Sibieni dispăruți fără urmă: bărbatul plecat de acasă acum 25 de ani și alte mistere nerezolvate

Sibieni dispăruți fără urmă: bărbatul plecat de acasă acum 25 de ani și alte mistere nerezolvate

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pagina de internet a Poliției Române cuprinde numele mai multor sibieni dispăruți de la domiciliu, precum și ale unor persoane a căror ultimă prezență a fost semnalată în Sibiu. Unele cazuri datează încă din anul 2000, ceea ce înseamnă că au trecut peste două decenii fără ca misterul disparițiilor să fie elucidat. Alte persoane au fost date dispărute în ultimii ani, atât de pe teritoriul României, cât și din străinătate. În multe situații este vorba despre plecări voluntare, însă toate rămân, până în prezent, cazuri nerezolvate.

Unul dintre cazurile rămase fără răspuns de mai bine de două decenii este cel al lui Ion Horumba, domiciliat în municipiul Sibiu. Potrivit datelor publicate de Poliția Română, bărbatul, născut la 12 ianuarie 1978, în Brezoi, județul Vâlcea, a fost dat dispărut în anul 2000.

Conform informațiilor oficiale, în data de 22 septembrie 2000, Horumba Ion a plecat voluntar de la domiciliul său din Sibiu, într-o direcție necunoscută: „ Semnalmente: inaltime 1,65-1,70m. greutate 60-70 kg.constitutie slaba, par saten, ochi albastri, fata ovala, ten alb. Obiecte vestimentare: palton de culoare albastra,camasa de culoare alba, adidasi de culoare alba”, informează Poliția Română.

Un alt caz rămas fără răspuns de aproape două decenii este cel al Anei Lascu, domiciliată în municipiul Sibiu. Femeia, născută la 27 noiembrie 1940, în localitatea Cașolț, județul Sibiu, a fost dată dispărută în anul 2006.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Potrivit informațiilor publicate de Poliția Română, în cursul lunii septembrie 2006, Ana Lascu a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. La momentul dispariției, aceasta avea o înălțime cuprinsă între 1,50 și 1,55 metri, o greutate estimată între 50 și 60 de kilograme, păr cărunt, tuns scurt, și ochi căprui.

Dispariția lui Dumitru Grecu, din Sorostin, rămâne și astăzi un mister. Născut în 3 iunie 1954, bărbatul a fost văzut ultima dată în 28 mai 2007, când a plecat de la domiciliu, fără să mai dea vreun semn de viață. Ultimele informații indică faptul că ar fi dispărut pe raza localității Șeica Mică.

„Semnalmente: inaltime 1,60 cm, greutate 45 kg, par negru, tuns scurt, fir drept, fata ovala, ochii caprui, buze subtiri Obiecte vestimentare: camasa de culoare crem, pantaloni din stofa de culoare gri, pantofi sport de culoare neagra”, scrie Poliția Română.

Născut în municipiul Sibiu, Romulus Feri Dilo a dispărut în toamna anului 2008, pe când locuia în Sighișoara. Ultimele informații despre acesta datează din 24 octombrie 2008, când a fost văzut pentru ultima dată pe raza municipiului Sighișoara, județul Mureș.

La momentul dispariției, Romulus Feri Dilo avea 27 de ani, o constituție atletică, aproximativ 1,68 metri înălțime și în jur de 65 de kilograme. Avea păr șaten, ochi căprui și față ovală. Potrivit descrierilor, purta haine de culoare închisă și pantofi negri.

Un alt sibian dispărut fără urmă este Ioan Banu, născut la 20 noiembrie 1982, în municipiul Sibiu. Dispariția sa a fost semnalată în primăvara anului 2002, când tânărul a plecat de acasă într-o direcție necunoscută și nu s-a mai întors.

La momentul dispariției, Ioan Banu avea aproximativ 1,60 metri înălțime, constituție slabă, față ovală, ochi căprui și ten închis. Avea păr negru, drept, de lungime medie. În ziua plecării purta o bluză verde, pantaloni roșii și pantofi maro.

