Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru a analizat proiectele europene în derulare și prioritățile pentru 2028–2034

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru a analizat proiectele europene în derulare și prioritățile pentru 2028–2034

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru s-a reunit la Sibiu, la Casa Artelor, pentru a analiza stadiul programelor europene gestionate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și pentru a discuta principalele direcții de dezvoltare ale regiunii în perioada de programare 2028–2034. În cadrul ședinței, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a fost aleasă în unanimitate președintă a CDR Centru, preluând funcția de la Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Casa Artelor din Sibiu, monument istoric reabilitat recent prin programul RO-Cultura și transformat într-un hub creativ, a găzduit întâlnirea reprezentanților celor șase județe ale Regiunii Centru: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.

Aproape 1.000 de proiecte contractate prin Programul „Regiunea Centru”

Potrivit datelor prezentate în cadrul ședinței, până la 21 septembrie 2026 au fost lansate 38 dintre cele 41 de apeluri de proiecte prevăzute în Programul „Regiunea Centru” 2021–2027, precum și cele trei instrumente financiare. Alocarea aferentă apelurilor lansate este de 1,36 miliarde de euro, reprezentând 98% din alocarea totală a programului.

În cadrul apelurilor au fost depuse 1.814 proiecte, cu o valoare totală de 3,48 miliarde de euro. Finanțarea nerambursabilă solicitată prin aceste proiecte ajunge la 2,4 miliarde de euro.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Până la aceeași dată au fost contractate 948 de proiecte, în valoare totală de 2,11 miliarde de euro, suma solicitată fiind de 1,47 miliarde de euro. Alte 142 de proiecte, cu o valoare totală de 213 milioane de euro, se aflau în faza de contractare.

„Vorbind despre implementarea Programului «Regiunea Centru» 2021–2027, ne apropiem cu viteza de momentul în care putem anunța că au fost lansate toate cele 41 de apeluri și cele 3 instrumente financiare prevăzute”, a declarat Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

Până în prezent au fost depuse 2.060 de cereri de rambursare, prefinanțare sau plată, în valoare de aproximativ 544 de milioane de euro. Din această sumă, beneficiarilor le-au fost decontate peste 292 de milioane de euro.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ce priorități sunt propuse pentru perioada 2028–2034

O parte importantă a discuțiilor a vizat pregătirea următoarei perioade de programare. După ședința CDR Centru din luna iunie, au fost organizate întâlniri ale Grupurilor de Lucru Județene, la care au participat aproape 400 de specialiști.

Consultările au urmărit identificarea principalelor nevoi și provocări ale regiunii după 2027. Printre direcțiile rezultate se numără creșterea finanțărilor pentru proiectele strategice de transport și pentru dezvoltarea comunităților locale, precum și sprijinirea comunităților cu decalaje mari de dezvoltare, accesibilitate redusă sau risc de depopulare.

Simion Crețu a mai menționat necesitatea eficientizării investițiilor publice printr-o mai bună integrare și corelare teritorială și sectorială, simplificarea procedurilor și reducerea birocrației. Educația și formarea profesională se numără, de asemenea, printre domeniile indicate în cadrul consultărilor.

„Rezultatele tuturor acestor consultări sunt fundament pentru Planul de Dezvoltare Regională Centru 2028–2034, pe baza căruia vom pregăti viitorul Program Regional”, a precizat directorul general al ADR Centru.

Proiecte și în programele de sănătate și tranziție justă

În cadrul ședinței a fost prezentat și stadiul programelor pentru care ADR Centru are rol de organism intermediar.

În Programul Sănătate, agenției i-au fost repartizate 60 de proiecte, cu o valoare totală de 212 milioane de euro. Dintre acestea, 23 de proiecte au fost finalizate.

În ceea ce privește Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă, implementat pentru județul Mureș, până acum au fost depuse 445 de proiecte, cu o valoare totală de 696,14 milioane de euro. Finanțarea nerambursabilă solicitată este de 417,21 milioane de euro.

Până în prezent au fost contractate 88 de proiecte, în valoare totală de 160 de milioane de euro, valoarea finanțării solicitate fiind de 95,90 milioane de euro.

Conducerea CDR Centru este asigurată de președinții consiliilor județene din cele șase județe ale regiunii. Daniela Cîmpean a preluat mandatul de președinte de la Tamás Sándor, care ocupă în prezent funcția de vicepreședinte al organismului.

Autor - Vlad IGNAT
30 septembrie 2026 la 15:06
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 26 minute
MEDIAȘ: Strada Bastionului prinde contur. Lucrările de asfaltare sunt în derulare
Primăria Municipiului Mediaș continuă programul de modernizare și reabilitare a infrastructurii rutiere din oraș. Zilele trecute a fost...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 44 minute
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Mureșan promite reforme și investiții, Grindeanu și Simion anunță că îl resping
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit miercuri, 30 septembrie, în ședință comună pentru votul de învestitură a Guvernului...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 49 minute
Toamna și poluarea aerului: ce se întâmplă cu plămânii noștri? Dr. Adina Tecoanță explică
Odată cu venirea toamnei, aerul rece, poluarea, fumul și timpul mai îndelungat petrecut în spații închise pot influența...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 58 minute
ȘURA MICĂ: Acțiune de dezinsecție
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 1 oră
Ideile europene care prind contur în turismul sibian. Schimb de experiență între partenerii proiectului „Slowdown”
Experiențele europene în domeniul ecoturismului încep să se transforme în proiecte concrete în județul Sibiu. Un traseu de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 oră
Sibiu Open 2026: Turneu dedicat copiilor şi juniorilor, organizat conform clasificării internaționale UTR
Turneul de tenis Sibiu Open revine între 9 și 12 octombrie, cu o nouă ediție dedicată copiilor și...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Primăria Cisnădie propune preluarea terenurilor aferente străzilor din Cartierul Arhitecților
Primăria Cisnădie propune preluarea în proprietatea orașului a cotelor-părți de teren aferente străzilor din Cartierul Arhitecților, pentru a...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Ocna Sibiului începe lucrările de pregătire pentru sezonul următor. Aleile și pavelele sunt refăcute
Stațiunea Ocna Sibiului intră în perioada de lucrări după încheierea sezonului turistic. Administratorii lacurilor naturale anunță că au...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Sală de sport nouă și două terenuri, la Școala „Radu Selejan” din Sibiu. Lucrările au fost scoase la licitație
Primăria Sibiu a lansat licitația pentru construirea unei săli de sport, amenajarea curții și realizarea unor terenuri sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Percheziții în județul Sibiu într-un dosar de tăieri ilegale. Un bărbat a fost reținut
Patru percheziții domiciliare au avut loc în județul Sibiu într-un dosar privind tăierea ilegală și furtul de arbori...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Rectorul ULBS, despre Policlinica de Stomatologie: „Am ieșit din sincopa pe care am constatat-o cu toții”
Proiectul Policlinicii de Stomatologie, realizat în parteneriat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
POPLACA: Nu au fost uitați soldații căzuți în Primul Război Mondial
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.