Am fost pe Cetăţii să văd cât de frumoasă mai e „cea mai frumoasă stradă din Sibiu”

Ideea cu „cea mai frumoasă stradă din Sibiu” a fost, şi este mai mult ca sigur, pe filieră comercial-turistică, nu una oficială. Nu se ştie pe baza căror criterii a fost „botezată” (cum spune Sibiu CityApp) astfel, cu care alte străzi socotite frumoase din oraş a concurat şi a câştigat şi ce juriu compus din specialişti a decis asta. Nu. Ideea însă a prins şi a gâdilat mândria locală, că na, stătea băştinaşul în Sibiu şi nu avea idee care îi e cea mai frumoasă stradă. A mai gâdilat şi setea turistului de a se lăuda că a fost în locuri „inedite” şi că au mâncat şi ei în altă parte decât la „împinge tava” ori pe colţul mesei camerei închiriate. A devenit un loc vizitabil pe harta oraşului turistic.

Problema cu „cel mai/cea mai” (orice) este că titulatura este nesigură şi relativă. Că nu ştii unde se găseşte, apare, există ceva care să fie şi mai decât „cea mai”. Deci nu e garantat 100% că strada Cetăţii este number one şi „cea mai frumoasă stradă din Sibiu” în totalitatea ei. Că poate sunt altele la fel de frumoase şi depinde şi de ce se înţelege prin frumos. Că e ca şi când ai spune că nu e mâncare mai bună ca cea de la mama acasă, asta până te nimereşti la un restaurant (sau la altă mamă acasă) care îţi dă apoi peste cap (cu) grila ta de valori. Aşa că pentru cititorii Tribunei vechi sau noi, m-am gândit să dau o tură şi să vă spun cât e ea, Cetăţii, de frumoasă. Sau pe unde e frumoasă şi pe unde e mai puţin sau chiar deloc.

Cea mai frumoasă, dar nu toată strada

Cei care au conceput ideea de „cea mai frumoasă stradă din Sibiu” precis nu s-au referit la TOATĂ strada, ci doar la zona care îi interesa. Pentru că partea, să-i zicem agreabilă, e porţiunea aceea pietonală, culinară, turistică, „frumoasă”, care se întinde doar de la str. Gheorghe Lazăr la Al. Papiu Ilarian. O porţiune mică faţă de lungimea totală a străzii, care se termină fix în Piaţa Unirii, unde începe Bălcescu. Şi care, oricât te-ai căzni, nu îţi iese epitetul ăla cu priză la turişti că nu are cu ce şi nici cum.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Prima parte – partea „publicitară”

De cum intri pe porţiunea exclusiv pietonală a străzii Cetăţii, te întâmpină, pe un perete scorojit al unei case vechi cu acoperiş nou, între două indicatoare rutiere poluate cu autocolante-vandal şi grafitti (nu multe dar vizibile) şi în vecinătatea unei camere de supraveghere şi a unei ferestre vechi din toate punctele de vedere, tronează două plăci indicatoare. Una cu numele străzii: Cetăţii. Îi spune Cetăţii pentru că pe aici sunt cele mai multe ziduri şi turnuri din oraş, deci ar fi o cetate. De-i spunea pe stil vechi, Harteneck, era greu şi de pronunţat, şi de ştiut cine a fost omul. Umorul de situaţie de pe peretele „introductiv” al străzii este acela că ea reflectă destul de corect cum e cu „cea mai frumoasă”: strada e aşa şi aşa (vezi aspectul zidului) dar cineva a zis că e frumoasă (cea mai) şi acuma no, asta e (placa cu epitetul).

Probabil, ca turist care vine în premieră, urcând de la Thalia de unde a debarcat din autocar, ceea ce vezi de sub umbra copacilor din curtea Muzeului de Istorie Naturală ţi se pare aparte, mai ales într-o seară de vară când atmosfera de vacanţă urbană este puternică şi are „cârlig” de nu te mai uiţi în portofel.

Acum nu mai e vară şi putem, judeca la rece (inclusiv la propriu) cum stă treaba pe aici. De cum intri, realizezi că aici e ceva aparte în peisajul oraşului: nu stau maşinile grănmadă, deci poţi să-ţi faci ce cap ca pieton. Avantaj strada (şi pietonul). În stânga ai, până la Sala Thalia, Muzeul de Istorie Naturală şi curtea-parc a sa. Deci un alt avantaj: aici ai un muzeu pe care îl poţi vizita. Nu mai ştiu cum e în el, nu am mai fost de când eram mic iar biletul un leu şi mergeam aproape zilnic, dar eu zic că merită. Avantaj tot strada.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

În dreapta ai o linie de case vechi şi destul de vechi, care arată binişor. Fiecare are faţada zugrăvită diferit, ceea ce îi dă străzii o coloratură aparte, mai ales când bate soarele: galben, albastru, verde, roz, lămâie. Avantaj, din nou, strada. Una dintre care însă arată mai mult decât ciudat şi nu se încadrează DELOC în armonia urbană de aici. Nu ştiu cine a aprobat construcţia aceasta sau dacă a fost aprobată, dar arată ca adusă din altă parte, de prin zonele de case din Lupeni sau Ştefan cel Mare şi plantată aici. Ce zonă de protecţie, ce zonă istorică? Probabil aţi remarcat-o şi voi. Dezavantaj strada.

