Constructorii sibieni, în prim-plan la gala FPSC: un an greu, dar cu performanțe solide. CONA, premiată pentru 35 de ani de activitate

Constructorii sibieni, în prim-plan la gala FPSC: un an greu, dar cu performanțe solide. CONA, premiată pentru 35 de ani de activitate

Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) a reunit la gala anuală Star Construct 2025 peste 400 de constructori și reprezentanți ai autorităților, într-un moment de bilanț pentru un sector care generează aproape 10% din PIB. Într-un an marcat de schimbări fiscale, întârzieri la plată și presiuni bugetare, companiile sibiene s-au remarcat prin reziliență și rezultate notabile. CONA a primit trofeul „Fundamentele forței colective – tradiție, performanță, stabilitate”, la împlinirea a 35 de ani de activitate, Conlan a atins o bornă istorică în cadrul companiei, iar Retter Projectmanagement lucrează intens la Autostrada Bucureștiului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Federația Patronatelor Societăților în Construcții este o voce colectivă pentru 460.000 de oameni și 80.000 de companii la nivel național. Federația a reafirmat rolul strategic al construcțiilor în economia României. Președintele FPSC, Cristian Erbașu, a subliniat importanța consolidării reprezentării sectorului: „Standardele la care această federație a ajuns în acest moment sunt dintre cele mai bune, sunt recunoscute și de federația europeană (…). Va fi o platformă prin care constructorii, împreună cu alte bresle – agricultori, cei din turism, din servicii, apă, energie – vor fi o voce și mai puternică în raport cu autoritățile”.

Un an 2025 presărat cu blocaje, dar cu investiții fără precedent

În fața a sute de antreprenori, miniștrii au admis dificultățile unui an dominat de presiuni fiscale și instabilitate, dar au evidențiat și dinamica investițiilor publice.

Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, a spus: „Suntem spre final de 2025, an care nu a fost ușor nici pentru constructori, nici pentru noi. La Ministerul Dezvoltării am fost nevoiți să prioritizăm investiții. Am fost nevoiți să regândim anumite programe. Putem să spunem că am redus cu peste două treimi datoriile pe care le aveam față de constructori și lucrăm împreună cu Ministerul de Finanțe pentru a reduce aceste sume”.

Acesta a anunțat și planul pentru anul viitor. „Avem asigurate toate fondurile pentru toate investițiile Ministerului Dezvoltării pe PNRR – peste 5.300 de astfel de investiții. Vom încerca să asigurăm o predictibilitate și stabilitate mai mare decât au fost în 2025.”

Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mesajul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a venit în aceeași notă. Dragoș Pîslaru a transmis: „România investește mai mult decât a făcut-o oricând după 1989. Suntem într-o situație oarecum atipică. (…) Avem o creștere a investițiilor de 8% din PIB și suntem pe primul loc din Europa din acest punct de vedere”.

Despre marea provocare a anului viitor, acesta a adăugat: „În 2026, România are la dispoziție încă jumătate din fondurile PNRR care trebuie cheltuite. (…) Este un moment de responsabilitate majoră. Nu este ceva mai important în perioada următoare”. Este vorba despre aproximativ 10-11 miliarde de euro, rămase din valoarea totală a PNRR, respectiv 21,5 miliarde, dar care trebuie absorbită până la 31 august 2026.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan a preciat că  „statul ar trebui să facă mai mult. Avem foarte mult de lucru împreună și cred că impactul prețului energiei și al gazului trebuie să fie unul mai redus în costurile finale pe care constructorii le au.

Din punct de vedere al programelor pe care le avem la Ministerul Energiei pentru a stabiliza prețurile pot să vă spun faptul că avem deja trei linii principale de investiții pentru stocare de energie, lucru care ar trebui să ducă la stabilizarea prețului începând cu primăvara anului 2026”.

