Sâmbătă și duminică, spectacole FITS 2025 și la Avrig

În zilele acestui sfârșit de săptămână, Avrigul va găzdui, din nou, spectacole cuprinse pe agenda Festivalului Internațional de Teatru Sibiu (FITS).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel, în parcarea amenajată peste drum de sediul principal al Primăriei orașului Avrig, iubitorii teatrului, mici și mari, sunt așteptați pentru a viziona două spectacole pline de umor, creativitate și emoție.

Sâmbătă, de la ora 12, actori estonieni vor prezenta spectatorilor „O legendă în miniatură” – Tricktrek Theater, un spectacol fermecător ce aduce la viață o lume fantastică în miniatură, cu o poveste spusă într-un mod original și captivant. Copiii vor fi fascinați, iar adulții vor redescoperi bucuria jocului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Duminică, de la 12.15, comediantul Fraser Hooper va prezenta spectacolul „Câștigător prin Knockout”, o coproducție Argentina – Spania. Avrigenii trebuie să se pregătească pentru râsete în hohote, deoarece este un show de comedie fizică, plin de energie și interacțiune cu publicul, care promite să cucerească instant inimile spectatorilor!

Spectacolele sunt potrivite pentru toate vârstele, fără taxă de participare.

D.F.

26 iunie 2025 la 13:29
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 minute
Cum stă Sibiul la capitolul toalete publice. De la “istorice”, la cabine temporare
Sibienii şi turiștii sunt în perioada aceasta, atraşi şi mai mult de zona Centrului. Pentru că e vară,...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 13 minute
În Piaţa Mică, ultimul răcnet în materie de digi-relaxare a devenit răcnet de ciudă
Nu am înţeles nici atunci, nici acum, rostul amplasării unor bănci "solare" undeva, oriunde, în spaţiul public deschis....
Actualitate
2 min de citit
acum 1 oră
VIDEO: Scandal cu amenințări, în centrul Sibiului. Două familii rivale și-au tranșat problemele în stradă
Joi, în jurul amiezii, locuitorii și trecătorii de pe strada Fabricii au avut parte de câteva scene violente....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Comportare remarcabilă a sibiencelor de la ACS Champions cu naționala României la Balcaniada de Beach Volley U18
Cătălina Vasilescu și Draga Savu s-au clasat pe locul al patrulea în competiția desfășurată în perioada 18-22 iunie,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, în muzeu sau ne distrăm la spectacolele FITS
Se apropie din nou un weekend plin de evenimente în Sibiu. Străzile, piețele, instituțiile de cultură din oraș...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Măgura câștigă apelul împotriva handbalistei care joacă în Liga Florilor cu capul acoperit. Congoleza e bună de plată
Comisia de Apel din cadrul Federației Române de Handbal o obligă pe congoleza Fanta Diagouraga la plata a...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Cetatea de la Tălmaciu, redată vizibilităţii prin grija unor oameni iubitori ai locului
Un loc abandonat, deşi putea fi un punct de atracţie al Tălmaciului. O ruină de cetate care nici...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 30.06.2025 SIBIU, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Călătoria Parentală: sprijin și educație pentru o familie sănătoasă” pentru părinții și viitorii părinți din Sibiu
Asociația De Poveste a anunțat, joi, lansarea proiectului "Călătoria Parentală: sprijin și educație pentru o familie sănătoasă", dedicat...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 ore
Cum să aven grijă de sănătate în perioadele de caniculă
Interviu cu dr. Lavinia Danciu,medic primar pneumolog, director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu. În sezonul cald, perioadele caniculare...
Actualitate
5 min de citit
acum 6 ore
Din nou dezinsecție împotriva țânțarilor. La începutul săptămânii viitoare
Primăria Municipiului Sibiu anunţă că luni, 30 iunie și marți, 1 iulie, se va face o nouă dezinsecție...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Începe ASTRA Adolescent 2025
Cea de-a cincea ediție a programului de vară "ASTRA Adolescent” debutează în prima zi a lunii iulie 2025,...
Actualitate
2 min de citit