Gardul Muzeului de Istorie Naturală e vandalizat cu un graffiti vechi de când aveam eu mai mult păr în cap şi aşa a fost lăsat. Din nou, dezavantaj. Vizavi, la casa cea albastră, de remarcat este uşa aceea barocă, probabil una dintre cele mai frumoase din Sibiu (pe bune de data asta), fundal pentru multe poze de nuntă. Avantaj. Pentru cei interesaţi, (adică nimeni)în pavaj este marcat traseul zidului Centurii a III-a, aşa cum a fost descoperit el la reabilitare. Nici avantaj nici dezavantaj. Cuptorul medieval descoperit atunci nu a mai fost marcat că nu-i aşa, „erea vechi”. De mai mulţi ani, o casă de aici are arborate două drapele, unul al Sibiului şi unul al Transilvaniei. Bănuiesc care e mesajul, dar neavând dovezi concrete, o las aşa. Nici avantaj nici dezavantaj.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Mergi mai departe şi ai un restaurant plus o cofetărie şi o terasă ce seamănă binişor cu scheletul unui vagon de marfă. Avantaj strada şi mai ales HoReCa, pentru că vin turistii să consume. Lângă, e turnul-pasaj care duce la intrarea non-VIP de la Sala Thalia. Ca de obicei, cum cobori pe acolo, miroase a urină. Dezavantaj. În faţa Sălii Thalia (avantaj strada) fost club Independenţa, fost teatru orăşenesc, fostă fortificaţie de artilerie, două tunuri ornamentale care sunt aşa de ornamentale încât sunt complet pe lângă realitate. Ornamentele din faţa cofetăriei sunt în diverse nuanţe de roz şi verde fistic ce contrastează amuzant cu aspectul oarecum războinic (cam de grădină) al tunurilor. Asocierea aceasta şi coloritul nu ştiu cât ajută la aspectul de „cea mai frumoasă stradă”, depinde de gusturi.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Ajungem la turnurile care sunt definiţia străzii Cetăţii (SibiuCityApp le spune „bastioane”, pe bune, unde găsiţi asemenea pricepuţi care vă fac textele?). Avantaj strada, mai ales că au fost restaurate iar în sezon pot fi şi vizitate. Pentru conformitate, acestea sunt: Dulgherilor şi Olarilor. Archebuzierilor e mai încolo şi nu e vizitabil. În stânga, poţi coborî spre Parcul Cetăţii care acum nu ne preocupă dar vă sfătuiesc să îl vizitaţi, că am văzut nişte scheme de „reabilitare” a lui de m-a luat groaza.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Partea cu turnurile este inevitabil OK, cu sau fără statutul străzii. Şi partea cu case e agreabilă mai ales că cea galbenă, nerenovată, încă mai păstrează obloanele vechi şi mai mult ca sigur originale. Din nou avantaj. Numai că blocul gri interbelic e cu grafitti pe el. Dezavantaj. O altă clădire tot stil block-haus are faţada restaurată şi arată mai bine decât când mâzgăleau ultraşii pe el, iar ceva mai încolo s-a deschis un atelier-magazin de îngheţată şi ciocolată (la fix pentru turişti, că noi, ca băştinaşi, ne luăm mai mult de pe la mall). Tot aici avem o clădire care poate fi clasată ca „cea mai mică (virgulă) casă de pe Cetăţii”. E lipită de casa mare, poate „cea mai mare”, care e colţ cu Al. Papiu Ilarian. Renovată şi ea la modul excelent. Şi aici, la intersecţia cu Papiu Ilarian se termină partea idilică şi ideea de „cea mai frumoasă stradă din Sibiu.

A doua parte: (destul de) frumoasă, dar nu „cea mai”

