ă) la ruina aia de pe Mitropoliei unde a fost restaurantul-împinge tava „Expres” ulterior „Metropol”, plus alte diferite cazuri. Și eu era să o pățesc acum ceva ani, când mergând pe Rațiu, o bucată babană de tencuială a picat fix în fața mea și fix în plină campanie numită „Să nu mai cadă niciun zid!”. Știu și ceva case care au căzut așa, de la sine ori cu ajutor din interior. Dar în fine să ne întoarcem la prezentul cel simpatic.

Au căzut două hornuri. Hornurile cad de regulă din următoarele motive: când le dărâmi tu, că ți-ai pus centrală. Când îți mansardezi podul istoric, să fii și tu ditamai horecă locală. Când e cutremur sau bombardament. Sau când hornul are probleme și cade singur din senin sau ajutat, de exemplu de ceva ploaie și vânt sau amândouă combinate. Nu orice horn cade din cauza ploii, cum a scris, complet neinspirat, cineva, că atunci nu am mai fi avut hornuri la Sibiu-Hermannstadt. Nu trebuie să fii superconstructor sau marele meseriaș ca să realizezi că ce a căzut, a avut probleme. Vechime, defecte „de fabricație” care s-au amplificat în timp, cărămizi lipsă care au căzut anterior sau cărămizi făcute praf din motive de aceeași vechime. Smulgeți-vă nasul din ecrane și aruncați o privire pe acoperișurile din centrul istoric. Și vedeți că multe suferă. De neîngrijire de abandon, de ignorare, de nepăsare. Poți avea de exemplu, o casă cu fațada super-reabilitată, dar cu restul nu. EI, la „restul nu” s-a încadrat și un horn. Care, când e cazul, cade. Bun, despre cel din Avram Iancu nu am avut idee despre viața lui, dar cel din Vopsitorilor bătea la ochi de cât de strâmb era. Și era strâmb, măi nene (vorba vechilor lăutari). că dacă te uiți pe Maps, vezi că era strâmb cel puțin din 2012. Am scris și eu mai demult cât de strâmb e și cât e de riscant că e așa. Vreo reacție? Nu.

Acum, asta e, a fost ghinion, a fost soarta crudă și nedreaptă și tulburarea stării de zen. Tot ca de obicei, pariez că nimeni nu va fi răspunzător de chestiile acestea. Pentru că proprietarii clădirilor nu sunt interesați (mai ales dacă sunt mai mulți) de cum e situația prin zona comună, ca de exemplu acoperișul, podul și… hornurile. Pentru că totul e lăsat așa, „ca să fie”, că oricum nu se știe exact al cui e hornul ăla. Iar când cade poate cade așa, la noroc, fără să lovească pe cineva. Mai avem niște structuri care sunt plătite tocmai ca să verifice și să constate ce nu e în regulă prin oraș în materie de case, acoperișuri, fațade, HORNURI și alte construcții sau detalii de construcţii. Sunt curios câte avertismente au dat. Sau măcar dacă au avut vreo vagă idee despre aceste locuri cu probleme pentru că, nu-i așa, de aia sunt plătite. Și mai putem continua.

Oricum zic să aveți grijă când ieșiți. Că cine știe ce poate să mai pice și să nu fie nimeni vinovat după aceea.