Poate revenim la normalul lui octombrie. Meteorologii spun că sunt speranţe de vreme mai bună

Poate revenim la normalul lui octombrie. Meteorologii spun că sunt speranţe de vreme mai bună

În săptămâna ce începe, pentru judeţul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Luni, vremea va fi mai rece decât normalul termic al perioadei, iar cerul temporar noros. Local se vor semnala ploi, iar în zonele montane înalte, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare în cursul serii și al nopții. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare, în special la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 16 grade, iar cele minime între 5 și 7 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

Marţi, vremea se va încălzi față de intervalul precedent, devenind apropiată de normalul perioadei. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zonele montane înalte. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 15 grade, iar cele minime între 1 și 4 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceață.

Miercuri, vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zonele înalte de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 17 grade, iar cele minime între 5 și 7 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceață.

Joi, vremea va continua să se încălzească, devenind mai caldă decât normalul perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros și local se vor semnala ploi. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, mai intense în zonele înalte de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 20 de grade, iar cele minime între 8 și 10 grade.

În weekend, vremea se va răci treptat, situându-se în general în limite apropiate de normalul termic al perioadei. Temporar se vor semnala ploi, iar spre sfârșitul intervalului, în zonele înalte de munte vor fi și precipitații mixte

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Raul-Marian Stoica, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
19 octombrie 2025 la 11:51
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 2

  1. @@@

    De vina e doar Chiselita! Vrem vara aia mica sau macar o vara indiana!

  2. @@@

    De vina e doar Chiselita! Vream vara aia mica sau macar o vara indiana!

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 12 ore
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 14 ore
ŞURA MICĂ: Oameni, tradiție și comunitate în sărbătoare
Locuitorii din Şura Mică şi oaspeţii lor au petrecut astăzi, de Sfânta Maria, în cadrul evenimentului „Zilele comunei...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 15 ore
„ASTRA în Festival”, în sărbătoare de Sfânta Maria
Mii de sibieni şi turişti au ales să petreacă, astăzi, o zi de relaxare în CNM ASTRA, de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 17 ore
InfoCons lansează Centrul de Protecția Consumatorilor în Domeniul Energiei
Într-o perioadă în care subiectul energiei electrice și al facturilor la curent se află zilnic în atenția consumatorilor,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 ore
15 august, zi de mare sărbătoare pentru ortodocșii sibieni. Părintele Bogdan Fluieraș: „Vorbiți-i în rugăciune despre bucuriile voastre, dar mai ales despre ceea ce vă doare”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 19 ore
Accident pe strada Unirii din Cisnădie. O femeie de 86 de ani, transportată la spital
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, pe strada Unirii din Cisnădie, după ce un triciclu condus de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 23 ore
Patru persoane, între care doi copii, au ajuns la spital după un accident pe A1, la Săliște
Patru persoane, între care doi copii de 2 și 6 ani, au fost transportate la spital sâmbătă dimineața,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 23 ore
Primăria Mediaș recomandă respectarea regulilor de siguranță împotriva incendiilor în perioadele secetoase și caniculare
În aceste perioade cu temperaturi ridicate, secetă și vegetație uscată, autorităţile locale recomandă maximă responsabilitate, respectarea normelor de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 zi
ŞURA MARE: Primăria vinde terenuri pentru case
Sub devizia „Construiește-ți viitorul la Șura Mare!”, Primăria comunei Șura Mare îi invită pe cei interesaţi să descopere...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 1 zi
Răbdarea lutului și redescoperirea încetului | Povestea „Cristina Balerina”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 zi
ŞEICA MARE: Încă un pas înainte pentru cadastru imobiliar
Primăria Comunei Șeica Mare informează cetățenii că, în perioada 1 aprilie – 31 iulie 2026, au fost colectate...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.