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan

Companiile sibiene: între presiuni fiscale, blocaje la finanțări și rezultate solide

Pentru Retter Projectmanagement, constructorul care lucrează la Lotul 1, A0 Nord – Autostrada Bucureștiului, 2025 a fost un an dificil, așa cum explică COO Bogdan Andrei: „Firmele de construcții, inclusiv Retter, au întâmpinat un an greu din punct de vedere financiar-economic. (…) Am încheiat anul trecut prin a fi nevoiți să ridicăm salariile pentru a compensa acea scutire pentru salariați, ceea ce a fost un efort economic substanțial. Apoi impozitul pe cifra de afaceri s-a mărit, după care impozitul pe dividende – 8-10-16 – s-a mărit, după care TVA-ul s-a mărit”.

El rezumă finalul de an astfel: „Per total, cred că fiecare firmă de construcții, inclusiv Retter Projectmanagement, în momentul în care tragem linie și vedem efectiv realizările de pe parcursul anului, suntem mândrii.

În cheia discursurilor livrate de miniștrii în funcție ai Guvernului Bolojan și a planurilor și bugetelor pe care le-au prezentat, Bogdan Andrei, COO Retter Projectmanagement, analizează perspectivele pe 2026: „Miniștri oferă o liniște din punct de vedere economică, pentru că spun că vor fi destul de multe miliarde care vor fi alocate diferitelor șantiere. În același timp este o îndemnare comună a celor care au comunicat pe scenă să fim plătiți la timp de către autoritățile contractante, dar tot ei sunt cei care ar trebui să facă să se îndeplinească acest obiectiv. Dacă ar fi mai multă implicare și din partea asta, cu siguranță și noi, constructorii, am reuși să facem mai multe”.

Bogdan Andrei, COO Retter Projectmanagement / Sursă foto: Transilvania Business

Conlan Grup: creștere record într-un an instabil

Conlan Grup încheie anul cu un rezultat istoric, după cum arată Cosmin Vîlcu, General Manager: „2025 a fost o provocare. Pentru noi, la nivel de cifră de afaceri, este un record. Din estimările noastre, vom depăși 120 de milioane de lei – o bornă istorică pentru companie. Însă provocările au fost foarte mari, pentru că am fost nevoiți de mai multe ori să regândim strategiile din mers, inclusiv să recalculăm bugetele din perspectiva influenței modificărilor operate de Guvern la nivel de salarii. Au fost numeroase modificări fiscale pe care Guvernul României le-a aplicat în sectorul din construcții, lucru care ne-a impactat puternic.

Dacă analizăm perspectiva anului 2026, estimez că va fi cel puțin la fel de greu. Primim promisiuni, dar deocamdată nimic concret în ceea ce înseamnă ameliorarea problemelor din industria construcțiilor. Nu am avut predictibilitate în 2025. În ianuarie era o perspectivă, iar în august lucrurile stăteau cu totul diferit”.

Privind spre 2026, acesta avertizează: „Astăzi ne aflăm, din nou, într-un context diferit. Se conturează tot mai clar perspectiva reducerii semnificative a proiectelor finanțate prin PNNR. În aceste condiții, nu cred că putem vorbi despre estimări optimiste, indiferent de declarațiile făcute în această seară privind bugetele disponibile pentru 2026. O analiză realistă a cifrelor arată că România nu se află într-o poziție favorabilă, iar perioada care urmează va fi, foarte probabil, una dificilă și complexă pentru piața construcțiilor.

În acest context, consider că cel mai important pas pe care companiile din domeniu îl pot face este să se sprijine reciproc, prin forme diverse de asociere, pentru a-și consolida poziția și a traversa mai ușor provocările perioadei următoare”.

Cosmin Vîlcu, General Manager Conlan Grup

CONA – trofeu pentru 35 de ani de activitate și un mesaj de continuitate

CONA a fost una dintre companiile-vedetă ale serii, fiind premiată pentru trei decenii și jumătate de activitate neîntreruptă.

Mircea Bulboacă, președintele Grupului, a explicat: „2025 nu este cel mai grozav an pentru CONA, dar este unul bun în situația dată, având în vedere schimbările legislative majore care au fost la începutul anului, anularea facilităților, pe urmă lipsa fondurilor pe anumite lucrări. Au fost provocări deosebite”.