Cazul lui Nicolae Adrian Oprea, născut în Sibiu la 8 mai 1989, se află și el pe lista persoanelor dispărute. Tânărul locuia la momentul dispariției în Râmnicu Vâlcea, însă ultimele date indică faptul că a fost văzut pentru ultima dată în județul Ilfov.

Potrivit informațiilor oficiale, acesta a plecat la 23 noiembrie 2015 din locuința sa din localitatea Chiajna și nu a mai revenit. Autoritățile au precizat că bărbatul nu era cunoscut cu afecțiuni psihice, însă existau indicii că, în trecut, ar fi părăsit domiciliul în contextul unor episoade personale dificile.

De-a lungul timpului au existat informații potrivit cărora acesta s-ar fi aflat pe teritoriul Bulgariei, însă cazul nu a fost clarificat până în prezent.

Printre sibienii dispăruți fără urmă se află și Nicolae Lingurar, originar din Copșa Mică și domiciliat în localitatea Sorostin. Bărbatul, născut la 13 februarie 1969, a fost văzut ultima dată în municipiul Mediaș.

Dispariția a fost semnalată în 10 septembrie 2015, când acesta a părăsit Spitalul Municipal Mediaș și nu s-a mai întors. De atunci, nu au mai fost obținute informații certe despre locul în care s-ar putea afla.

Și în cazul lui Dănuț Valer Rad, dispariția este legată de plecarea dintr-o unitate medicală. Bărbatul, originar și domiciliat în municipiul Mediaș, a dispărut în timp ce se afla în vizită în Deva.

Potrivit datelor oficiale, în noaptea de 4 ianuarie 2020, acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Deva. În jurul orei 06:00 dimineața, a părăsit spitalul pe cont propriu, fără a mai reveni sau a lua legătura cu familia. De atunci, nu se mai știe nimic despre el.

Născut la 13 octombrie 1979, Dănuț Valer Rad avea la momentul dispariției aproximativ 1,75 metri înălțime, 70 de kilograme și o constituție atletică. Avea păr negru, creț, de lungime medie, ochi căprui, față ovală și purta barbă. Conform informațiilor existente, bărbatul ar putea suferi de afecțiuni de natură psihiatrică, fiind posibil să se confrunte cu depresie și epilepsie.

La începutul anului 2020, Marin Marian Fița a plecat la muncă în Austria. Câteva luni mai târziu, în 6 iunie 2020, și-a sunat mama și i-a spus că se află în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației și intenționează să ajungă în Ucraina, acolo unde locuiau concubina și copiii săi. A fost ultimul contact cu familia. Din acel moment, bărbatul nu a mai putut fi contactat, iar traseul său rămâne necunoscut.

Născut în Agnita, județul Sibiu, la 1 iunie 1989, Marin Marian Fița era domiciliat în localitatea Telcișor, județul Bistrița-Năsăud. Dispariția sa a fost semnalată în zona Sighetu Marmației, județul Maramureș.

Dispariția lui Lucian Ghiurcă este legată de o stână din zona orașului Săliște, unde bărbatul lucra ca zilier. În vara anului 2018, acesta a plecat de la locul de muncă într-o direcție necunoscută și nu a mai fost văzut de atunci.

Lucian Ghiurcă s-a născut la 1 aprilie 1963, în localitatea Găiceana, județul Bacău, și avea domiciliul în satul Arini, din același județ. Dispariția sa a fost semnalată în luna iulie 2018, iar de atunci nu au mai apărut informații despre traseul sau locul în care s-ar putea afla.

La momentul plecării, bărbatul avea aproximativ 1,70 metri înălțime și cântărea în jur de 65 de kilograme. Avea constituție slabă, păr scurt grizonat, ochi căprui și față ovală.

Cazul rămâne în continuare fără răspuns, fiind unul dintre dosarele de dispariție aflate încă în evidențele autorităților.

Unul dintre cele mai cunoscute și intens mediatizate cazuri de dispariție din județul Sibiu este cel al Angelika-Claudia Maurer. Dispariția tinerei a atras atenția atât a autorităților, cât și a presei, fiind relatată pe larg în spațiul public.

