ASTRA Adolescent 2025 la final – o platformă de gândire, creativitate și dialog

ASTRA Adolescent 2025 la final – o platformă de gândire, creativitate și dialog

Organizate în spațiile Bibliotecii ASTRA, programul estival ASTRA Adolescent 2025 a oferit, spun organizatorii, cunoștințe utile tinerilor sibieni cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, în cadrul interacțiunilor informale cu profesioniști din divese domenii. Activitățile au reunit zeci de participanți și voluntari, oferind idei, perspective și descoperiri valoroase despre diverse aspecte ale prezentului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cele 16 întâlniri cu teme relevante pentru generația tânără i-au provocat pe adolescenți la discuții și reflecții asupra valorilor personale, a valorilor, identității, relațiilor și rolului lor în societate. Programul ASTRA Adolescent oferă tinerilor un mediu favorabil dezvoltării, socializării și învățării, facilitând exprimarea propriilor idei și interacțiunea cu persoane valoroase din comunitate.

Subiectele propuse în acest an au avut drept punct de plecare interesele și nevoile adolescenților, caracteristicile societății actuale, precum și pe dorința de a-i sprijini în formarea unei gândiri critice, a unei identități asumate și a unei perspective clare asupra propriului rol în comunitate. În cadrul sesiunilor tematice au fost abordate aspecte din diverse domenii de activitate. Invitați relevanți din sfera culturală, academică, socio-economică, medicală, administrativă, artistică sau media au interacționat cu participanții, într-un cadru relaxat și prietenos, creionând noi perspective asupra unor zone de interes și asupra unor posibile cariere profesionale.

„Ne bucură impactul pozitiv pe care programul ASTRA Adolescent o exercită asupra tinerilor din comunitatea noastră. Această mini-vacanță „altfel” la bibliotecă devine din ce în ce mai populară printre elevii de liceu și gimnaziu, ceea ce ne confirmă relevanța temelor abordate, dar și nevoia reală a adolescenților de a se regăsi într-un spațiu deschis dialogului, învățării și exprimării libere. Ne onorăm angajamentul de a rămâne un reper activ în viața comunității sibiene – un spațiu de convergență pentru oameni de cultură, profesioniști și toți cei animați de dorința de dezvoltare personală și implicare socială. Biblioteca se poziționează ca un catalizator al ideilor și valorilor esențiale pentru construirea unei societăți responsabile și armonioase. Fiecare inițiativă pe care o derulăm reflectă această viziune, iar ASTRA Adolescent se distinge ca unul dintre cele mai relevante și valoroase proiecte dedicate noii generații.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Suntem deosebit de încântați de evoluția înregistrată de programul ASTRA Adolescent și impactul pe care îl are asupra tinerilor din comunitatea noastră. Ne respectăm misiunea de a fi un liant puternic în comunitatea sibiană, un centru de întâlnire a oamenilor de cultură, a profesioniștilor, a tuturor celor care împărtășesc dorința de a face ceva pentru ei înșiși și pentru ceilalți. Biblioteca este un creuzet al ideilor și valorilor care pot modela societatea. Toate inițiativele noastre se înscriu acestei viziuni, iar ASTRA Adolescent este unul dintre cele mai valoroase proiecte sibiene adresate generațiilor tinere. Colaborăm cu invitați remarcabili, care împărtășesc valorile noastre și se implică activ în eforturile de a inspira și a sprijini tinerii în construirea unui viitor mai bun. Mulțumim tuturor invitaților prezenți în ediția din acest an a programului estival dedicat adolescenților!” – a declarat Răzvan C. Pop, managerul Bibliotecii ASTRA Sibiu.

„Sesiunile interactive din cadrul programului ASTRA Adolescent au oferit participanților oportunitatea de a privi realitatea din perspective inedite. Pentru mulți dintre tinerii prezenți, aceste întâlniri au facilitat descoperirea și clarificarea propriilor valori, convingeri și aspirații, contribuind astfel la formarea unei identități autentice și a unei înțelegeri mai profunde asupra rolului lor în societate. Prezentările și activitățile practice susținute de către invitații speciali au contribuit la stimularea gândirii critice, a creativității și a abilităților de comunicare ale participanților. Aceste experiențe au oferit adolescenților instrumente importante pentru abordarea provocărilor viitoare, încurajându-i să gândească independent, să inoveze și să-și exprime ideile cu încredere, în diverse contexte sociale și profesionale. Le mulțumim tuturor participanților, voluntarilor și bibliotecarilor astriști implicați în programul ASTRA Adolescent!” – a spus Mihaela Dobrescu, coordonatoarea activităților.

Tinerii au apreciat pozitiv interacțiunile, informațiile și mesajele motivaționale din partea invitaților, diversitatea temelor și subiectelor, activitățile practice propuse, conexiunile autentică din cadrul întâlnirilor, comunicarea informală.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reacții participanți:

„Este evenimentul care îmi depășește mereu așteptările. Prin tot ceea ce face, prin tot ceea ce este și prin tot ceea ce devine de-a lungul timpului.”

„Evenimentul a fost peste măsura așteptărilor mele, întrucât fiecare invitat ne-a stârnit interesul. Mi-au plăcut unii invitați foarte mult și i-aș fi ascultat ore în șir.”

„Întâlnirile au fost bine gândite. Invitații ne-au ajutat să înțelegem mai bine lumea.”

„Nu mă gândeam că mă va impresiona așa mult și mă va face să-mi placă să vin aici, dar ASTRA Adolescent a reușit să mă apropie de bibliotecă.”

Întâlnirile ASTRA Adolescent continuă în toamna acestui an în liceele din comunitățile sibiene mic-urbane.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
05 august 2025 la 16:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 minute
Medicul internist, în linia întâi a deciziei medicale. Dr. Oana Claudia Moșteanu: „Fiecare minut contează”
În spatele deciziei de internare, transfer la Terapie Intensivă sau externare se află, de multe ori, evaluarea rapidă...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 minute
Aproape 6 din 10 apeluri la 112, în Sibiu, nu au fost urgențe. Poliția cere folosirea responsabilă a numărului
Aproximativ 14.000 dintre cele 23.700 de apeluri primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Asfalt nou pe bulevardul Vasile Milea. Lucrările pe carosabil încep în noaptea de duminică
Lucrările de reparații de pe bulevardul Vasile Milea din Sibiu au avansat, iar trotuarele de pe partea cu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Turist din București, mort după o cădere de aproximativ 200 de metri în zona Iezerul Caprei
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din București, și-a pierdut viața vineri, după ce a alunecat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
A1 Sibiu – Boița se închide de luni pentru aproape trei luni. Restricțiile ar putea fi prelungite
Autostrada A1 va fi închisă, începând de luni, 5 octombrie, între nodurile rutiere Cisnădie și Boița. Restricțiile sunt...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Semaforizarea smart intră în funcțiune în trei sensuri giratorii importante din Sibiu
De marți, 6 octombrie, de la ora 10, traficul din trei dintre cele mai aglomerate intersecții ale Sibiului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 23 ore
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.