Nu v-aţi dori un parc care să arate a parc?

De fiecare dată când aud despre „reabilitarea” unui parc, mă trec fiori reci. Nu zic ba, multe parcuri, chiar Sub Arini, au nevoie de o revitalizare, pentru că în ultimii ani s-au cam pricăjit, au fost păgubite de copaci din diverse motive şi sub diverse pretexte şi au devenit, din oaze de linişte în care tu să fugi de atmosfera seacă a oraşului, un fel de generatoare de gălăgie dar cu mai multă vegetaţie. Nu mai pomenesc aici de tot felul de fest-uri şi alte evenimente în care bubuie başii de se aud până în Turnişor şi Hipodrom iar iluminatul este mai mult decât poluant pentru un loc care ar trebui să fie, nu-i aşa, cât mai natural, nu de alta dar nu cred că vietăţile care au mai rămas sunt fierte pe mixtape-uri sau rock alternativ ori au o pasiune deosebită pentru reflectoare şi lasere.

Când aud de reabilitări, văd doar alei late, asfaltate sau pietruite, mobilier urban kitschos, un aspect general nesărat, ca dintr-un joc din acela de simulare urbană. Şi aroganţa de a adapta natura la randările pe calculator. Şi mai ales, defrişări, linieri şi alinieri, distrugerea naturalului în favoarea unui peisaj sec, din acela gen gazon tuns cât mai des ca nu cumva să apară vreo floare spontană şi fără aprobare. Aici se adaugă inevitabilele piste de biciclete şi trotinete sau pietonale pe care nu le respectă nimeni, tot inevitabilele camere de supraveghere care servesc la orice, numai la identificat răufăcători nu. Deci un fel de altă parte de oraş, care să nu ofere nimic din bucuria evadării în natură. Dar să nu uităm că suntem oraşul cu pistă de biciclete asfaltată care trece prin pădure. Mai lipsesc staţiile de încăprcare a trotinetelor electrice şi băncile solare cu USB pentru smartfon.

La Sibiu, chiar dacă ne pretindem mai vestici decât restul (sudic mai ales) din zonele ţării, ori nu s-a auzit, ori nu interesează pe nimeni conceptul de „parc englezesc”. În care natura are prioritate, cultivându-se iluzia de sălbăticie romantică. Alei înguste, chiar nepavate, natură bogată, suprafeţe mari înierbate, MULŢI COPACI, tot felul de construcţii ornamentale care NU strică peisajul. Un adevărat loc unde să te relaxezi.

Da, Ok, Sibiul nu are suprafaţa necesară pentru a avea un parc decent. Unul din acela în care să te temi că te rătăceşti. Sub Ariniul, altădată un loc unde întâlneai o mulţime de păsări, acum găzduieşte ca specie dominantă, cioara de orice categorie (de semănătură şi stăncuţă mai ales). Restul, ceva mierle, cinteze, ciocănitori şi piţigoi. Insectivorele şi-au băgat picioarele şi au plecat de când se dă de voie cu chimicale „împotriva căpuşelor”, care nu ştiu ce mă face să cred că afectează în plus multe alte insecte care nu au treabă cu căpuşele.

Dar să nu uităm că, iniţial, parcul acesta era realizat ca parc englezesc. Apoi a fost „îmbunătăţit” în anii socialismului de s-a dez-englezit de la asfalturi şi betoane, în anii ’80. Apoi a fost şi este panarama aceea de pistă de bicicletă pe două sensuri, vopsită în roşu, ctitorie a epocii Klaus Iohannis, care a acaparat o alee întreagă. Astfel sărmanul parc, şi aşa înghesuit între două magistrale rutiere: Victoriei şi Dumbrăvii (cu zonele de case cu tot) încearcă şi nu mai reuşeşte să ofere ceea ce teoretic, ar trebui: natură.

În altă ordine de idei, tot nu înţeleg logica modificării Parcului ASTRA, CEL MAI VECHI DIN SIBIU, devenit o emblemă a Sibiului aşa cum este el acum şi era din anii 30 ai secolului trecut. Am mai văzut nişte idei de „mobilare” a Parcului Cetăţii pe care le socotesc un pamflet dar nu îl tratez ca atare, care după opinia mea de ignorant într-ale peisagisticii de calculator, strică tot aspectul istoric al zonei, având în vedere că, tot istoric vorbind parcul face parte din sistemul de fortificaţii al sibiului, fiind iniţial şanţ de apă.

Nu spun că ce va fi vom vedea, pentru că ştiu ce va fi. Păcat, puteam avea parcuri cât de cât ca lumea…