Așteptarea care luminează: Adventul de odinioară al sașilor și landlerilor sibieni

S-a stins și ultima lumânare de Advent, iar locul coroniței a fost luat de bradul de Crăciun. Creștinilor li se vestește că Iisus se naște și, odată cu el, renaște speranța într-un mai bine, pe care-l dorim celor dragi sufletului nostru.

Despre Advent scrie Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, într-o nouă postare din seria OAMENI ȘI LOCURI DE POVESTE.

Călătoria pe care „Adventkrantz” (coroana de Advent) a făcut-o până în satele și orașele transilvane locuite de sași și landleri a început în 1839, pornind dintr-un orfelinat din Hamburg, Germania. Pastorul evanghelic Johann Hinrich Wichern conducea așezământul „Das Rauhe Haus”, în care erau primiți orfanii cerșetori adunați pe străzile orașului, cărora le oferea hrană, adăpost și posibilitatea de a învăța o meserie.

„În anul 1839, pentru a-i ajuta pe copii să înțeleagă mai bine trecerea timpului până la Crăciun, pastorul a avut o idee ingenioasă: a suspendat de tavan o roată mare de car, pe care a așezat 24 de lumânări. 20 dintre acestea erau roșii, pentru zilele lucrătoare, și patru albe pentru duminici. În fiecare seară se aprindea câte o lumânare, astfel încât, în Ajunul Crăciunului, toate cele 24 luminau încăperea”, spune muzeografa Camelia Ștefan de la Muzeul „Astra” din Sibiu, expertă în etnografia săsească.

În timp, coroana s-a simplificat, roata de car a fost înlocuită cu o coroniță din ramuri de brad, iar din cele 24 de lumânări au fost păstrate doar patru, de culoare roșie, aprinse în fiecare duminică din perioada de Advent.

„Forma circulară reprezintă eternitatea, ramurile de brad simbolizează viața și speranța într-un nou început, iar lumânările aduc aminte de lumina adusă de nașterea lui Iisus și de culoarea roșie a sângelui vărsat pentru mântuirea oamenilor”, descrie Camelia Ștefan simbolistica decorațiunii născute în spațiul german.

După 1950, coroana de Advent a ajuns în Transilvania, iar despre cum era sărbătorită aici nașterea Domnului, Camelia Ștefan a publicat în „Anuarul Muzeului Maramureșan”, alături de colega sa, Simona Malearov, lucrarea „Crăciunul. O sărbătoare a sașilor și landlerilor din zona Sibiului”.

Cele două muzeografe sibiene au realizat o serie de interviuri cu sași și landleri din Cristian, Turnișor și Apodu de Sus, oaspeți ai Azilului „Carl Wolf” din Sibiu între anii 2003-2021. Potrivit acestora, Adventul începea încă din luna noiembrie, după balul dedicat Sfintei Katharina. „Pe 25 noiembrie se sărbătorea „Kathrein sperrt de Tanz ein” – „Cu Katharina se încheia dansul”, adică se începea o perioadă de post care nu implica și restricții de ordin alimentar. Era un timp pentru împăcare cu vecinii, cu familia și pentru plata datoriilor. Credincioșii mergeau la biserică pentru împărtășanie, iar ordinea între membrii Vecinătății era restabilită”, arată Camelia Ștefan.

Unul dintre cei intervievați, Andreas Zahl, descrie șezătorile organizate odinioară de femeile din Turnișor. „Începeau la ora 6, iar până la 9 seara vedeau de tors, cântau, povesteau, timp în care feciorii nu aveau voie să intre. Gazda servea fetelor și femeilor mere coapte  și cartofi copți și, uneori, o mică gustare. Șezătorile se țineau în cea mai bună cameră și se încheiau după ce bătea ora nouă. Atunci aveau voie să vină feciorii de însurat și să însoțească fetele până acasă, în fața porții”.

Sașii din Cristian amplasau coronița de Avent în fața altarului și aprindeau câte o lumânare în fiecare duminică, amintind de spusele lui Iisus, consemnate de Sfântul Ioan: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”.

Despre cadourile primite de copiii sașilor și landlerilor, de Nikolaustag (Sf. Nicolae) sau Christkind (Crăciun), muzeografele arată că cele mai multe ori constau în mere, nuci și turtă dulce. Elisabeta Rosenauer, din Turnișor, rememorează că „vedeam cadourile primite de copii puse în geam. Fetele primeau turtă dulce sub formă de păpușă, iar băieții sub formă de cal”.

În general, cadourile indicau starea de sărăcie ce domnea în majoritatea familiilor de sibieni din anii 1950-1960. Se vorbește chiar despre păpușile pe care fetițele le primeau în seara de Ajun, pentru ca apoi să dispară de Anul Nou. Aceleași păpuși reapăreau în cadourile de următorul Crăciun, cu haine diferite, croite dintr-o basma sau eșarfă veche.

„Astăzi, Adventul a căpătat, pe lângă dimensiunea spirituală, și o puternică componentă puternică de marketing. Găsim cutii de dulciuri cu câte o ciocolățică pentru fiecare zi, iar copiii au imaginea numărătorii inverse până la Crăciun. Oamenii cumpără sau confecționează coronițe din brad, undele sunt duse la cimitir, altele ajung în case pe post de decor, cu sau fără lumânări. Puțini mai știu semnificația Adventului, perioada dedicată împăcării între membrii Vecinătății”, adaugă Camelia Ștefan.

În „Mica Românie” din Dumbrava Sibiului, în Muzeul Astra, iarna vine cu ateliere de confecționat coronițe de Advent. Se spun povești, se țes amintiri menite să păstreze lumina plecată în urmă cu aproape două secole dintr-un orfelinat în care copiii își căutat un rost și un reazăm în viață.

Lumina Adventului își transmite strălucirea și menirea în bradul de Crăciun, pe care, cu mic și cu mare, îl împodobim aici, în județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!