Autoritățile locale din Racovița le aduc la cunoștință locuitorilor că în aceste zile circulația autovehiculelor pe Valea Moașei va fi oprită ca urmare a lucrărilor de refacere a podețelor.
„Stimați cetățeni, vă informăm că Valea Moașei va fi închisă circulației rutiere în zilele de luni (30 iunie) și marți (1 iulie), ca urmare a lucrărilor de reparație a podețelor de pe vale.
Pe durata intervențiilor, accesul va fi restricționat pentru toate autovehiculele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere”, au transmis reprezentanții Primăriei Racovița.
Sursa foto: facebook Primăria Racovița Sibiu