Preotul George Piț: Duminica Tomii, o lecție despre credință

Săptămâna Luminată, perioada care urmează Sărbătorilor Pascale, se încheie cu Duminica Tomii. Preotul paroh George Piț, din Slimnic, a explicat pentru Tribuna semnificația acestei zile, subliniind că Duminica Tomii amintește de momentul în care apostolul Toma s-a convins de Învierea lui Hristos, după ce inițial s-a îndoit.

Când la 8 zile după Înviere, iarăși erau adunați apostolii în aceeași cameră, în același foișor, Hristos li se arată din nou și se adresează nu apostolilor, ci doar lui Toma: adă degetul tău încoace! Adă mâna ta și o pune în coasta mea. Și nu fi necredincios, ci credincios.

Toma – modelul unei credințe personale și vii. Toma nu este un simplu ucenic întârziat și absent de la prima arătare a lui Hristos, ci un model de sinceritate și de căutare. El ne arată că Dumnezeu nu Se supără pe întrebările noastre, dar așteaptă ca din ele să se nască o căutare adevărată, care duce la întâlnirea cu Hristos cel viu. Să-I spunem și noi, cu pocăință și cu bucurie: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”, și să ne lăsăm transformați de această întâlnire.

,,Ziua întâlnirii dintre îndoială și credință. Duminica Tomii este o zi a contrastelor: pe de o parte, necredința, ezitarea și suspiciunea, iar pe de altă parte, credința vie, curată și mărturisitoare. În această duminică, suntem chemați să ne regăsim în persoana lui Toma, nu ca să-l judecăm, ci ca să înțelegem cum se poate transforma o îndoială sinceră într-o credință adevărată”, transmite preotul George Piț.

Învierea Domnului – realitate vie, nu doar veste. Evanghelia ne spune că Hristos S-a arătat ucenicilor în ziua întâi a săptămânii, „seara”, adică exact în vremea în care întunericul și frica încă domneau în sufletele lor. Învierea nu este doar o știre transmisă de la unii la alții, ci este o realitate vie, care se revelează fiecăruia în parte atunci când este gata să o primească.

,,Domnul Se coboară la nivelul nostru. Hristos nu-l mustră pe Toma, nu-l ceartă, ci invită și Se lasă pipăit: vezi mâinile Mele, pune degetul în coasta Mea! El Se coboară la nivelul omului îndoielnic pentru ca omul să poată urca spre credința cea neclătinată. Aceasta este marea milostivire a lui Dumnezeu: vine mereu în întâmpinarea noastră, ne caută, Se lasă găsit, ne dăruiește semne – dar așteaptă, totodată, răspunsul inimii”, adaugă acesta.

Credința care naște mărturisire: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” Strigătul lui Toma este o explozie de lumină: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” Nu este doar o recunoaștere exterioară, ci o convertire lăuntrică. Din îndoială sinceră se naște o mărturisire puternică. Și această mărturisire este piatra de temelie a vieții creștine: să nu ne rușinăm de Hristos, să-L mărturisim nu doar cu buzele, ci mai ales cu viața noastră.

Fericirea celor care cred fără să vadă. După ce Toma Îl recunoaște pe Domnul, Hristos rostește o fericire care ne cuprinde și pe noi: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!” Suntem fericiți nu pentru că știm multe despre Dumnezeu, ci pentru că Îl primim pe Hristos în inimă chiar fără să-L fi văzut trupește. Aceasta este credința adevărată, pe care Biserica o hrănește prin Sfintele Taine.

Toma – chipul celui care vrea certitudine. Toma, numit și Geamănul, nu era lipsit de dragoste pentru Hristos, dar sufletul lui rănit nu se mulțumea cu mărturia altora. El voia să-L vadă cu ochii săi, să-L atingă cu mâinile sale. Așa cum și noi vrem, adesea, să ne convingem personal că Dumnezeu este real, că El ne iubește, că este viu. Nu poți să-ți observi necredința dacă nu ai credință, nu poți să-ți observi lipsa de smerenie dacă nu ai puțină smerenie, nu poți să-ți observi limitele minții tale dacă nu ai puțină minte. Să-I spunem și noi lui Hristos din toată inima: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”, și să trăim fiecare zi în lumina Învierii Lui.