Amenzi de peste 64.000 de lei aplicate de polițiștii sibieni în ultimele 24 de ore

Amenzi de peste 64.000 de lei aplicate de polițiștii sibieni în ultimele 24 de ore

Polițiștii sibieni au continuat controalele în trafic, iar în ultimele 24 de ore au aplicat peste 222 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 64.000 de lei. Cele mai multe amenzi au fost date pentru nepurtarea centurii de siguranță și depășirea vitezei legale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cadrul acțiunilor, oamenii legii au reținut trei permise de conducere, dintre care două pentru neacordare de prioritate și unul pentru depășire neregulamentară. De asemenea, au fost retrase 13 certificate de înmatriculare și au fost constatate două infracțiuni la regimul rutier.

Unul dintre cazurile semnificative a avut loc la Avrig, unde un tânăr de 22 de ani a fost reținut după ce a fost prins conducând un autoturism neînmatriculat, cu plăcuțe false de înmatriculare. Polițiștii au stabilit că mașina era radiată din circulație de autoritățile unui stat străin și nu avea drept de circulație în România. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Autor - Ștefania VESA
28 mai 2026 la 13:24
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
24 de elevi din Mediaș, premiați pentru rezultate de excepție la Evaluarea Națională și Bacalaureat
Primăria Municipiului Mediaș a premiat, vineri, 11 septembrie, 24 de elevi care au obținut rezultate foarte bune la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Intervenție extremă în Munții Făgăraș: 34 de ore pentru recuperarea unui turist decedat
O misiune dificilă de recuperare a trupului unui turist decedat în zona Vârfului Mircii, din Munții Făgăraș, s-a...
Actualitate
1 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 1 oră
Advertorial PSD: Obligativitatea uniformelor școlare – rezumatul proiectului legislativ
Proiectul prevede ca fiecare unitate de învățământ să își creeze propriul model de uniformă. Cităm din proiect: „modelele,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 2 ore
Tânăr de 27 de ani, salvat la Spital Clinic Județean de Urgenţă Sibiu. Medicii au fost coordonați de un reputat specialist din Franța
Un bărbat în vârstă de 27 de ani, originar din Pitești, a fost salvat la Sibiu în urma...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 3 ore
Drumeție și yoga în Munții Cindrel, într-o tură dedicată exclusiv femeilor
O zi departe de agitația cotidiană, cu mișcare, natură și relaxare. „Anii Drumeției” organizează, vineri, 18 septembrie, o...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 4 ore
Securitatea de la Sibiu, în cifre. CNSAS a publicat numărul de angajați
Aparatul birocratic teritorial al Securității din județul Sibiu număra,  în septembrie 1988, 165 de cadre salariate, conform datelor...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
FOFELDEA: Nepotul aviatorului Ioan Stoica a venit din America pentru a-și onora bunicul
Multă emoție și sentimente puternice, sâmbătă, în rândul locuitorilor satului Fofeldea și al celor prezenți la comemorarea aviatorului...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 4 ore
Sibianul Gabriel Bebeșelea deschide Congresul Mondial al Religiilor: Enescu, dincolo de muzică, la Ateneul Român
Dirijorul Gabriel Bebeșelea definește proiectul său cel mai recent, Sonotheism, drept mai mult decât un concert-concept și mai...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 5 ore
LOAMNEȘ: Festivalul Lichiului de Poveste, o sărbătoare a comunității
Sărbătoare mare, sâmbătă, în comuna Loamneș, la cea de-a doua ediție a Festivalului Lichiului de Poveste. Terenul de...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
O nouă viață pentru fostele zone miniere din Apuseni. Muzeul ASTRA readuce la viață poveștile din zonă
Istoria aurului din Munții Apuseni ar putea deveni o resursă pentru turism, educație și dezvoltarea comunităților care, timp...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 5 ore
Elev sibian, premiat la Olimpiada Internațională de Limba Engleză. Tudor Giurca a obținut Premiul al III-lea
Tudor Giurca, elev al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, a obținut Premiul al III-lea la Olimpiada Internațională...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 5 ore
Gazul va fi oprit în patru localități din județul Sibiu. Sistarea durează 10 ore
Locuitorii din Turnu Roșu, Racoviță, Sebeșu de Sus și Sebeșu de Jos vor rămâne temporar fără gaze naturale....
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.