Povestea Luminiței Maria Nistoroaei Dejan: între vocile copiilor, puterea tradițiilor și drumul politic al unei artiste care schimbă comunități

Povestea Luminiței Maria Nistoroaei Dejan: între vocile copiilor, puterea tradițiilor și drumul politic al unei artiste care schimbă comunități

Luminița Maria Nistoroaei Dejan reușește să îmbine rolurile de mamă și soție cu pasiunea pentru folclor și cu implicarea politică, aducând tradițiile românești mai aproape de comunitatea din nordul județului Sibiu și sprijinind tinerii să-și descopere talentul artistic.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Luminița are acel tip de prezență care îți impune atenția fără să ridice vocea. Intră în încăpere ca un om obișnuit, dar rămâne ca unul memorabil. În privirea ei se amestecă blândețea unui profesor și hotărârea unui om care știe exact ce are de făcut. La 30 de ani, trăiește într-un ritm în care mulți ar obosi doar privind de pe margine: între politică și cultură, între birou și scenă, între decizie administrativă și repetițiile a peste o sută de copii. Absolventă a studiilor universitare de licență și masterat la Sibiu, Alba Iulia și Târgu Mureș, Luminița Maria Nistoroaei Dejan a obținut diploma de licență cu titlul de „LICENȚIAT ÎN ȘTIINȚA MEDIULUI” la Sibiu, „LICENȚIAT ÎN PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR” la Alba Iulia și a finalizat cursurile universitare de licență și masterat în muzică la Târgu Mureș.

 Drumul artistic și influența familiei

Luminița a crescut cu sunetul instrumentelor tatălui ei. Nu vorbește despre copilărie cu nostalgie, ci cu o luciditate caldă: „Dragostea pentru cântec mi-a fost insuflată de la o vârstă foarte fragedă. Am crescut cu cântecul în casă, tatăl meu fiind muzicant. Auzindu-l pe el cum cântă, mi-am dorit să fac și eu același lucru, să aduc bucurie celor care mă ascultă. Am crescut cântând și toate trăirile mele sufletești și tot ceea ce trăiesc în prezent se leagă de muzică. Acolo s-a așezat temelia. Muzica nu a fost un hobby, ci identitatea mea”, spune ea, cu un zâmbetul pe buze.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În prezent, Luminița Maria Nistoroaei Dejan este profesor de canto popular la Școala Populară de Arte și Meserii „ILIE MICU” din Sibiu și referent pe cultură la Casa de Cultură a Orașului Dumbrăveni. Astăzi, când o vezi în mijlocul copiilor, învățându-i să își țină spatele drept sau să își găsească respirația potrivită, înțelegi că disciplina ei nu e rigidă, ci maternă. Nu ridică tonul, ci ridică nivelul. Fiecare copil primește atenția ei totală, de parcă în fața ei s-ar afla cel mai important debut de pe cea mai mare scenă. Și pentru ei chiar este. „Cântecul popular transmite valorile esențiale ale poporului român, precum iubirea de țară și de locurile natale, respectul față de familie și de tradiții, dar și credința în Dumnezeu. Prin versurile sale, el exprimă sentimente profunde de dor, dragoste, tristețe sau bucurie, reflectând sufletul omului simplu. De asemenea, cântecul popular promovează munca, cinstea și demnitatea, arătând legătura strânsă dintre om și natură. Astfel, cântecul popular nu este doar o formă de artă, ci și o mărturie vie a identității și valorilor românești”, explică ea.

Inițiative pentru tineret și promovarea folclorului

Începând din anul 2016, la Valchid și Hoghilag, Luminița Maria Nistoroaei Dejan a pus bazele unei formații de dansuri populare și a unui grup vocal, înscriind peste 70 de tineri cu vârste între 7 și 14 ani. Împreună cu aceștia, a organizat spectacole de colinde, parade de port popular, spectacole de cântece patriotice, Festivalul Concurs „Cânt și Joc de pe Târnvă” (3 ediții), spectacole cu ocazia zilei de 8 martie și multe altele, cu sprijinul autorităților locale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Activitatea artistică și cea politică se îmbină, deoarece eu mi-am propus să-mi folosesc sensibilitatea artistică pentru a sprijini valorile comunității. Prin statutul de consilier județean, consider că am mai multe oportunități de a promova cultura, tradițiile și arta locală. Totuși, trebuie păstrat un echilibru între cele două domenii, nu amestec politica cu creația artistică și rămân obiectivă în actul decizional, astfel activitatea politică îmi oferă mijloace concrete de a susține cultura, iar activitatea artistică îmi menține legătura cu oamenii și autenticitatea.”, precizează Luminița Maria Nistoroaei Dejan.

