📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Când ultimele elicoptere IAR-330 Puma s-au retras de deasupra crestelor Făgărașului spre bază, a urmat o perioadă de evaluări și bilanțuri oficiale pe Flancul sud-estic al NATO. Miza: prima ediție a „Mountain Challenge Competition 2026”, o aplicație complexă coordonată sub egida Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
Sub deviza „One challenge. 12 teams. 9 countries. One shared spirit!”, exercițiul a scos la iveală și o altă realitate mai puțin diseminată: fricțiunile doctrinare constructive dintre școlile militare aliate, unde flexibilitatea tactică agresivă a trupelor din est s-a întâlnit și s-a armonizat cu rigorile hiper-procedurale ale contingentelor vestice. Totul sub umbrela strictă a securității operaționale (OPSEC), menită să blocheze orice tentativă de monitorizare sau război hibrid din afara Alianței.
Pentru a înțelege ce înseamnă cu adevărat pregătirea viitoarei elite militare NATO în condiții de război simetric, am stat de vorbă cu cei care au proiectat acest exercițiu dincolo de granițele manualelor tactice. În interviul care urmează, analizăm detaliile nescrise ale unei competiții unde muntele a fost judecătorul suprem.
– Domnule colonel Cristian Tanasă, sunteți instructor avansat în cadrul Cursului de Pregătire Militară al Centrului de Pregătire Militară al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Având în vedere anvergura și specificul Mountain Challenge Competition 2026, apreciați că acest exercițiu reprezintă o aplicație de rutină, sau vorbim deja despre un pilon ce definește o nouă doctrină a instruirii tactice în Forțele Terestre?
– Apreciez că Mountain Challenge Competition 2026 a depășit semnificativ dimensiunea unei competiții militare de rutină. Prin amploarea, complexitatea și specificul său, această competiție internațională a reprezentat o oportunitate de validare a unor concepte moderne de instruire, în care reziliența fizică și psihică, adaptabilitatea, autonomia decizională, interoperabilitatea și capacitatea de acțiune în medii montane dificile devin elemente esențiale.
Consider că prima ediție a Mountain Challenge Competition a oferit cadrul necesar pentru testarea unor abordări moderne, pentru dezvoltarea inițiativei individuale și colective și, mai ales, pentru pregătirea studenților militari să acționeze eficient în condiții de incertitudine, presiune și solicitare extremă.
Mesajul fundamental este că nu ne mai pregătim doar pentru executarea unor proceduri standardizate, ci pentru a forma lideri militari capabili să gândească, să decidă și să acționeze eficient în situații complexe. Prin urmare, aș defini această competiție internațională ca o platformă de experimentare, validare și dezvoltare a unei noi filosofii de instruire tactică, adaptată realităților mediului operațional modern.

– Considerați că războiul modern are nevoie structurală de validarea și sprijinul nemijlocit al comunităților locale?
– Fără îndoială, războiul modern nu mai poate fi analizat exclusiv prin prisma raportului de forțe, a tehnologiei militare sau a superiorității tactice. Eficiența strategică depinde, într-o măsură tot mai mare, de relația dintre instituția militară și societatea pe care aceasta o apără. Vorbim, în primul rând, despre încredere, coeziune, comunicare, solidaritate și capacitatea de a funcționa împreună în orice situație. În acest context, consider că armata modernă trebuie să fie nu doar o instituție performantă din punct de vedere operațional, ci și una profund conectată la societate, capabilă să comunice, să inspire încredere și să dezvolte parteneriate durabile cu mediul civil.
– În cadrul unei simulări ce reproduce fidel coordonatele unei aplicații militare reale, unde și prin ce mecanisme se trasează linia de demarcație între anxietatea firească a populației și sentimentul de siguranță garantat de prezența trupelor?
Linia de demarcație dintre anxietatea firească a populației și sentimentul de siguranță generat de prezența militarilor se trasează, în primul rând, prin încredere, comunicare și transparență instituțională. Trebuie să înțelegem că, pentru un cetățean care nu este familiarizat cu mediul militar, prezența unor efective, deplasarea tehnicii militare sau desfășurarea unor scenarii tactice în spațiul public pot genera, în mod natural, întrebări și chiar îngrijorare. Este o reacție firească și trebuie tratată cu responsabilitate, nu minimalizată.
Tocmai de aceea, consider că o competiție militară de asemenea amploare trebuie să aibă o componentă solidă de comunicare publică.
– Reprezintă feedback-ul rezultat prin interacțiunea contingentelor militare aliate străine cu localnicii din regiunea Sibiului un veritabil test de coeziune și de percepție a rolului strategic pe care NATO îl joacă pe flancul estic?