El a subliniat că stabilitatea proiectelor a contat: „Este totuși bine că astăzi, pe proiectele pe care suntem, știm că sunt finanțate, și au început să se regleze lucrurile.”

Cât despre premiu, președintele Grupului CONA admite că „este o recunoaștere a companiei și a celor care lucrează în această companie. (…) Nu multe sunt companiile care au o activitate de 35 de ani și rezultate pe măsură. Eu am încredere în echipa de la CONA și în managerii actuali.”

Mircea Bulboacă, președinte CONA Grup (st.)

2026: între promisiuni politice și incertitudine reală în piață

Parlamentarii și reprezentanții mediului privat atrag atenția că anul viitor va depinde critic de predictibilitatea statului.

Senatoarea de Sibiu Ruxandra Cibu-Deaconu, prezentă la evenimentul Star Construct 2025, remarcă: „Una din marile probleme este faptul că statul nu plătește la timp și atunci sunt foarte mulți constructori care sunt puși în situația în care trebuie să finanțeze practic statul. (…) O altă problemă o constituie lipsa forței de muncă”.

Mesajul ei pentru constructorii sibieni: „Să nu-și piardă speranța, să rămână uniți, pentru că atunci când sunt uniți și au o voce, o singură voce, au o voce foarte puternică”.

Un final de an care confirmă rezistența Sibiului în construcții

Într-un sector afectat de schimbări rapide, companiile din Sibiu au demonstrat că pot rămâne competitive și stabile. Retter, Conlan și CONA, fiecare cu provocările și reușitele sale, arată că piața locală are forța de a continua să performeze chiar și în ani cu turbulențe fiscale și economice.

Articol publicat în ediția print din 11 decembrie 2025 în suplimentul Tribuna Financiară

Autor - Marius MUNTEANU GHIUR
12 decembrie 2025 la 12:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 minute
Primăria Mediaș recomandă respectarea regulilor de siguranță împotriva incendiilor în perioadele secetoase și caniculare
În aceste perioade cu temperaturi ridicate, secetă și vegetație uscată, autorităţile locale recomandă maximă responsabilitate, respectarea normelor de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 39 minute
ŞURA MARE: Primăria vinde terenuri pentru case
Sub devizia „Construiește-ți viitorul la Șura Mare!”, Primăria comunei Șura Mare îi invită pe cei interesaţi să descopere...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 53 minute
Răbdarea lutului și redescoperirea încetului | Povestea „Cristina Balerina”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 59 minute
ŞEICA MARE: Încă un pas înainte pentru cadastru imobiliar
Primăria Comunei Șeica Mare informează cetățenii că, în perioada 1 aprilie – 31 iulie 2026, au fost colectate...
Actualitate
1 min de citit
acum 13 ore
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 13 ore
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 14 ore
GURA RÂULUI: Sărbătoarea portului popular, mândria comunei
Primăria şi Consiliul Local Gura Râului vor organiza, duminică, o nouă ediţie a manifestării „Sărbătoarea portului popular”. Evenimentul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 15 ore
BRUIU: Ziua comunei, de Sfânta Maria
Primăria şi Consiliul Local al comunei Bruiu vor organiza, sâmbătă, 15 august, manifestarea „Ziua comunei Bruiu”, ediţia a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 16 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 17 ore
DUMBRĂVENI: Oraşul îmbracă haine de sărbătoare
Sâmbătă, 15 august, de Ziua Orașului, autorităţile locale din oraşul Dumbrăveni îi invită pe localnici, dar şi pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 ore
Accident rutier în Cașolț: un tânăr de aproximativ 20 de ani, transportat la UPU Sibiu
Un echipaj SMURD cu medic a intervenit în localitatea Cașolț, în urma unui accident rutier în care a...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 18 ore
260 de locuri noi în creșele din județul Sibiu. Daniela Cîmpean: „Un program gândit până la capăt”
Județul Sibiu are, începând de astăzi, 260 de locuri noi în creșe, după inaugurarea noii creșe de pe...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.