A reușit să transforme Casa de Cultură din Dumbrăveni într-un loc viu, iar repetițiile într-o terapie colectivă pentru copiii care au nevoie de ritm, de disciplină, de un adult stabil în viața lor. Acolo sunt înscriși peste 100 de tineri, pe care Luminița îi pregătește și îi însoțește la evenimente locale și județene. Fiecare o știe pe nume. Fiecare vine în jurul ei ca lângă un centru de gravitație. „În prezent, la Casa de Cultură din Dumbrăveni, sunt înscriși peste 100 de tineri din nordul județului Sibiu, care participă la evenimentele pe care le organizez. Față de evenimentele culturale de peste an, am acordat o importanță deosebită cântecelor religioase, organizând în diferite parohii recitaluri de pricesne susținute tot de către mine și elevii mei, cu sprijinul autorităților locale și județene. Am organizat multe evenimente și în regim de voluntariat, tocmai pentru a aduce bucurie comunităților noastre. Pentru fiecare sărbătoare de peste an, care are o însemnătate aparte, avem planificate activități culturale. Fiecare copil are un potențial uriaș, iar faptul că pot contribui la descoperirea și dezvoltarea lui este cea mai mare satisfacție.”, spune ea.

Îmbinarea artei cu politica

În administrație, Luminița Maria Nistoroaei Dejan e precisă. Știe regulile, cunoaște oamenii, își asumă proiectele. Nu o vezi grăbindu-se sau făcând gesturi largi; dinamica ei e interioară, ca la acei oameni rari care par calmi în exterior, dar care, în tăcere, împing lucrurile înainte. A intrat în politică recent, dar nu ca un început, ci ca o continuare firească a muncii de peste un deceniu în comunitate. Ea nu vorbește despre ideologie, ci despre oameni. Nu despre strategii electorale, ci despre copii, cultură, tradiție și infrastructură culturală. De doi ani, Luminița este și consilier județean PSD. Alegerea de a intra în PSD a fost determinată de rezultatele sale culturale în nordul județului Sibiu și colaborarea strânsă cu autoritățile locale – primarii Nicolae Lazăr și Emil Dârloșan, dar și cu deputatul Bogdan Trif, care i-a dat încredere că poate contribui mai mult. Pentru ea, politica este un instrument prin care poate transforma idei în proiecte, fără a amesteca însă sfera artistică cu cea decizională. „Datorită rezultatelor mele avute în urma activității cultural-artistice în nordul județului Sibiu, și nu numai, această alegere de a intra în politică a fost un răspuns la chemarea autorităților locale și a conducerii PSD Sibiu. Menționez buna colaborare avută cu primarii Nicolae Lazăr- comuna Hoghilag și Emil Dârloșan – orașul Dumbrăveni și cu domnul deputat Bogdan Trif. Am intrat în politică pentru că am simțit nevoia să contribui mai activ la dezvoltarea comunității și la crearea unor oportunități reale pentru oameni— fie că vorbim de cultură, educație sau servicii sociale. Politica mi s-a părut o cale prin care pot transforma ideile și valorile în proiecte concrete care să aibă un impact și mai mare asupra oamenilor. Am ales PSD pentru că valorile promovate de acest partid — solidaritate, sprijin pentru comunitate și atenție față de nevoile oamenilor de rând — se potrivesc cu principiile mele și cu ceea ce îmi doresc să realizez în plan local și județean. Mi-am dorit să folosesc sensibilitatea artistică pentru a sprijini valorile comunității. Politica și arta nu se exclud. Una îmi dă instrumente, cealaltă îmi dă suflet.”, completează Luminița Maria Nistoroaei Dejan.

Întrebată dacă au existat momente în care ar fi vrut să renunțe la artă sau politică, Luminița răspunde cu simplitate și credință: „Oricât de greu ar fi, cu credință în Dumnezeu și dragoste pentru oameni, mergem mai departe.”

Mândria portului popular

Artista consideră că județul Sibiu oferă suport real artiștilor și ansamblurilor. Există finanțări, ghiduri și instituții care lucrează cu implicare. Totuși, crede că procedurile ar putea fi simplificate, iar fondurile pentru tinerii artiști – suplimentate. Coordonarea ansamblurilor de copii și tineri este, după cum spune ea, „o responsabilitate frumoasă și complexă. M-a determinat să mă implic, în primul rând, dragostea pentru tradiție și pentru lucrul cu tinerii. Mi se pare extraordinar să vezi cum generațiile tinere descoperă bucuria dansului, a cântecului popular, a scenei, și cum prin aceste activități își dezvoltă nu doar talentul artistic, ci și încrederea în sine, disciplina și spiritul de echipă. Sprijinul autorităţilor din judeţul Sibiu pentru artiști locali și ansamblurile de copii și tineri este clar prezent şi funcţional, ceea ce este foarte bine. Pentru mine, această activitate nu este doar despre repetiții și spectacole, ci despre formarea unor oameni frumoși, care duc mai departe valorile comunității noastre. Fiecare copil are un potențial uriaș, iar faptul că pot contribui la descoperirea și dezvoltarea lui este cea mai mare satisfacție. Există bugete, ghiduri, sesiuni de finanţare şi un cadru instituţional care îi include pe toți, dar ar fi bine să existe mai multe fonduri dedicate tinerilor artiști, precum și proceduri mai simple pentru accesarea acestor sesiuni.”, consideră Luminița Maria Nistoroaei Dejan.

Pentru Luminița Maria Nistoroaei Dejan, portul popular nu este un simplu veșmânt, ci o moștenire și o responsabilitate. „A purta cu mândrie costumul popular înseamnă să onorez tradiția și rădăcinile comunității din care fac parte. Nu este doar un simplu costum, ci o legătură vie cu istoria, cu obiceiurile și cu valorile pe care le-au păstrat generațiile care ne-au precedat. În același timp, este o declarație de identitate și respect față de cultura noastră: atunci când dansăm, cântăm sau participăm la evenimente purtând costumul popular, transmitem celorlalți dragostea pentru tradiție și bucuria de a fi parte dintr-o comunitate vie. Este un gest de mândrie, dar și de responsabilitate – să păstrăm viu ceea ce am primit și să îl transmitem mai departe tinerelor generații.”, explică Luminița Maria Nistoroaei Dejan.

Ce își dorește să lase în urmă

Luminița Maria Nistoroaei Dejan privește cu responsabilitate toate rolurile sale: artist, dascăl, coordonator de ansamblu și om implicat în comunitate. „Privind în perspectivă, mi-aș dori ca în urma activității mele să rămână mai mult decât spectacole sau performanțe artistice. Îmi doresc să fi lăsat o amprentă asupra copiilor și tinerilor pe care i-am îndrumat — să le fi insuflat iubirea pentru artă, respectul pentru tradiție și încrederea că își pot valorifica talentul. Ca artist, sper să fi contribuit la păstrarea și promovarea valorilor culturale locale; ca dascăl, să fi format oameni încrezători, responsabili și pasionați; și ca membru activ al comunității, să fi inspirat spiritul de colaborare și implicare. Aș vrea ca ceea ce fac să continue să aducă bucurie, să conecteze generații și să păstreze vie cultura și tradiția pe care o iubim.”, ne mărturisește Luminița Maria Nistoroaei Dejan.

Consilier judetean Luminița Maria Nistoroaei Dejan, Organizația Județene P.S.D. Sibiu

 

 

Autor - ADVERTORIAL
24 noiembrie 2025 la 12:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 55 minute
Cel mai mare showroom LEPAS din Europa, deschis la Sibiu. Marca auto chineză intră pe piața românească
Brandul auto LEPAS, parte a grupului chinez Chery, și-a deschis miercuri, 30 septembrie, primul showroom din România, la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 1 oră
Orașul Săliște are a doua cea mai veche școală românescă din țară. „Fiecare copil va aduce zilnic un lemn pentru încălzirea şcoalei”
Între documentele aflate spre păstrare la Direcția Județeană Sibiu a Arhivelor Naționale se află Protocoalele Scaunului Săliște, în...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 3 ore
Antrenorii de la Academia de Fotbal Alma Sibiu, la “Professional Coaching Summit”
Mai mulţi antrenori ai Academiei de Fotal Alma Sibiu au fost prezenţi, zilele trecute, la “Professional Coaching Summit”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
Din 5 octombrie se poate solicita ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie
Direcția de Asistență Socială (D.A.S.) din cadrul Primăriei Sibiu primește, începând de luni, 5 octombrie, cererile pentru ajutorul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament. A obținut doar 182 de voturi, cu 51 sub pragul necesar
Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu a primit miercuri, 30 septembrie, votul de încredere al Parlamentului. Cabinetul susținut...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
ULBS și Academia Forțelor Terestre au deschis noul an universitar: mai mulți studenți confirmați la Sibiu
Astăzi a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2026–2027, organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru a analizat proiectele europene în derulare și prioritățile pentru 2028–2034
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru s-a reunit la Sibiu, la Casa Artelor, pentru a analiza stadiul programelor europene...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
MEDIAȘ: Strada Bastionului prinde contur. Lucrările de asfaltare sunt în derulare
Primăria Municipiului Mediaș continuă programul de modernizare și reabilitare a infrastructurii rutiere din oraș. Zilele trecute a fost...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Mureșan promite reforme și investiții, Grindeanu și Simion anunță că îl resping
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit miercuri, 30 septembrie, în ședință comună pentru votul de învestitură a Guvernului...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 6 ore
Toamna și poluarea aerului: ce se întâmplă cu plămânii noștri? Dr. Adina Tecoanță explică
Odată cu venirea toamnei, aerul rece, poluarea, fumul și timpul mai îndelungat petrecut în spații închise pot influența...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 6 ore
ȘURA MICĂ: Acțiune de dezinsecție
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 6 ore
Ideile europene care prind contur în turismul sibian. Schimb de experiență între partenerii proiectului „Slowdown”
Experiențele europene în domeniul ecoturismului încep să se transforme în proiecte concrete în județul Sibiu. Un traseu de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.