Făgăraș Fest 2025 vă așteaptă între 11 și 13 iulie, la Sebeșu de Sus – Valea Moașei

Făgăraș Fest 2025 vă așteaptă între 11 și 13 iulie, la Sebeșu de Sus – Valea Moașei

În perioada 11 – 13 iulie, la Sebeșu de Sus – Valea Moașei se va desfășura cea de-a VI-a ediție a Făgăraș Fest, un eveniment ce-și propună să aducă împreună familii, localnici, artiști și exploratori în jurul unei idei simple: natura merită sărbătorită și protejată, împreună.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ediția din acest an a festivalului propune pasionaților de natură, mișcare în aer liber, obiceiuri, tradiții, muzică și timp de calitate petrecut alături de cei dragi, recitaluri sub cerul liber cu Subcarpați și Vama, peste 20 de drumeții și tururi ghidate în natură, patru dezbateri din seria Carpathia Talks, activități pentru copii și familii, ateliere de percuție, meșteșugărit, și o instalație artistică care pune în valoare râul Moașa.

„Pe Valea Moașei, unde potecile duc spre cascade și pădurea umbrită acoperă pașii călătorului, creăm experiența celei de-a șasea ediții Făgăraș Fest – un festival pentru toate vârstele, care aduce împreună muzică, dialoguri, explorare în natură și o inițiativă locală cu impact concret. Făgăraș Fest este organizat de Fundația Conservation Carpathia și Primăria Racovița și își propune să rămână o platformă de conectare între oameni, natură și comunități”, se menționează într-un comunicat de presă transmis de organizatori.

 

Program complex, pentru toate vârstele

 

Programul ediției din acest an a festivalului este gândit ca o adevărată călătorie în natură și comunitate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tururile ghidate vor oferi o varietate de experiențe pentru toate vârstele și interesele. Cei curioși pot merge în excursii la cascadele de pe Valea Moașei, sau pot urca spre Cabana Suru, într-o tură de o zi cu priveliști de neuitat.

Pentru cei interesați de biodiversitate, festivalul oferă tururi botanice, în care participanții vor descoperi flora spontană, vor afla povești despre plante și vor învăța despre importanța conservării. În tururile de faună, participanții vor avea ocazia să observe urme de animale sălbatice și să exploreze habitatele acestora. Rangerii fundației le vor explica metodele de monitorizare cu camere capcană și vor povesti despre cum se documentează prezența speciilor sălbatice în mod non-invaziv.

Tururile de observare a păsărilor, susținute de ghizi pasionați, sunt dedicate în special începătorilor și îi invită pe participanți să asculte, să identifice și să admire păsările Munților Făgăraș.

Cei mici, și nu numai, sunt așteptați la tururile nocturne dedicate liliecilor, unde pot asculta ultrasunetele acestora cu ajutorul detectoarelor speciale și pot afla de la specialiști cât de importante sunt aceste viețuitoare în echilibrul ecosistemului.

Explorarea continuă și în sat. Participanții pot descoperi istoria și identitatea Sebeșului de Sus, vizitând ruinele fabricii de cărămidă, biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” și moara veche, ghidați de un om al locului care cunoaște poveștile satului.

Pentru copii și adolescenți, părinți curioși, programul include provocarea „Exploratorii Munților Făgăraș” – o competiție cu 10 probe special concepute pentru a dezvolta spiritul de observație, lucrul în echipă și dragostea pentru natură.

În paralel, participanții de toate vârstele pot lua parte la atelierul de percuție, unde tobele djembe și jocurile de ritm creează un spațiu de conexiune prin muzică, fără a fi nevoie de experiență muzicală.

Carpathia Talks revine la ediția 2025 cu patru sesiuni de dezbateri și dialog, desfășurate în mijlocul naturii. Sâmbătă dimineața, discuția „Vecini în natură” deschide seria cu un dialog sincer despre conviețuirea oamenilor și a animalelor sălbatice: urși, lupi, râși, în același peisaj. După-amiază, conversația „Natura ca strategie economică” propune soluții și exemple despre cum pot comunitățile să beneficieze de pe urma valorii naturii. Duminică, dialogul continuă cu „Parcurile naționale – spații vitale pentru natură și oameni”, urmat de „Rolul ONG-urilor în societate”, o sesiune despre implicare, încredere și reziliență.

Un moment aparte al festivalului este instalația artistică Susur, realizată de Atelier Vrac, o structură temporară și interactivă amplasată direct pe râul Moașei, aflat în imediata apropiere a festivalului. Instalația îi invită pe vizitatori să se apropie de apă într-un mod calm și curios, și oferă o experiență de observare, traversare și conectare cu râul. Este o interpretare poetică a legăturii dintre comunitate și natură, care transformă râul într-un spațiu viu, de reflecție și dialog vizual.

Cele două concerte (Subcarpați și Vama), recitalurile susținute de artiști locali, precum și reprizele muzicale oferite de DJ Raul Carpiuc, vor asigura atmosfera sonoră a festivalului, iar publicul va cânta și va dansa, cu siguranță, lângă scena special amenajată.

Un punct interesant din program este și proiecția filmului documentar Arhitecții Naturii – o poveste emoționantă despre reintroducerea castorilor și zimbrilor în Munții Făgăraș, urmată de un dialog despre cele două specii cu  Adrian Aldea, manager departament reintroducere specii, și Liviu Ungureanu, specialist reintroducere castori.

 

Taxă de camping pentru Sebeșu de Sus. Diverse posibilități de cazare și pentru servirea mesei

 

Cei ce doresc să participe la Făgăraș Fest 2025 și vor să campeze în zonă, vor plăti o taxă simbolică de camping, care va fi direcționată integral către Primăria Racovița, cu acești bani autoritatea publică locală intenționând să dezvolte un proiect în beneficiul comunității locale din Sebeșu de Sus.

Cazare este disponibilă și la pensiunile din Sebeșu de Sus, Racovița sau localitățile învecinate.

Cât despre facilitățile pentru servirea meselor, organizatorii ne informează că în zona festivalului participanții o să găsească preparate gătite cu grijă de cei opt producătorii locali, care vor acoperi toate gusturile și preferințele (inclusiv preparate pentru vegetarieni, dar și ceva mai ușor pentru cei cu copii).

 

Festival experiență…

 

„Făgăraș Fest este un festival experiență, un festival diferit, care aduce oamenii mai aproape de natură, care ne pune împreună, oameni de la orașe și de la sate, să descoperim o mică parte a Munților Făgăraș, să descoperim comunitatea, să fim împreună – pentru ca, măcar pentru câteva zile, să ne amintim cât de simplu e să fim prezenți, cât de firesc e să ne bucurăm de ce e în jurul nostru, și cât de puternici devenim atunci când suntem conectați: unii cu ceilalți, cu natura și cu locul. Ne bucurăm că în acest an, prin simpla alegere de a campa, publicul contribuie la dezvoltarea unui proiect în beneficiul comunității locale din Sebeșu de Sus. Muzica, tururile ghidate, atelierele, discuțiile din Carpathia Talks, toate devin o formă de participare activă în protejarea și sprijinirea acestui loc”, a declarat Victoria Donos, Director de Comunicare al Fundației Conservation Carpathia.

„Făgăraș Fest rămâne un eveniment dedicat tuturor celor care caută o experiență autentică. Festivalul își păstrează misiunea de a sprijini crearea Parcului Național Munții Făgăraș și de a evidenția importanța protejării unuia dintre cele mai valoroase ecosisteme din România.

Prin susținerea producătorilor locali, a comunității din Sebeșu de Sus și a turismului responsabil, evenimentul devine nu doar o formă de celebrare a naturii, ci și un pas concret în direcția unei economii locale sustenabile, conectate profund cu valorile comunității”, se mai menționează în comunicatul de presă.

Începând cu ediția din acest an, Făgăraș Fest se va desfășura doar la Sebeșu de Sus – Valea Moașei. Tot de la această ediție, festivalul devine accesibil doar pe bază de bilete, ce pot fi achiziționate accesând www.fagarasfest.ro. Locuitorii comunei Racovița beneficiază de acces gratuit în festival pe baza buletinului.

Cotidianul Tribuna este partener media al festivalului.

D.F.

 

Programul complet Făgăraș Fest 2025

 

VINERI, 11 iulie

18:00 – Deschiderea festivalului

19:00 – O plimbare prin istoria, cultura și identitatea satului Sebeșu de Sus (tur ghidat)

20:00 – Bun-venit la Făgăraș Fest

21:00–22:30 – Concert Subcarpați

21:30–22:30 – Tur nocturn ghidat cu și despre lilieci

22:30–23:30 – Proiecție film documentar Arhitecții Naturii

23:30–24:00 – Q&A cu Dan Dinu, Adrian Aldea și Liviu Ungureanu

 

SÂMBĂTĂ, 12 iulie

08:00–09:00 – Tur ghidat de observare păsări

08:30–10:30 – Tur ghidat despre faună

09:00–14:00 – Excursie la cascadele de pe Valea Moașei

10:00–12:00 – Tur ghidat despre floră

10:00–12:00 – O plimbare prin istoria, cultura și identitatea satului Sebeșu de Sus (Tur ghidat)