De aici, strada Cetăţii îşi cam pierde din aură. E o stradă, simpatică, dar înghesuită de excesul de maşini parcate pe ea şi de excesul de maşini care circulă pe lângă cele parcate. Pietonala cu loc pentru toţi se transformă într-un trotuar amărât, şi acela pe o singură parte. În stânga, pe deasupra maşinilor parcate, poţi vedea parcul. Turnul Archebuzierilor (cică ar fi cel mai vechi dintre cele trei rămase) arată şi el bine dar, repet, e nevizitabil.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Dacă e să mai cauţi chestii interesante, găseşti, dar aceasta e apanajul şi avantajul oricărei străzi „istorice” din Sibiu. Putem bifa aici, zic eu, cel mai frumos balcon din Sibiu, la casa ce „face” colţul cu Papiu-Ilarian, peste drum de „cea mai mare” pomenită mai sus. Acum m-aş împotmoli să aflu dacă stilul e gotic sau neogotic, cert este că arată superb şi dacă te uiţi atent, are încă „scheletul” parasolarului original iar deasupra, pe acoperiş, sunt montate nişte ornamente din piatră ce aş paria că sunt original-gotice, luate probabil de la o clădire mult mai veche. Dacă ştiţi alt balcon care să arate mai bine, anunţaţi-mă. Ceva mai încolo, o uşă mai aparte cu un ancadrament tot mai aparte. Dar acestea sunt detalii prea mici pentru omul veşnic grăbit al epocii actuale şi oricum, pietoni sunt cam rari spre deloc. În schimb e trafic de zile mari, ca totdeauna când e nor. Sau când e cald. Sau când e frig. Sau când e orice, că nu mai contează.

Tot aici este fosta intrare sau ieşire din Galeriile Comerciale „Pacea”, acum devenită „de serviciu”, pentru că pe aici intră doar marfa. Pe vremuri erau nişte graf-uri urâte, dar au dispărut. Totuşi preferam ieşirea originală a cinematografului „Pacea”, măcar te legau de el amintirile acelea când ieşeai de la film şi aveai şocul re-intrării în lumea reală, de nici nu ştiai prea bine unde eşti.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Strada continuă la fel, o parte parc şi resturi de ziduri, cealaltă case mai vechi sau mai noi, aşa, la ochi, de secol XIX spre XX, de remarcat fiind casa aceea cu două porţi ca de garaj şi etaj-mansardă placată din lemn, clădire unică în Sibiu (cred). Tot aici este o pensiune mansardată brutal, şi fosta faimoasă „Casa de comenzi” şi cofetărie, loc cu aceeaşi destinaţie şi acum. Firma cea veche au aruncat-o din motive necunoscute, deşi putea fi valorificată, în locul ei fiind o chestie de anii ’90, plexiglas cu scris colantat acum scorojit, din care înţelegi totuşi că aici este o cofetărie. Petrecerea continuă, vorba lui Toma Caragiu, peisajul se schimbă cumva, mai remarci o casă vopsită bicolor roşu-sus galben- jos, postul de transformare cu un graf „civilizat” care prezintă stilizat Turnul Olarilor şi turbinele Centralei Electrice „Sadu 1”. Şi zici că gata. Per total, avem aici un echilibru rpecar între „avantaj” şi „dezavantaj” iar ideea de „cea mai frumoasă” devine mai mult un compliment decât o realitate în teren.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Şi aici e tot Cetăţii…

Strada NU se termină la scările ce duc la staţia de la zidul cetăţii. Ea continuă, pentru că şi după ce faci „curbă la dreapta” este tot Cetăţii. Aşa, cale de două clădiri. Una cu un etaj, ordonată şi reabilitată, cealaltă fiind istoricul şi imensul bloc „Prima Ardeleană”. Pe aici, în carosabil, s-au descoperit resturile zidului de incintă (şi au fost acoperite la loc) şi poţi admira de aici, de pe parapet, parcul parcării de la fosta Cazarmă 90, care încă mai are copaci (parcul) şi pe care nu se plimbă nimeni din plăcere. Aici era locul de adunare (unul dintre ele) al valutiştilor, pe vremea când bogăţia se număra în mărci şi dolari. Pe laterala blocului poţi observa că şi în perioada interbelică meşterii te mai lăsau baltă, capetele de la armătura planşeelor de beton dintre etaje rămânând netăiate până în ziua de azi. Acum, ele fac un contrast superb cu o cameră de supraveghere care stă şi ea acolo, cam prea sus ca să identifice ceva.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

De Blocul „Prima Ardeleană” nu mai vorbesc, că îl ştiţi. De remarcat intrarea, cu grilajul original şi monograma „PA” („Prima Ardeleană”) şi basoreliefurile (altoreliefurile?) cu femei seminude care muncesc şi care încă au urme de mâzgălire cu creionul. Nici aici nu poţi spune că ai de-a face cu „cea mai frumoasă stradă din Sibiu” dar o cafenea stă şi ea cochet prin zonă şi mai atenuează peisajul. Oricum, la semafăr se termină strada şi intri în Piaţa Unirii.

Concluzia: Strada Cetăţii este probabil cea mai frumoasă din Sibiu pe unele porţiuni, frumuşică prin altele, de niciun fel pe alte porţiuni, deci, per total, nu poţi spune că e 100% aşa cum arată reclama dar nici că nu e frumoasă. Dar această mică aventură m-a provocat (că tot e la modă expresia) să merg în căutarea altor străzi frumoase (ori dimpotrivă) din Sibiu.