Greu să fii autobuz în orașul mașinilor

Treceam pe Mihai Viteazu iar la stația de lângă biserică era ceva tevatură. Un autobuz oprit și lângă el o mașină de poliție „în exercițiul funcțiunii”. Am zis „măi, o fi fost ceva dar s-a terminat ori se stă pe la vânat vitezomani, că locul este mai mult decât propice. De fapt a fost altceva. Tot un accident, dar mai atipic. Autobuzul în cauză a pus o frână bruscă, iar două persoane din el s-au dezechilibrat, au căzut și au ajuns la spital. Clar? Clar.

Evident că, la repezeală ai sări și ai spune da domnule, șoferul acela care a făcut și a dres sau nu a făcut și nu a dres. Că e ușor să arunci vini, mai ales de după mouse și tastatură. Oricum, așa cum spune poliția, cauzele accidentului „urmează a fi stabilite” și abia apoi îți poți face o imagine clară a ceea ce a fost. Dar poți presupune. Mai ales poți presupune când circuli des cu autobuzul pe considerentul că „ăsta n-are mașină și umblă cu autobuzul”. Da. Dai ideea este că dacă ești în autobuz, vezi drumul și ce e pe el din viziunea autobuzului.

În general, autobuzul este autovehiculul de transport în comun care îi calcă pe nervi pe majoritatea șoferilor serioși, cu mașină proprietate sau de serviciu, încurcându-i în trafic exact când se grăbesc mai tare. Majoritatea sunt călcați pe nervi, dar rămân la stadiul ăsta, fără repercursiuni practice. Alții nu. Mai ales cei de o frumoasă vârstă la care ți se rupe în 14, celor obișnuiți cu aroganțele traficului de la Capitală, a celor din categoria „totul mi se cuvine”, în fine a celor care sunt pe carosabil nu din necesitate, ci ca să se bage în seamă. Având acest cumul de elemente, este normal ca unui autobuz masiv și lent să vină unul să îi ia fața, să se bage ca la urmăririle din filmele cu comisarul Moldovan, să arate astfel cine e el bă sărakilor.

Evident că pentru a evita un accident, șoferul autobuzului frânează brusc. Același lucru se poate întâmpla și în linie dreaptă, când aceeași categorie de șoferi nu mai poate și îi bagă o depășire pe după semafor. Frânează brusc. De regulă, autobuzele nu transportă doar oameni pe scaune, ci și în picioare. Ei, cei aflați în picioare, dacă nu știu la cât e ceasul, riscă să mai cadă și să se accidenteze. Cauza? Cel care s-a băgat în față. Vinovatul? Același, dar ia găsește-l dacă poți. Și nu știu dacă autobuzele au ceva camere video în exterior, dar ar trebui să aibă. Așa îl înhați mai ușor pe șmecherul ăla super-grăbit și îi ceri socoteală.

O altă cauză pentru care un autobuz frânează brusc, sunt pietonii. De regulă, autobuzele sunt extrem, uneori chiar enervant de prietenoase cu aceștia. Asta când pietonul știe ce vrea: să stea ori să treacă. Numai că mai sunt unii care probabil au fost parașutați din vremea lui Cuza Vodă și-a lui ceată iar când e să treacă strada intră într-o stare așa, de pendulare între „să trec” sau „să nu trec”. Uneori se decide să treacă fix când și autobuzul se decide să treacă. Și iar se frânează brusc, ca să nu dea peste nehotărâtul acela. Ei, mai vreți? Mai am.

Nu e simplu să fii autobuz în Sibiu, nici șofer de autobuz. Nu peste tot sunt benzi dedicate, traficul nu mai are ore de vârf ziua pentru că totul este o veșnică oră de vârf, unele treceri de pietoni nu sunt semaforizate (iar dacă sunt, se mai găsesc care să treacă pe roșu), nervi sunt cu carul, răbdarea nu mai e o calitate ci un defect, dacă unul stă mai mult de o secundă după ce galbenul se face verde, deja auzi din alea cu „ce faci băăă, ai adormit?”, iar aroganța în trafic este la ea acasă. Deci se mai petrec accidente din acestea de (interior de) autobuz. Poate dacă ar fi mai multe autobuze, nu ar mai fi nevoie ca oamenii să stea în picioare, și atunci s-ar rări și accidentele. Ca dacă zic că să fie mai puține mașini în trafic, iar vă iritați.