Traficul rutier pe drumul național DN 7 este blocat marți după-amiază pe ambele sensuri, la ieșirea din stațiunea Călimănești către Sibiu, kilometrul 200+080, pentru a permite intervenția pompierilor la o autocisternă încărcată cu GPL la care au fost constatate scăpări de gaze. În zonă a fost transmis și un mesaj Ro-Alert.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, din primele informații nu sunt persoane care să necesite îngrijiri medicale. Pentru a gestiona situația, la fața locului au fost trimise echipaje de pompieri de la Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de stingere și intervenție rapidă și o autospecială CBRN.
”Sunt vizibile scăpări de gaz din autocisternă. S-a creat un perimetru de siguranță pe o rază de 200 de metri și se acționează cu jet pulverizat asupra părții superioare a cisternei”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru, citat de Agerpres. La fața locului se află și pompierii voluntari din Călimănești, echipaje ale poliției rutiere și un echipaj de la Drumurile Naționale. Pentru transvazarea gazului, autoritățile au solicitat o cisternă și o autospecială cu roboți.
Reprezentanții Direcției Regionale Drumuri și Poduri Craiova au transmis că estimează reluarea circulației în condiții normale în aproximativ patru ore.
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Dumitru CHISELIȚĂ
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Răzvan NEGRU
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Vlad IGNAT