Deszăpezirea, la bilanţ. Nici prea-prea, nici foarte-foarte

Da, suntem în plin ianuarie, mijloc de iarnă încălzită global sau nu, dar cu zile de ninsoare, că să spunem în limbaj actual, „inedite”. Adică a fost o zăpadă cum nu am mai prins de ceva ani, dovadă fiind mulţii oameni de zăpadă realizaţi „handmade” de copii, cu sau fără ajutorul sau supravegherea părinţilor şi cererea uluitoare de săniuţe (din cele reale, nu la sticlă).

Bineînţeles că zăpada este bucuria copiilor. Este şi bucuria noastră, că încă ne mai amintim de iernile acelea care erau ierni, că fulgii aceia de zăpadă mai filtrează în cădere gunoiul din aer şi că peisajul nu mai este de gri-ul acela urban care te deprimă. Estetic, aşa este superb. Ce nu e superb este că tu, oricât de încântat ai fi că a venit iarna – acoperă-mi inima cu ceva, cum ieşi pe stradă, ai două opţiuni: să aluneci sau să te umpli de apă la bocanci. Asta ca pieton. Ca ŞI conducător auto, ai şi tu bucurii rutiere: vizibilitate redusă, carosabil vai de el, viteză redusă de deplasare, circ pe la giratorii. Asta când mergi. Când stai, ai altă distracţie. Una care mă amuză teribil când mă uit pe geam. Adică vezi, conducătorul nostru auto, om de mileniu 3 şi mereu în viteză, consideră că nu mai este cool să pui husă pe maşină că te face să pierzi timp dacă vrei so porneşti. Aşa că, fără husă, dimineaţa pe răcoare, se apucă de răzuit parbrizul. Şi sunt conştient că, oricât de amuzant mi s-ar părea mie ca spectator, pentru ei nu este o ocupaţie amuzantă.

Dar să revenim la viaţa străzii atunci când este zăpadă. Unii spun că s-a întâmplat iar ca de obicei, că autorităţile au fost luate iar pe nepregătite pe considerentul că „cine s-ar aştepta ca iarna să ningă?” şi că deszăpezirea nu a mers aşa de ceas, ca la Sibiu. Numai că aici intervine o problemă. Când ninge, deszăpezeşti degeaba. Se pune la loc şi lucrezi degeaba, ca Meşterul Manole din programa şcolară aia care te face extremist, conform unor teorii creţe ale unora. Sincer au am văzut utilajele specifice în acţiune ba chiar şi când nu era nimic de „dat”. Au mai rămas străzi ca de obicei, la care de deszăpezire s-a ocupat soarele şi temperaturile mai ridicate dar asta e. Oraşul e mare şi nu ştiu dacă dotarea de sezon poate acoperi toate bulevardele, străzile, aleile, pasajele sau fundăturile.

Dar în fine, de circula s-a circulat. Adică în linii mari, s-a făcut treabă.

Au mai fost nemulţumiri cu privire la curăţirea parcărilor. Acum cum să zic e greu să cureţi o parcare cu maşini în ea, iar dacă e vorba de parcarea din faţa blocului tău, poţi pune şi tu şi vecinii mâna pe lopeţi şi mături că, chiar dacă e domeniu public, tu te foloseşti de el.

Am lăsat problema dureroasă la urmă: trotuarele. Ele totdeauna rămân ruda săracă a domeniului public şi privat sibian. În mod normal şi legal, toată lumea, de la Primărie, magazine, bănci, restaurante sau casino-uri până la Nea Gospodaru de la scara C, trebuie să cureţe zăpada. Ceea ce se petrece. Uneori. Alteori nu. În toate cazurile pomenite de mine. Văd un magazinuţ cu carne şi lapte sau unul din seria „cu de toate”, că are curat şi OK în faţă, apoi văd că ditamai banca nu se coboară la nivelul de a da zăpada din faţa sediului. Văd cum pe drum e lună dar prin zonele acelea domeniu public (cum a fost de exemplu prin faţa parcului ASTRA, e ori gheţuş cu era pe vremuri pe la Ursuline, ori fleaşca aia care nu ţine seama că tu eşti încălţat şi îţi face ciorapii burete. Mai vesel era când şi graţie/din cauza/datorită mai sus menţionatelor utilaje de deszăpezire, care au aruncat zăpada fix pe borduri şi care, se generau nişte bălţi demne de cauze mai drepte, care te făceau să te întrebi de mai multe ori dacă merită să treci strada sau să mai aştepţi până la canicula din iulie, ca să nu ai impresia că ai intrat în bazinul pentru copii de la ştrand. Dar şia sta este în fiecare iarnă.

Deci nimic nou. Deszăpezirea a fost ca de obicei, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Măcar a nins.