Sibiu intră pe harta resurselor critice ale Europei: mină „eco” de magneziu la Rășinari și fabrică la Săliște, într-o investiție privată de 250 de milioane de euro

Sibiu intră pe harta resurselor critice ale Europei: mină „eco” de magneziu la Rășinari și fabrică la Săliște, într-o investiție privată de 250 de milioane de euro

În județul Sibiu se pregătește cea mai mare investiție privată din istoria postdecembristă, după ce compania românească MPI Magnesium a prezentat un proiect industrial de 250 de milioane de euro ce prevede deschiderea unei mine de magneziu pe Valea Dobrei (zona Rășinari) și construirea unei unități de procesare la Săliște. Investiția promite sute de locuri de muncă, venituri importante pentru comunitățile locale și poziționarea Sibiului într-un sector strategic pentru economia europeană. Mina ar urma să se deschidă în 2029.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Un lanț industrial complet, de la resursă la produs finit, în județul Sibiu

Investiția este concepută ca un ecosistem industrial integrat și prevede extracția de către companie a resursei de minereu bogat în magneziu de lângă Rășinari, transportul aacestuia către zona logistică și procesarea produselor finite, într-o uzină hidtrometalurgică, la Săliște. Astfel, potrivit lui Andrei Degeratu, CEO-ul companiei, întreaga valoare adăugată ar fi păstrată în economia locală a județului Sibiu, acest lucru echivalând, totodată și cu apariția unei noi ramuri industriale regionale.

În perimetrul Valea Dobra sunt estimate resurse geologice de 3.450.000 de tone de rocă magnezitică, pe care compania cu capital românesc 100% și-a propus să-l exploateze etapizat, pe o perioadă de 20 de ani. La finalul ciclului de exploatare, suprafața operațională va ajunge la 6,8 hectare, (aproximativ 300 X 250 de metri pătrați), optimizată astfel încât să nu se intersecteze cu fondul forestier existent în acea zonă.

Prima fabrică, 70 de milioane de euro

Prima etapă a viitoarei platforme industriale de la Săliște are o valoare estimată la 70 de milioane de euro și va genera 75 de locuri de muncă directe, cu prioritate pentru angajarea forței de muncă locale, menționează reprezentanții companiei. Aceștia au mai precizat și că dezvoltarea va urma un model modular, ceea ce înseamnă extinderea treptată a capacităților de producție și creșterea ulterioară a numărului de angajați.

Totodată, în zona exploatării miniere de la Valea Dobra vor fi create încă 20-25 de locuri de muncă specializată, la care se adaugă servicii conexe, transport, mentenanță și furnizori locali.

Milioane de euro pentru Rășinari și județul Sibiu

Datele prezentate de investitori indică un impact financiar major pentru administrațiile locale. Redevența totală estimată pentru această mină de magneziu ajunge la 3.450.000 euro, distribuită conform legislației între Comuna Rășinari, care va primi 45% din totalul redevenței (1.552.500 euro), Consiliul Județean Sibiu cu 35% (1.207.500 euro) iar restul de 20% din redevențele de exploatare vor merge la Bugetul de Stat (690.000 euro). Separat, proiectul va genera peste 500.000 euro anual din taxe salariale, din o parte importantă urmând să se întoarcă în comunitățile locale.

Transport fără praf, extracție fără substanțe periculoase și comunități protejate

Una dintre componentele tehnologice centrale ale proiectului este transportul minereului printr-un sistem electric, pe cablu, între carieră și viitorul hub logistic. Infrastructura de tip funicular va avea o lungime de 2.400 de metri, montată pe 5 stâlpi metalici. Transportul materialului extras din carieră se va face, pe acest traseu, cu bene închise, fiecare având capacitate de 1,4 metri cubi și greutate maximă de 2 tone. Sistemul va funcționa cu o viteză de 5 metri pe secundă și un randament de aproximativ 150 tone pe oră, se arată în prezentarea proiectului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De la hub-ul prevăzut în zona fostului stadion din Rășinari, la fabrica din Săliște, materialul va fi transportat cu camioane 100% electrice, acoperite, pentru eliminarea prafului și reducerea zgomotului. De altfel, potrivit prezentării, întregul ecosistem industrial este gândit să funcționeze la un nivel redus de zgomot, cu transport electric și soluții logistice închise, astfel încât impactul asupra comunităților din zonă să fie minim.

În plus, compania are în plan dezvoltarea unui parc fotovoltaic care să susțină consumul energetic al investiției, obiectivul declarat fiind operarea unui proiect cu zero emisii. Totodată, reprezentanții companiei au dat asiugrări că traseul prevăzut pentru aceste camioane nu va traversa localitățile din zonă și vor folosi cu precădere drumuri agricole, pe care se angajează să le amenajeze și să le întrețină.

Reprezentanții companiei au subliniat că proiectul a fost conceput pe un model industrial cu impact minim asupra mediului. Exploatarea nu necesită cantități mari de apă, nu presupune captarea niciunui curs de apă și nu include defrișări în perimetrul propus. De asemenea, procesul tehnologic nu prevede utilizarea unor substanțe periculoase care ar putea afecta solul sau pânza freatică.