10:00–12:00 – Exploratorii Munților Făgăraș – competiție copii

11:00–12:30 – Carpathia Talks: Vecini în natură

11:30–12:30 – Tur ghidat despre insecte

12:00–14:00 – Exploratorii Munților Făgăraș – competiție copii

13:00–15:00 – Tur ghidat despre floră

13:00–17:00 – Atelier de percuție: Ritmul naturii

15:00–17:00 – Exploratorii Munților Făgăraș – competiție copii

15:00–20:00 – Excursie la cascadele de pe Valea Moașei

15:30–16:30 – Tur ghidat despre insecte

15:30–17:00 – Carpathia Talks: Natura ca strategie economică

16:00–18:00 – Tur ghidat despre floră

17:00–18:00 – Tur ghidat de observare păsări

17:00–19:00 – Exploratorii Munților Făgăraș – competiție copii

17:30–19:30 – Tur ghidat despre faună

18:00–19:00 – Program artiști din comunitate

18:30–20:30 – Tur ghidat despre faună

19:00–21:00 – DJ Sets Raul Carpiuc

21:00–22:00 – Concert Vama

21:30–22:30 – Tur nocturn ghidat cu și despre lilieci

22:30–23:30 – Tur nocturn ghidat cu și despre lilieci

22:00–24:00 – DJ Sets Raul Carpiuc

 

DUMINICĂ, 13 iulie

09:00 – Tur ghidat la Cabana Suru

09:00–14:00 – Tur ghidat la Cascadele din Valea Moașei

09:30–11:30 – Tur ghidat despre faună

10:00–12:00 – Tur ghidat despre floră

10:00–12:00 – O plimbare prin istoria, cultura și identitatea satului Sebeșu de Sus (tur ghidat)

10:00–12:00 – Exploratorii Munților Făgăraș – competiție copii

11:00–12:15 – Carpathia Talks: Parcurile naționale – spații vitale pentru natură și oameni

12:00–14:00 – Exploratorii Munților Făgăraș – competiție copii

12:30–13:30 – Carpathia Talks: Rolul ONG-urilor în societate

12:30–13:30 – Tur ghidat despre insecte

14:00 – Închiderea festivalului

Autor - Dan FRÂNCU
24 iunie 2025 la 12:15
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 38 minute
CRISTIAN: S-a asfaltat tronsonul de drum dintre srăzile V şi XVI
Primăria Comunei Cristian informează cetățenii că au fost executate lucrări de asfaltare a carosabilului pe tronsonul de drum...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 1 oră
Muzeul ASTRA susține memoriul pentru dezvoltarea satului românesc
Muzeul ASTRA susține memoriul pentru dezvoltarea satului românesc. Documentul propune actualizarea cadrului legal pentru gospodăria țărănească tradițională, astfel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 ore
România a câștigat procesul pentru Roșia Montană. Sibianul Ion Ariton a fost ministrul care a sprijinit România în arbitraj
România a câștigat definitiv procesul cu compania canadiană Gabriel Resources privind proiectul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 5 ore
Recomandarea săptămânii | Cătălin Neghină: „Poezia lasă urme”
Actor al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, poet, dramaturg și fost jurnalist cultural, Emil Cătălin Neghină este...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Au mutat tabăra în toiul nopții și au alergat pe munte: cum au ajuns cadeții AFT pe podium la Mountain Challenge Competition
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 19 ore
Demers artistic inedit: „Oraşul Imprimat”
Expoziția „Orașul Imprimat” a adus un suflu nou în viața culturală a Sibiului. Evenimentul reprezintă rezultatul primului proiect...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 21 ore
Sibiul se iluminează în albastru de Ziua Mondială a Diabetului
Ziua de 14 noiembrie este dedicată luptei împotriva diabetului zaharat la nivel internațional. A fost marcată pentru prima...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 21 ore
Dan Perjovschi și elita mondială a artelor vizuale, în dialog la Forumul Medierii Culturale 2026
Cluj-Napoca, în spațiul regenerat al Pavilionului Tinerilor (Parcul Feroviarilor), găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Forumului Medierii Culturale,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Voleibalistele de la CSU Sibiu obţin al treilea succes consecutiv şi urcă pe locul secund
Echipa sibiană s-a impus, sâmbătă, în Sala ”Transilvania”, cu 3-1 în faţa formaţiei CS Mara Baia Mare, în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
ACS Mediaş pierde derbiul cu Corona, la revenirea pe Stadionul ”Gaz Metan”. 4.000 de spectatori în tribune
Echipa din Mediaş a cedat cu 2-0 în faţa Coronei Braşov, cele douăechipe făcând rocada în fruntea clasamentului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
Interul câştigă în mocirla de la Săcele şi rămâne pe loc de play-off
Echipa din Sibiu s-a impus, în aceatsă după-amiază, cu 2-1 la Săcele, în etapa a XIII-a a Ligii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Cinematograful „Pacea” ar fi împlinit anul acesta 90 de ani sau pe când sibienii mergeau la film la „Corso”
Tot nimerind momente aniversare mai puțin omagiate și mai puțin promovate cu tam-tam-ul aferent, ne-a ieșit că anul...
Actualitate
• 13 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.