Cu siguranță, interacțiunea dintre loturile de studenți militari din cadrul universităților militare participante la Mountain Challenge Competition 2026 și comunitățile locale din regiunea Sibiului reprezintă mai mult decât un simplu eveniment de cooperare și socializare. Ea poate fi privită ca un veritabil test al coeziunii aliate și al interoperabilității la nivel uman.
Aș spune că există două dimensiuni importante ale acestui proces. Prima este dimensiunea militară și aliată. Militarii care se antrenează împreună, își împărtășesc experiențele și își testează reciproc capacitățile construiesc încredere, iar încrederea reprezintă fundamentul interoperabilității. Dincolo de proceduri, echipamente și standarde comune, capacitatea de a acționa împreună presupune cunoaștere reciprocă și solidaritate.
A doua dimensiune este cea socială. Pentru comunitățile locale, contactul direct cu studenții din cadrul universităților militare participante oferă posibilitatea de a înțelege mai bine care este rolul solidarității aliate și cât de importantă este prezența și cooperarea forțelor aliate pentru securitatea națională.
Consider că Sibiul, prin tradiția sa militară, prin poziționarea geografică și prin deschiderea comunității, oferă un cadru deosebit de relevant pentru consolidarea acestei relații dintre armată, aliați și societate.
– În opinia dumneavoastră, integrarea structurilor civile de salvare, cum este serviciul Salvamont, în scenariul tactic militar poate identifica vulnerabilități sau modifica arhitectura actuală a protocolului de management al crizelor și a securității interne?
– Integrarea structurilor civile de salvare, precum Salvamont, în scenariile de instruire militară reprezintă un pas important către o abordare integrată a managementului situațiilor de criză.
În cazul unei competiții precum Mountain Challenge Competition 2026, valoarea acestei colaborări este cu atât mai evidentă cu cât mediul montan presupune riscuri specifice: acces dificil, condiții meteorologice imprevizibile, evacuarea persoanelor accidentate, comunicații dificile și necesitatea luării rapide a deciziilor.
Din această perspectivă, implicarea Salvamont a permis identificarea unor vulnerabilități care, într-un eveniment exclusiv militar, ar putea rămâne insuficient explorate. Mă refer la compatibilitatea procedurilor de intervenție, coordonarea între structuri, schimbul de informații, interoperabilitatea comunicațiilor și claritatea responsabilităților instituționale.
– Care sunt principalele lecții identificate privind reziliența comunității pe care anticipați că le veți transforma în lecții învățate și validate la finalul acestei competiții?
Una dintre cele mai importante concluzii pe care le putem desprinde din competiția Mountain Challenge 2026 este că reziliența comunității se construiește prin capacitatea instituțiilor de a coopera, de a comunica și de a acționa coordonat. La finalul evenimentului, am putut evidenția câteva direcții importante, care merită să fie transformate în lecții învățate și integrate ulterior în programele de instruire și cooperare interinstituțională.
Prima lecție este importanța cooperării dintre structurile militare și cele civile. A doua lecție privește comunicarea și încrederea publică. Comunicarea cu populația nu trebuie să fie o activitate secundară, ci o componentă permanentă a managementului securității. A treia lecție este capacitatea de adaptare la situații neprevăzute. Mediul montan, condițiile dificile și presiunea timpului ne reamintesc că procedurile standard sunt necesare, dar nu suficiente. Avem nevoie de oameni capabili să ia decizii, să manifeste inițiativă și să găsească soluții atunci când situația reală se îndepărtează de scenariul anticipat. A patra lecție vizează dimensiunea umană a rezilienței. Pregătirea fizică și psihică, solidaritatea, disciplina și încrederea reciprocă sunt resurse fundamentale atât pentru militari, cât și pentru comunitățile pe care aceștia le protejează. În sfârșit, a cincea lecție este importanța interoperabilității și a solidarității aliate. Interacțiunea cu studenții militari din statele partenere și aliate ne oferă posibilitatea de a compara experiențe, de a identifica bune practici și de a consolida capacitatea de acțiune comună.
Desigur, lecțiile vor trebui validate prin analiza rezultatelor efective ale competiției, prin feedback-ul participanților, prin observarea modului de îndeplinire a obiectivelor și prin identificarea disfuncționalităților întâlnite. Nu ne propunem doar să consemnăm ce a funcționat, ci mai ales să înțelegem ce trebuie îmbunătățit și cum putem transforma experiența acumulată în proceduri, standarde și practici instituționale mai eficiente. Cred că adevărata valoare a Mountain Challenge Competition 2026 nu este dată doar de rezultatele sportive sau militare, ci de ceea ce vom reuși să transferăm din această experiență în pregătirea viitoare. O competiție se încheie, dar lecțiile învățate trebuie să rămână
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Răzvan NEGRU
Irina ZACK
Marius MUNTEANU GHIUR
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Ovidiu BOICA