Trotuarele Sibiului sau cum să facem din pietoni o categorie discriminată

Înţeleg că această categorie a oamenilor care îşi folosesc la mers picioarele, în general şi oficial cunoscută ca „pietoni”, este declarată ca „problemă” la Sibiu. Ştiu, nu doar la Sibiu, dar noi aici locuim, deci ne interesează ce e aici.

Pietonul e o categorie defavorizată, chiar discriminată. Pentru că asupra lui se revarsă tot dispreţul celorlalte categorii de participanţi la trafic. Pentru că e nevoit să facă loc altora, care nu au ce căuta pe trotuarul destinat, totuşi, celor care merg pe jos. Am putea spune chiar că e discriminare, că sunt destule elemente.

Da, ştim, „prăpăditul ăla merge pe jos că nu are şi el o maşină”, care de cum iese în spaţiul public, îşi asumă riscul. Riscul de a te zbura vreun arogant cu volan de pe trecerea de pietoni, pentru că e el un mare grăbit sau tocmai se bagă în seamă pe telefon şi nu are ochi şi pentru amărâţii ăia de pedeştri. Dar asta să zicem că e „pe trecere”. Dar pe trotuar cum e? Păi şi trotuarul e ocupat. De la minorii care fac curse cu trotineta neapărat pe acolo şi neapărat pe unde e mai multă lume, la Nea Franzelă care clămpăne cu Tohanul ăla din secolul trecut cărând chestii grele şi mari ca vietcongii în timpul războiului din Vietnam, fără a se mai sinchisi de cine e în faţă sau în lături. Şi neuitând superfamilia mama-tata şi copiii care migrează (pe două roţi şi pe trotuar, normal) de zici că merg în vizită la naşu’. De la maşina parcată la şmecherie prin în faţa casei că ţi-e lene să o bagi în curte, la cea „pe avarii”, care s-a stricat subit în faţa unei covrigării ori a unei cafenele.

Aici apar şi alte detalii: trotuarele ciuntite de piste umoristice de biciclete făcute doar pentru a bifa chestii „verzi” dar nu vegetale; noile trotuare din zonele rezidenţiale, unde arhitectul proiectant a considerat că oameni care merg pe jos ori nu mai există, ori au devenit liliputani încât să poată umbla nestingheriţi pe chestiile acelea late de 30 de centimetri care mimează că-s trotuar. Trotuarele cu stâlpi plantaţi în mijlocul lor de îi poţi ocoli doar pe carosabil. Sau trotuarele rupte de tot felul de lucrări sau cele ciuntite de locurile de parcare pentru că „nu avem unde ne parca maşina”

De la orice la orice, e clar un lucru şi tragi o concluzie. Chiar dacă sunt şi ei contribuabili, pietonii sunt, la cum apare treaba în teren, cetăţeni de categorie inferioară şoferilor, bicicliştilor sau trotinetiştilor. Să fii pieton nu e profitabil pentru administraţia locală şi nici pentru alte administraţii. Nu dai bani pe benzină, deci nu îşi trage statul accizele acelea enorme de la tine. Nu ai nevoie de RCA, de ITP, de anvelope de vară-iarnă, nu plăteşti impozit auto că nu ai pe ce, nu dai bani la parcarea cu plată. Nu prea se câştigă cu tine.

Dar a fi pieton are şi multe avantaje. De exemplu poţi circula cum vrei, nepăsându-ţi de regulile de circulaţie ale carosabilului. Nu ai contrasens, nu ai viteză maximă, poţi sta unde vor muşchii tăi. Dacă te grăbeşti, iei un autobuz, deci nu trebuie să cauţi un loc de parcare la mama zmeului faţă de destinaţie. Apoi, nu ai nevoie de combustibili sau în fine, combustibilii folosiţi sunt mult mai ieftini şi nu ţin seama de preţul pe baril. Chiar şi spălatul este mai simplu, durează mai puţin şi nu trebuie să fii polishat. Nu îţi trebuie permis de auto-conducere, dacă iei un pahar de ceva nu rişti să fii pus pe dreapta, te poate fura nimeni că ce-ar face cu tine, nu eşti ridicat să fii dus acolo pe Preot Bacca să vină nevasta să te ia pe cauţiune. Şi, un lucru foarte important din punct de vedere juridic, dacă eşti implicat într-un accident, nu ai cum să fugi de la faţa locului.

Lăsând gluma la o parte, ca pieton la Sibiu ai impresia ori că cineva te urăşte, ori că face mişto de tine. Pentru că tot timpul pici pe locul 14 şi nu prea eşti o prioritate. Poate greşesc. Încercaţi să fiţi pietoni la Sibiu, că poate mi-a scăpat ceva.