𝐒𝐜𝐡𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐬𝐥𝐮𝐣𝐢𝐭 𝐝𝐨𝐢 𝐬𝐟𝐢𝐧𝐭̦𝐢, 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐭 𝐝𝐞 𝐦𝐞𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐢 𝐞𝐯𝐫𝐞𝐢 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ 𝐩𝐥𝐚𝐧𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐫𝐡𝐢𝐭𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐚𝐭 𝐂𝐚𝐭𝐞𝐝𝐫𝐚𝐥𝐚 𝐑𝐞𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐠𝐢𝐫𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐀𝐫𝐜𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐓𝐫𝐢𝐮𝐦𝐟

La mai puțin de o oră de mers din Săliște, urmând Poteca Soarelui, cea care șerpuiește prin păduri de fag, gorun, molid și mesteacăn, se află un loc despre care locuitorii Mărginimii Sibiului spun că ar fi fost străbătut de însuși Dumnezeu, însoțit de Sfântul Petru.

În urma lor ar fi rămas un izvor cu apă tămăduitoare, care, de-a lungul vremii, nu doar că a vindecat beteșuguri, ci a stârnit și zâzanie între săteni. Deasupra izvorului se înalță o bisericuță mândră, ridicată de meșteri evrei, după planurile arhitectului care a utilizat în premieră betonul armat în construcția bisericilor.

Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, vorbește despre acest loc special într-o nouă postare din seria OAMENI ȘI LOCURI DE POVESTE.

Este o dimineață rece de iarnă, iar un grup de iubitori ai muntelui a apucat poteca spre Poiana Soarelui, loc în care primarul Toma Lupaș organiza, în anii ’80, tabere de sculptură. Aproape toți cei care ajung să se minuneze de cea mai mare expoziție nonfigurativă în aer liber din România trec și pe la Schitul Foltea.

Lăcașul de rugăciune a fost ridicat în jurul anului 1650, iar zona este cunoscută și sub numele de „Fântâna Foltii”, datorită izvorului despre care oamenii din Săliște, Galeș, Sibiel sau Vale spun că ar avea origini divine. „O istorioară veche povestește că Dumnezeu și Sfântul Petru au ajuns în satele Mărginimii și s-au oprit să mănânce. Fiind însetați, Sfântul Petru i-ar fi cerut lui Dumnezeu să facă o minune și să lase să izvorască apă de sub stânca pe care ședeau. Dumnezeu a atins stânca cu toiagul, iar astfel a apărut izvorul”, spune Radu Zaharie, ghid al programului „Anii Drumeției”

Pentru că oamenii locului erau vrednici, se spune că apa avea darul de a vindeca bolile. Cu timpul însă, oamenii au devenit lacomi și pizmași, iar Dumnezeu i-ar fi luat izvorului această putere, lăsându-i doar apa rece și cristalină.

În schitul construit lângă izvor a poposit Sfântul Visarion Sarai, a cărui trecere, din anul 1744, este consemnată și pe frontispiciul actualei clădiri. „Era o perioadă grea pentru românii ortodocși din Transilvania, iar prezența călugărului Sarai, ulterior canonizat ca sfânt, avea să întărească credința sătenilor din Mărginimea Sibiului”, mai arată Radu Zaharie.

Actuala bisericuță a fost ridicată pe locul vechii construcții din lemn, între anii 1922 și 1923. Au fost tocmiți meșteri evrei originari din Croația, care, la acea vreme, au realizat numeroase lucrări în satele din zona Săliștei. Ei au lucrat după proiectul arhitectului Dumitru Marcu, născut în Saliște, cel care a fost în echipa care semnat proiectul Arcului de Triumf și Hotelului Ambasador din București, a Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia și a catedralelor mitropolitane din Timișoara și Cluj-Napoca. Bisericuța este cunoscută drept „a eroilor”, iar pe peretele de la intrare sunt înscrise numele militarilor sălișteni căzuți în Primul Război Mondial, atât pe frontul românesc, cât și pe cel austro-ungar.

La Schitul Foltea a ajuns și Arsenie Boca, pe vremea când era stareț al Mănăstirii Sâmbăta de Sus. Despre puterea credinței sătenilor din Mărginimea Sibiului, părintele Arsenie aflase de la doi călugări întâlniți la Muntele Athos: Domete Trihenea din Tilișca și Teodosie Domnariu din Săliște.

Astfel, pe 30 ianuarie 1944, Arsenie Boca ajunge în Mărginime și oficiază Sfânta Liturghie în Biserica Mare din Săliște, fiind ascultat de mii de credincioși veniți din zonele Sibiului și Brașovului. „În Săliște, Sibiu, au fost martori câteva mii de credincioși veniți din 41 de sate și orașe la una dintre cele mai binecuvântate întâlniri duhovnicești. Biserica cea mare a Săliștei n-a putut cuprinde pe toți râvnitorii de auzirea cuvântului lui Dumnezeu, ci a trebuit să așezăm un radio (megafon), prin care vorbirea să poată fi auzită și de cei de afară”, notează gazeta Lumina satelor în ediția din 6 februarie 1944.

În același ziar, credincioșii erau chemați la următoarele slujbe oficiate de Arsenie Boca: la biserica din Săsăuș, pe 13 februarie, și la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, pe 20 februarie 1944. La Schitul Foltea, Arsenie Boca a ajuns patru ani mai târziu, în 1948, însoțit de un grup de tineri. Majoritatea s-au dedicat ulterior vieții monahale la Mănăstirea Prislop.

„În prezent, la schit locuiesc maicile Teofana și Sofronia, care continuă viața isihastă a celor ce au slujit aici. Ele trăiesc într-o nevoință autoimpusă, întrucât schitul nu dispune de curent electric, alimentare cu apă, canalizare sau gaz metan. În vinerea din Săptămâna Luminată, de Izvorul Tămăduirii, sute de credincioși vin la schit pentru a participa la slujbă și pentru a lua apă din izvorul despre care mulți spun că încă mai are puteri vindecătoare”, mai arată Radu Zaharie.

Ascuns între arbori semeți, Schitul Foltea este un mic colț de Rai în Mărginimea Sibiului, deasupra Săliștei, localitate despre care se spunea odinioară că este a „oierilor știutori de carte”.

L-au căutat sfinții, îl regăsesc credincioșii, îl vizitează turiștii care pornesc spre Poiana Soarelui, toți deopotrivă mânați de promisiunea unui moment de tihnă și de cercetare sufletească.

Și unde ar fi mai potrivit să găsești toate acestea, dacă nu în județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste?