A fost cald, deci va fi frig. Ne aşteaptă o săptămână destul de rece

A fost cald, deci va fi frig. Ne aşteaptă o săptămână destul de rece

În săptămâna ce începe, pentru judeţul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Luni, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei, cu temperaturi în scădere faţă de intervalul precedent. Cerul va fi variabil la începutul intervalului, apoi va prezenta înnorări temporar accentuate. Local se vor semnala averse de ploaie însoţite trecător de descărcări electrice. La munte vor predomina ploile în cursul zilei, exceptând crestele cele mai înalte, unde se vor semnala trecător precipitaţii mixte, iar noaptea precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, la altitudinea de peste 1500 m. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare de 40-50 km/h, mai susţinute la munte, cu rafale ce vor depăşi trecător 70 km/h pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 18 grade, iar cele minime între 3 şi 5 grade.

Marţi, vremea se va răci, la valori situate sub normalul termic al perioadei. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii relativ extinse se vor semnala ploi care vor avea mai ales caracter de aversă, însoţite trecător de descărcări electrice şi de măzăriche sau grindină de mici dimensiuni. La munte, în cursul zilei se va semnala ploaie și lapoviţă la altitudini joase și ninsori la peste 1.500 m, iar seara şi noaptea se vor semnala ninsori slabe. În zonele montane înalte se va depune un strat nou de zăpadă, pe alocuri mai consistent. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 10-15 l/mp, mai ales în zonele montane. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 13 grade, iar cele minime între 2 şi 4 grade.

Miercuri, vremea va fi mai rece decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros, îndeosebi ziua. Pe arii restrânse, se vor semnala precipitaţii slabe sub formă de ploaie, care pot avea şi caracter de aversă. La munte se vor semnala local precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare, trecător mixte în cursul zilei, la altitudini joase.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări temporare, îndeosebi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 12 grade, iar cele minime între -1 şi 2 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă și brumă.

Joi, vremea va fi în continuare mai rece decât normalul termic al perioadei, deşi temperaturile vor înregistra o creştere ușoară faţă de zilele precedente. Cerul va fi temporar noros. Pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe, iar la munte, local, precipitaţii mixte slabe, trecător ninsori. Vântul va prezenta unele intensificări temporare, mai susţinute în zonele montane înalte. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 15 grade, iar cele minime între 2 și 5 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

În weekend, vremea se va încălzi de la o zi la alta. Trecător se vor semnala ploi, iar la munte, precipitaţii mixte în zonele înalte.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Ovidiu-Nicolae Câmpean, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
19 aprilie 2026 la 13:57
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Wessin y Wessin

    Ploaia aseaza pe jos oginizi pentru stele

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 22 minute
„ASTRA în Festival”, în sărbătoare de Sfânta Maria
Mii de sibieni şi turişti au ales să petreacă, astăzi, o zi de relaxare în CNM ASTRA, de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
InfoCons lansează Centrul de Protecția Consumatorilor în Domeniul Energiei
Într-o perioadă în care subiectul energiei electrice și al facturilor la curent se află zilnic în atenția consumatorilor,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
15 august, zi de mare sărbătoare pentru ortodocșii sibieni. Părintele Bogdan Fluieraș: „Vorbiți-i în rugăciune despre bucuriile voastre, dar mai ales despre ceea ce vă doare”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
Accident pe strada Unirii din Cisnădie. O femeie de 86 de ani, transportată la spital
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, pe strada Unirii din Cisnădie, după ce un triciclu condus de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 8 ore
Patru persoane, între care doi copii, au ajuns la spital după un accident pe A1, la Săliște
Patru persoane, între care doi copii de 2 și 6 ani, au fost transportate la spital sâmbătă dimineața,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 8 ore
Primăria Mediaș recomandă respectarea regulilor de siguranță împotriva incendiilor în perioadele secetoase și caniculare
În aceste perioade cu temperaturi ridicate, secetă și vegetație uscată, autorităţile locale recomandă maximă responsabilitate, respectarea normelor de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 9 ore
ŞURA MARE: Primăria vinde terenuri pentru case
Sub devizia „Construiește-ți viitorul la Șura Mare!”, Primăria comunei Șura Mare îi invită pe cei interesaţi să descopere...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 9 ore
Răbdarea lutului și redescoperirea încetului | Povestea „Cristina Balerina”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 9 ore
ŞEICA MARE: Încă un pas înainte pentru cadastru imobiliar
Primăria Comunei Șeica Mare informează cetățenii că, în perioada 1 aprilie – 31 iulie 2026, au fost colectate...
Actualitate
1 min de citit
acum 21 ore
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 22 ore
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.