După mină: parc outdoor și gondolă spre munte

Planul prezentat de MPI Magnesium include reconversia completă a zonei miniere după finalizarea exploatării. Astfel, după 20 de ani de la Perimetrul carierei de pe Valea Dobrei va fi transformat într-un parc outdoor conectat la rețeaua Sibiu – Rășinari – Păltiniș, cu trasee de mountain-bike, enduro și cross, zone de belvedere, camping ecologic și puncte educaționale dedicate geologiei zonei.

Totodată, funicularul industrial va fi modernizat și convertit într-un sistem de gondolă sau telescaun pentru turiști și biciclete. Inaugurarea parcului este prevăzută în anul 22 al proiectului.

Sibiu intră pe harta materiilor prime critice ale Europei

Compania a subliniat că magneziul este clasificat la nivel european drept materie primă critică, iar Uniunea Europeană încurajează dezvoltarea capacităților de extracție și procesare a acestor materii, în interiorul spațiului comunitar. Reprezentanții MPI Magnesium au explicat că proiectul se aliniază, de asemenea, obiectivelor europene privind reducerea dependenței de importuri și valorificarea resurselor locale, în special în contextul noilor politici industriale adoptate de Bruxelles. În acest sens, o parte din finanțarea proiectului vine din partea Uniunii Europene, sub forma fonduri europene de dezvoltare, partial rambursabile după ce proiectul intră în faza de producție.

Autor - Vlad IGNAT
16 aprilie 2026 la 18:52
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. moi

    O consultare publica a localnicilor nu se face? Impactul asupra mediului si peisajului si turismului si localnicilor nu conteaza? Decide doar primaria? Se va expolata si se va distruge o zona turistica, rurala de pasunat cu un farmec aparte. Este fix in drumul de Paltinis, cu treasee turistice . Praful, zgomotul, afectarea infrastructurii, poluarea mediului cu minereul dezgropat, nu credeti ca vor degrada zona iremediabil? Nu cred ca merita sa ne distrugem natura pentru bunastarea si profitul altora. Este foarte trist ce se intampla iar povestile cu reabilitarea zonei.. dupa 50 de ani.. sunt puerile … praf in ochi. Dezastru ecologic… asta se intrevede..

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Şelimbărul împrumută un fundaş central de la liderul Superligii. Era cel mai înalt jucător din campionatul României
Pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri din această perioadă, CSC Şelimbăr şi-a asigurat serviciile unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Antrenorul Mediaşului, înaintea confruntării cu CSO Băicoi: ”Îmi doresc să fi învăţat din meciul trecut”
Medieşenii revin pe Stadionul ”8 Mai” pentru partida cu CSO Băicoi, din etapa a III-a a Ligii 3....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 7 ore
Proiect în Parlament: amenzi pentru oficialii care refuză să sărute drapelul. Câte o Piață a Tricolorului în fiecare municipiu
Un proiect de lege inițiat de AUR propune ca de  Ziua Drapelului Național, sărbătorită în fiecare an la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Patru șantiere importante din județul Sibiu avansează. Cum avansează marile investiții ale CJ Sibiu
Lucrările continuă la mai multe investiții derulate de Consiliul Județean Sibiu. La Săliște a fost turnată prima placă...
Actualitate
2 min de citit
acum 8 ore
Apă Canal Sibiu face angajări. 15 posturi disponibile la Săliște, Slimnic, Roșia și Miercurea Sibiului
Apă Canal Sibiu face angajări pentru mai multe centre și sectoare de exploatare din județ. Sunt disponibile 15...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 8 ore
Crucea Roșie Sibiu a oferit ghiozdane și rechizite pentru 30 de copii vulnerabili
Crucea Roșie Sibiu a oferit 30 de ghiozdane echipate cu rechizite copiilor care provin din medii defavorizate, din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 9 ore
Restricțiile de circulație pe Valea Oltului, prelungite până la 15 noiembrie
Restricțiile de circulație pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone, pe DN7, între Călimănești-Căciulata...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 9 ore
O săptămână dedicată mobilității urbane, la Sibiu. Campania europeană începe pe 16 septembrie
Sibiul participă și în acest an la Săptămâna Europeană a Mobilității, campanie a Comisiei Europene dedicată promovării transportului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 10 ore
Premieră medicală la Sibiu. Un pacient cu inima „în oglindă” și insuficiență cardiacă severă, tratat printr-o intervenție TAVI
Un caz medical extrem de rar a pus la încercare o echipă de cardiologi și chirurgi cardiovasculari din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 10 ore
RĂȘINARI: Comunitatea are un nou Cetățean de Onoare
Primăria și Consiliul Local Rășinari au acordat de curând un nou titlu de onoare al comunității. Este vorba...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 10 ore
Ce simptome ginecologice nu trebuie ignorate. Sfaturile unui medic de la Spitalul Județean Sibiu
De la perioada sarcinii și prevenirea infecțiilor intime până la schimbările aduse de menopauză, sănătatea ginecologică presupune atenție...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 10 ore
106 copii din Mediaș și Ighișu Nou au primit ghiozdane și rechizite pentru noul an școlar
106 copii din Mediaș și Ighișu Nou au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite, înainte de începerea noului...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.