„Eminescu nu a murit!” 137 de ani de veșnicie

„Eminescu nu a murit!”  137 de ani de veșnicie

Ferestrele cerului din 15 iunie au fost deschise de afirmația: „Eminescu nu a murit!”, făcuta în fața acelora care, asemeni multora, îl îndrăgesc și respectă pe Poetul Național. S-a întâmplat în Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, unde a fost organizat evenimentul cultural‑artistic dedicat celor 137 de ani de la trecerea în veșnicie a marelui poet. Activitatea a fost onorată de personalități ale vieții culturale și academice sibiene, profesori, elevi, studenți și iubitori ai literaturii române, într‑un demers de cinstire a moștenirii eminesciene.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Asistența impresionată de program                                                                                                           

Mesajul preotului prof. univ. dr. habil. Constantin‑Valer Necula s‑a concentrat asupra destinului lui Eminescu și asupra felului în care opera poetului continuă să lumineze cultura română. Intervenția prof. univ. dr. Ioana Narcisa Crețu a schimbat registrul, prezentând subtilitățile stilului eminescian și subliniind modernitatea, profunzimea și delicatețea limbajului poetic. Ulterior, conf. univ. dr. habil. Clementina Alexandra Mihăilescu a vorbit despre „Geniul pustiu” și despre „Luceafărul Limbii Române”, conturând un portret complex al creatorului și al operei sale. Prof. Alexei Tatu, din partea Despărțământului ASTRA Sibiu, și col. (rtg.) prof. univ. dr. Mircea Cosma, din partea Secțiunii Militare ASTRA, au reafirmat rolul fundamental al culturii și al identității naționale în viața comunității.

Partea artistică încărcată de emoție și tinerețe     

 Un moment deosebit de sensibil a fost cel susținut de elevii clasei I D de la Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, coordonați de prof. Prodea Cristina, care, în căutarea unor poezii potrivite vârstei lor, au redescoperit legătura afectivă dintre poet și codru, aducând în fața publicului inocența și prospețimea copilăriei. Elevii de la Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu, coordonați de director prof. Mihaela Filip și prof. Mihaela Păltineanu, au oferit un scurt program de cântec, poezie și proză: au interpretat „Pe lângă plopii fără soț”, au citit poezia „La steaua” și au prezentat creații proprii realizate în cadrul Clubului „Peda scrie”, creații în care au interiorizat versul eminescian „Nu credeam să‑nvăț a muri vreodată”. Au impresionat și elevii de la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, coordonați de prof. dr. Lidia Carmen Pircă, care au interpretat „Sara pe deal” și au recitat două poezii inedite, publicate postum după anul 2000, aducând în atenție latura mai puțin cunoscută a operei eminesciene. O surpriză aparte a fost prezența membrilor Cenaclului ASTRA „George Topîrceanu”, care au interpretat cântecele „Pe lângă plopii fără soț” și „Mai am un singur dor” și au prezentat creații proprii dedicate memoriei poetului, într‑un gest de continuitate culturală și spirituală. În buna tradiție militară, studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu și elevii Școlii de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică, coordonați de preoții militari Florin Pavel și Adrian Drăgușin, au recitat poezii scrise de Mihai Eminescu, aducând solemnitate și gravitate momentului final.

Întregul eveniment a fost o pledoarie pentru frumusețea limbii române, pentru memoria culturală și pentru puterea poeziei de a uni generații. Și da… „Eminescu nu a murit!”

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Adrian POPESCU
16 iunie 2026 la 12:56
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Autostrada Sibiu–Pitești: când spun miniștrii Transporturilor și Mediului că ar putea fi deblocate lucrările pe loturile 2 și 3.
Acordul de mediu revizuit, necesar continuării lucrărilor pe secțiunile 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu–Pitești, ar putea fi...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
ROŞIA: Caşolţ găzduieşte o nouă ediţie a Conferinței Științifice „Patrimoniul Cultural Rural”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
ISU Sibiu a stabilit cauza probabilă a incendiului în care au murit cei doi copii din Tălmaciu
Reșoul electric folosit pentru încălzirea dormitorului este cauza probabilă a incendiului în care doi copii, de 2 și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Două femei au murit într-un accident pe DN 7, lângă Lazaret
Două femei, în vârstă de 50 și 72 de ani, au murit într-un accident rutier produs azi-noapte, în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 3 ore
Cele trei daruri din strada Constituției: Miriam și ulciorul cu iertare. Fetița croitorului Iozi, devenită ofițer în Tel Aviv
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
Accident rutier în Sibiu, la intersecția străzilor Nicolae Iorga și Luptei. Patru persoane au ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs la intersecția străzilor Nicolae Iorga și Luptei din municipiul Sibiu. În urma impactului,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Ursoaică și trei pui, semnalați în Porumbacu de Sus. A fost emis un mesaj RO-Alert
Prezența unei ursoaice cu trei pui a fost semnalată, în urmă cu puțin timp, în localitatea Porumbacu de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
Conferinţele Dilema, în premieră la Sibiu. Prelegeri despre SF românesc şi astrofizică
În această seară, au debutat la American Corner, ultimul etaj al Bibliotecii ASTRA, „Conferințele Dilema”, care au ajuns...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 13 ore
ASTRA a împlinit 165 de ani. Eveniment special la Facultatea de Teologie.
Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA a aniversat, în această după-amiază, 165 de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
Cum a transformat o familie din Sibiu un brand de băuturi răcoritoare într-un succes: peste un milion de doze vândute în primul an
Înainte să devină antreprenoare, Ștefana Peev a fost însoțitoare de zbor și a călătorit în zeci de țări....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 19 ore
Doi elevi de la „Gheorghe Lazăr” au creat un proiect care îi ajută pe liceeni să-și aleagă cariera. Peste 900 de participări la workshopuri
Doi elevi ai Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu au pus bazele unui proiect de orientare în carieră,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 19 ore
„Cu ce v-au supărat copiii cu cancer, domnule consilier?”. Abținere fără explicații în ședința CJ Sibiu
Un număr de 37 de proiecte de hotărâre au fost supuse, joi, aprobării consilierilor județeni reuniți în ședința...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.