 

Angelika-Claudia Maurer, născută la 24 ianuarie 1998, în Rupea, județul Brașov, avea domiciliul în localitatea Jibert, însă locuia fără forme legale în municipiul Sibiu. Tânăra a fost dată dispărută în februarie 2023, după ce fratele său a sesizat Poliția că nu mai reușise să ia legătura cu ea de aproximativ zece zile.

Potrivit informațiilor oficiale, cazul a fost semnalat la data de 15 februarie 2023, iar ancheta s-a concentrat inclusiv în zona Pădurii Dumbrava, loc indicat drept unul dintre ultimele în care ar fi fost văzută. De-a lungul timpului, mai multe acțiuni de căutare au fost organizate în această zonă, ultima dintre ele având loc în luna decembrie a anului trecut.

În ciuda eforturilor depuse, căutările nu au dus la identificarea unor probe sau indicii care să clarifice ce s-ar fi putut întâmpla în ziua dispariției. La momentul dispariției, Angelika-Claudia Maurer avea aproximativ 1,65 metri înălțime, cântărea în jur de 75 de kilograme, avea păr șaten de lungime medie și ochi verzi. Nu sunt cunoscute semne particulare sau obiectele vestimentare pe care le purta.

Autor - Ștefania VESA
13 februarie 2026 la 00:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 6 minute
Ziua Mondială a Pneumoniei | Spitalul TBC: Aproape 2.500 de pacienți tratați anul acesta
Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu a transmis astăzi printr-un comunicat de presă detalii cu privire la numărul de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 21 ore
756 de voluntari, căutați în județul Sibiu pentru Colecta de Alimente de Crăciun. Cum te poți înscrie
Banca Regională pentru Alimente Cluj caută 756 de voluntari în județul Sibiu pentru Colecta de Alimente de Crăciun,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 zi
ORLAT: Fetele de la Șezătoare au adus zâmbete și daruri bunicilor de la Centrul Rezidențial Casa cu D.A.R.
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 zile
2.086 de intervenții ale poliției în cazuri de violență domestică, în Sibiu. Numărul infracțiunilor a crescut cu aproape 29%
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 săptămâni
CJ Sibiu vrea să sprijine campania „Donează păr pentru copii”. Proiectul se supune la vot joi
Consiliul Județean Sibiu va vota joi, 29 octombrie, încheierea unui nou acord de parteneriat cu asociația austriacă HAIRMATCHING,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 săptămâni
Ajutor umanitar din Tălmaciu pentru Ucraina
Zece corturi ALPHA produse la fabrica LANCO România din Tălmaciu au fost trimise în Ucraina, în cadrul unui...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 săptămâni
MERGHINDEAL: Elevii au primit haine pentru sezonul rece și cadouri din partea Arhiepiscopiei Sibiului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 săptămâni
BOIȚA: Sprijin pentru persoanele vulnerabile. Servicii sociale, medicale și educaționale, dar și renovarea unor locuințe
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 lună
95 de calculatoare recondiționate vor ajunge la școli și organizații sociale din Sibiu
Opt organizații din județul Sibiu vor primi 95 de calculatoare recondiționate, în cadrul primului apel din ediția 2026...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 lună
Animal Life Sibiu cere ajutorul comunității: peste 200 de câini și 70 de pisici sunt în grija asociației
Asociația Animal Life Sibiu face un apel urgent către comunitate, după ce numărul animalelor aflate în îngrijire și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 lună
Din 5 octombrie se poate solicita ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie
Direcția de Asistență Socială (D.A.S.) din cadrul Primăriei Sibiu primește, începând de luni, 5 octombrie, cererile pentru ajutorul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 lună
Nocturna Bibliotecii ASTRA 2026: filme, jocuri, robotică, povești și muzică până seara târziu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu își ține porțile deschise până seara târziu, vineri, 2 octombrie, cu ocazia Nocturnei Bibliotecilor...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.