Dominique Simionescu: profesoara pentru care muzica a devenit însăși viața

În online, rezultatele o descriu: „copil-minune”, „voce specială”, „artistă”. Dar dincolo de etichete, Dominique Simionescu este, înainte de toate, un om pentru care muzica nu a fost niciodată doar un hobby. A început la patru ani, când cânta coloana sonoră din „Veronica” în fața familiei, cu aceeași emoție sinceră cu care astăzi urcă pe scenă în fața publicului. Iar de atunci, drumul ei nu s-a mai despărțit de cântec.

„La început voiam să fiu învățătoare. Apoi am știut: vreau să fiu profesoară de canto”, spune Dominique. Și la numai 19 ani visul a devenit realitate: a început să predea la Palatul Copiilor, apoi și-a deschis propriul studio – „Domy Music Star” –, unde lucrează în particular cu zeci de copii.

A urmat două facultăți la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu: Științe Socio-Umane, specializarea Comunicare și Relații Publice, și Teologie „Andrei Șaguna”, specializarea Muzică Religioasă.

Întrebată cum s-ar descrie în trei cuvinte, Dominique răspunde fără ezitare: „profesoară, artistă și prietenă”. Iar dacă ar trebui să cuprindă și esența vocii sale, ar alege tot trei cuvinte: „sinceră, puternică și fără frică. Am ales și cuvântul prietenă pentru că în lumea asta, fără prieteni, fără empatie și fără înțelegere, e greu să reușești. A fi profesor este un rol extrem de important pentru mine. Mi-am dorit dintotdeauna să predau. La început visam să fiu învățătoare, apoi mi-am dat seama că drumul meu este canto-ul și că vreau să devin profesor de muzică. Mă reprezintă pe deplin. Sunt mândră de tot ce am realizat și de faptul că muncesc în domeniul pe care îl iubesc”, mărturisește tânăra profesoară.

A câștigat peste o sută de premii și a colaborat cu artiști din diverse zone muzicale. Totuși, dincolo de performanțe, ea pune mare preț pe relațiile autentice.

„Mă simt într-o vacanță permanentă. Ador să lucrez cu copiii, sunt foarte buni și vin mereu pregătiți. N-ai cum să te plictisești. Sunt și prietenă cu ei, așa că fiecare oră este ca o întâlnire între prieteni în care cântăm, lucrăm, ne jucăm cu muzica. Tot ce am făcut eu ca interpretă când eram copil vreau să le transmit mai departe elevilor mei. Mă bucur să îi însoțesc la concursuri și spectacole sau să particip singură. Uneori mergem împreună, alteori separat, dar este mereu o lume frumoasă”, povestește tânăra profesoară.

Fiind un model pentru copiii cu care lucrează, atât prin talentul ei, cât și prin munca depusă pentru a ajunge pe scenă, Dominique consideră că rolul ei depășește cu mult lecțiile de canto. Ea îi învață pe cei mici ce înseamnă seriozitatea și responsabilitatea:

„Nimeni nu vrea să colaboreze cu un om neserios sau care nu muncește, în niciun domeniu. Asta le transmit mereu elevilor mei. Înainte de a fi artist, trebuie să fii om. Să fii înțelegător, să muncești, să-ți vezi de treabă și să nu te lauzi. Contează enorm ce transmiți”, explică aceasta.

„Sultana” sibiancă

Porecla lui Dominique este „Sultana”, un nume care i-a rămas încă din perioada în care urmărea serialele turcești. Timpul a trecut, dar apelativul a devenit parte din identitatea ei, iar tânăra profesoară îl poartă astăzi cu zâmbetul pe buze.

„Am și pe WhatsApp numele de Sultana. De multe ori, copiii noi — fie de la Palat, fie din particular —mă știu drept Sultana. Veneau la ore și mă întrebau: «Doamna Sultana, pot să merg la baie?»”, povestește, râzând, Dominique.

Dominique a „gustat” de-a lungul anilor o gamă largă de genuri muzicale: jazz, etno, muzică ușoară, muzică bizantină, apropiindu-se cu curiozitate de aproape orice stil. Dintre toate, însă, jazzul a fost cel care a fascinat-o cel mai mult.

„Nu pot spune nici acum că sunt axată strict pe jazz. Am început cu muzică ușoară, apoi am încercat diferite stiluri, iar după pop am descoperit jazzul. Un profesor extraordinar, un muzician remarcabil, mi-a arătat acest univers. Nu-mi venea să cred cât de vast poate fi. M-a ajutat enorm, și ca artist, și ca om. Una este să cânți muzică ușoară, alta este jazzul. Pentru a-l interpreta corect, ai nevoie de o școală aparte, de reguli și de o tehnică diferită. Dar îmi place foarte, foarte mult și rămâne unul dintre stilurile mele preferate”, povestește Dominique.

Peste o sută de premii și un singur criteriu: munca

În casa lui Dominique strălucesc astăzi peste o sută de trofee adunate în ani de concursuri. Nu numărul în sine o impresionează, ci drumul până la ele:

„Le-am câștigat când mă așteptam cel mai puțin și sunt mândră de fiecare în parte, chiar și de un premiu special. Când eram eu copil, se ofereau foarte puține premii, iar dacă luai un premiu special, era uriaș, erai considerat cel mai bun. De aceea mă bucur de fiecare reușită”, spune artista.

Premiile nu sunt niciodată mai importante decât emoția: „Mai bine o interpretare sinceră, cu suflet, chiar dacă are mici greșeli, decât una perfectă tehnic, dar fără trăire. Când urc pe scenă, nu mă mai gândesc la ce trebuie să fac, cum să stau sau ce mi-am propus în repetiții. Pur și simplu uit tot… și cânt din inimă”, încheie artista.

Foto: Răzvan Negru