Categoria anonimă a oamenilor booster

Nu ştiţi ce e aia un om booster, nu? Aţi auzit de boostere în perioada vacciniadei, pe mulţi nu prea v-a interesant sensul termenului, dar el este folosit nu doar în domeniul medical şi şi în cel tehnic. Şi chiar în cel al relaţiilor interumane.

Conform dicţionarelor, boosterul este un motor auxiliar care măreşte, pentru scurt timp, viteza şi puterea vehiculului. Uite de exemplu la avioanele militare din anii 50, pentru a se scurta lungimea decolării, se foloseau motoare rachetă care „completau” motoarele principale. La fel în cazul rachetelor spaţiale, boosterele le asigurau o mai mare forţă de „urcare”. De regulă, după folosirea lor, boosterele erau largate, adică în limbaj ne-specializat, aruncate. Au folosit un timp, apoi nemaifiind nevoie de ele, gata, la gunoi. Deşeuri foste utile, dar deşeuri.

Şi m-am gândit că aşa este şi la oameni, nu doar la avioane şi rachete. Apare unul, i se ataşează câţiva oameni-booster, el se lansează în stratosferă unde-i e bine şi unde are aer de înălţimi, iar cei care vorba aia, l-au propulsat, sunt apoi largaţi că, na nu mai e nevoie de ei. Dar spre deosebire de boosterele acelea ne-umane, oamenii mai pot fi reciclaţi.

Ştiţi cum vine treaba. Apare unul în colectiv, de regulă pe filiera indirectă. „Hai să-l ajutăm, e nou, arătaţi-i una alta pe aici ca să înveţe şi să se integreze şi el”. Un lucru dealtfel bun şi uman, nu ca în fabricile ceauşiste unde ăia noi strângeau mizeria după ăia vechi iar în contrapartidă primeau miştouri. Zis şi făcut, colectivul îl ajută pe noul membru să se întegreze, de la a-i arăta unde e xeroxul şi pe ce buton să apese, care e procesul „de producţie”, unde e baia sau biroul celor de la… (aici puneţi voi ceva de la voi de la lucru), cui să dea ceea ce face şi de la cine să ia ceea ce are de făcut, care sunt şefii, care din colegi e băiat bun şi care dă cu ciocul. Ba după program (numai după program, hăhăhăhă!) îl mai iau şi la bere ca vorba aia, să nu se simtă aşa, singurel şi-al nimănui precum puiul cucului.

Treaba durează ceva timp, până colegul e pe picioarele lui, umblă sigur şi se descurcă nesupravegheat. Apoi vede că dacă te lipeşti de cine trebuie, o duci bine. Deci se lipesc de cine trebuie, o duc bine, sunt la next level, colegii booster sunt abandonaţi, ca orice booster. Acu are alt booster, care ori îl va propulsa mai sus, ori îl va propulsa în altă parte, în ambele cazuri fiind şi el abandonat. Ajunge la alt next level, o poziţie din care a uitat pe cei care l-ai sprijinit, propulsat, ajutat să ajungă acolo, om-booster. Eventual se mai ciocnesc pe stradă, ori salutând aşa, din flegmă, ori aşteptând să fie salutaţi, ori întrebând cu un fel de fake-curtoazie, „ce faci, tot acolo, tot acolo?” adi că în sensul „bă amărâtule, uite unde ai rămas şi uite ce am ajuns EU”. Sau chiar ajungi să ai relaţii de serviciu cu el şi te miri de doza de infatuare pe care o are pe stil nou, faţă de cuminţenia pământului ce-l cuprindea pe stil vechi.

Mai sunt şi profesorii booster, care aveau simpatii faţă de tine şi te-au sprijinit, încurajat, dezvoltat, dat cărţi, consultat privind una alta de-ale materiei, vorbit pe unde trebuie ca să-ţi fie şi ţie bine după absolvire, să nu ajungi şef de birou la „muştar sau ketchup?* ori la „cash sau card?” ci în locuri mai comode şi cu perspectivă. De regulă şi ei sunt uitaţi şi abandonaţi, pentru că, nu-i aşa, ei sunt vechi iar tu eşti cu noul, chiar dacă la un moment dat au fost buni ca să te propulseze.

Oamenii booster sunt o categorie anonimă. Nici nu ştiu dacă apar în vreo lucrare din asta pe ştiinţă. Dar ei există şi vor exista. Poate că ai fost chiar tu unul dintre ei.