Consiliul Județean Sibiu lansează în dezbatere publică finanțările alocate prin Agendele Județului

Consiliul Județean Sibiu lansează în dezbatere publică finanțările alocate prin Agendele Județului

Administrația județeană din Sibiu lansează în dezbatere publică ghidurile pentru accesarea finanțărilor nerambursabile destinate proiectelor culturale, educative, sportive și pentru tineret, care vor fi implementate în 2026 prin Agendele Județului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit Consiliului Județean (CJ) Sibiu, acestea sunt esențiale pentru susținerea dezvoltării comunității și promovarea inițiativelor care contribuie la progresul județului Sibiu. CJ Sibiu invită toți promotorii de proiecte interesați să participe la seria de dezbateri publice menite să îmbunătățească ghidurile de finanțare și să clarifice detalii importante despre accesarea și implementarea lor.

Marți, 9 decembrie, între orele 10-12, este programată dezbaterea privind Ghidul pentru accesarea și derularea finanțărilor nerambursabile pentru structurile sportive de drept privat și public din județul Sibiu, prin Programul Agenda pentru Sport (ApS). Între orele 12,30-14, va avea loc dezbaterea privind Ghidul pentru accesarea și derularea finanțărilor nerambursabile pentru programe, proiecte și acțiuni destinate tineretului, prin Programul Agenda pentru Tineret (ApT).

Joi, 11 decembrie, între orele 10-12, va fi dezbătut Ghidul pentru accesarea și derularea finanțărilor nerambursabile pentru proiecte culturale și de dezvoltare a comunității, prin Programul Agenda pentru Cultură și Dezvoltarea Comunității (ApC). Între orele 12,30-13,30, va urma dezbaterea privind Ghidul pentru accesarea și derularea finanțărilor nerambursabile pentru programe educaționale în mediul rural și urban mic, prin Programul Agenda pentru Educație (ApE).

Dezbaterile vor fi găzduite de sala de conferințe a CJ Sibiu. Toate sugestiile și modificările propuse vor putea pot fi transmise în format electronic, până pe 28 decembrie, la adresa de email: [email protected].

Imagine intercalată
Imagine intercalată
03 decembrie 2025 la 15:50
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 56 minute
Primăria vrea să amenajeze un traseu pietonal pe malul Cibinului. Investiția este estimată la aproape 35 de milioane de lei
Consilierii locali sibieni vor avea pe masă, în ședința ordinară de joi, un proiect de hotărâre prin care...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 3 ore
După succesul „Anii Drumeției”, CJ Sibiu mizează pe bicicletă: traseu nou în Țara Oltului. Parteneriat cu Primăria Avrig și „Conservation Carpathia”
Pe masa consilierilor județeni convocați la ședința ordinară din 25 iunie se va afla un proiect de hotărâre...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 3 ore
200 de ani de istorie într-o casă salvată de comunitate. Daniela Cîmpean, prezentă la evenimentul de la Săcădate
Asociația „Vatra Satului Săcădate” a organizat sâmbătă seara un eveniment dedicat împlinirii a 200 de ani de la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
Turist polonez salvat din zona Custura Sărății după ce s-a rătăcit și a ajuns la epuizare
Un turist în vârstă de 20 de ani, cetățean polonez, a fost ajutat să coboare în siguranță din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 7 ore
Ioan Deac, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Sibiului. Proiectul ajunge la vot în Consiliul Local
Consiliul Local Sibiu urmează să decidă, în ședința ordinară de săptămâna viitoare, dacă îi va acorda titlul de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 22 ore
Cum va arăta Sibiul în 2036? Pariurile Primăriei și transformările din noul Plan Urbanistic General
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Pompierii sibieni au câștigat campionatul militar de fotbal al județului
Lotul sportiv de fotbal al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu a câștigat ediția din acest an a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
„Fără ei, probabil am fi asistat la dispariția serviciului”. Povestea celor 33 de ani în care studenții voluntari au ajutat la construirea SMURD Sibiu
Înainte ca medicina de urgență să devină o specialitate bine definită și înainte ca echipajele SMURD să funcționeze...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Strada Mitropoliei intră în reabilitare. Proiect de peste 16 milioane de lei, cu pavaj din andezit, arbori noi, rețele schimbate și mai mult spațiu pentru pietoni
Consilierii locali sibieni vor avea pe masă, în ședința ordinară de săptămâna viitoare, un proiect de hotărâre care...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
VIDEO | Intersecția dintre DN1 și drumul spre Mârșa va fi transformată în sens giratoriu. Lucrările au început la Avrig
Șoferii care circulă prin zona Avrig vor avea, în câteva luni, o intersecție reconfigurată la intrarea pe DN1...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Program prelungit la Palatul Brukenthal pe durata FITS. Vizitatorii pot vedea și expoziția lui Ștefan Câlția
Palatul Brukenthal din Sibiu va avea un program special de vizitare pe durata Festivalului Internațional de Teatru de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Șofer fără permis și beat, la volanul unei mașini neînmatriculate, reținut de polițiștii din Laslea
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Florești, a fost reținut de polițiști după ce a...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.