MINUNAT! – Șezătoarea „Hai cu lucru la Avrig!” (ediția a VII-a)

MINUNAT! – Șezătoarea „Hai cu lucru la Avrig!” (ediția a VII-a)

„Șezătoarea din Biblioteca Avrig”, grupul de femei vrednice din Țara Oltului, a fost sâmbătă și duminică, gazda celei mai mari șezători tradiționale organizate în țara noastră. Chiar dacă, în mod oficial, șezătoarea șezătorilor este cunoscută sub denumirea „Hai cu lucru la Avrig!”, nici de această dată lucru n-a fost elementul principal al acțiunii. Asemenea întâlniri scot în evidență mai puțin priceperea, iscusința participanților, ci au ca repere bucuria de a fi împreună, buna dispoziție, jocul și cântecele tradiționale, ori poveștile despre „verzi și uscate”…

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Întâlnirea tuturor șezătorilor s-a desfășurat la Sala „Pavilion” a Casei de Cultură a orașului Avrig, sâmbătă, începând cu orele dimineții. Grupurile au sosit din toate colțurile țării dar și din câteva regiuni aflate în străinătate, iar primirea pregătită de gazde a fost cu adevărat deosebită, cu strigături specifice, pită și sare, un pahar de rachiu, glume și multă voie bună. A fost o adevărată explozie de culoare, frumusețe și bogăție, varietatea costumelor populare și accesoriilor purtate de participanți fiind cu adevărat impresionantă.

După ce au socializat unii cu ceilalți, au urmărit reprezentațiile artiștilor (soliști și dansatori) invitați la eveniment, au „jucat românește” și au fost părtași la diverse surprize pregătite de organizatori, participanții au fost poftiți la masă, vedetele acestei „secțiuni” fiind sarmalele „ca la Avrig”.

Aceasta a fost cea de-a șaptea ediție a întâlnirii, poate cea mai bogată dintre toate cele organizate, asemenea acțiuni fiind, fără doar și poate, parte a bogăției pe care o deținem noi ca popor; prin tradiții, obiceiuri, costumul popular, grai, muzică, joc și felul nostru de a fi, de a ne bucura unii de ceilalți… Toate acestea sunt valori inestimabile ce trebuie păstrate și promovate și prin acest fel de acțiuni.

Duminică, oaspeții care au rămas în zonă au avut prilejul de a vizita lăcașurile de cult din Avrig, Muzeul Avrig, au aflat povestea de roman a bustului lui Gheorghe Lazăr, au vizitat Casa Muzeală Săcădate și apoi au fost invitați la masă, gulașul avrigenesc fiind preparatul zilei servit tuturor la Sala „Pavilion”.

„Și a fost încă o ediție. A fost o mare șezătoare cu oameni faini din toate colțurile țării. A fost că dacă n-ar fi fost nu s-ar povesti, iar poveștile se duc, se fac fluturi și încântă suflete.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

A fost o zi minunată în care sute de oameni s-au pus, cu noaptea în cap, la drum, pentru a fi de la început la Șezătoarea de la Avrig, iar Avrigul i-a primit cu sufletul deschis, cu voie bună și cu bucurie.

Mulțumim, cu reverență, tuturor oaspeților, pentru ziua frumoasă pe care am împletit-o împreună. 34 de șezători și o mulțime de oaspeți pe care ți-e drag să-i ai.  Din Tenerife la Chisinău, din Milano la Constanța, din Maramureș la Galați sau din Cluj la Brăila, din Alba la Focșani sau din Apuseni la București, din Sibiu la Pitești sau din Sfântul Gheorghe la Tălmăcel, din Brașov prin Făgăraș și lista ar putea continua, drumurile s-au făcut doruri și au dus la Avrig.

Cea mai mare întâlnire de șezători din țară a fost la Avrig. Ne-au cântat de dor și de joc Ansamblul Folcloric Doruri Sibiene, ne-au bucurat Ansamblul „Purtata Avrigului”, ne-au încântat coconii din Maramureș, dar și un bobocel de fată – Miriam Stoian din Telega, ne-au cântat copiii din Orlat și doamna Maria Curtușan, ne-au fermecat cu strigături boresele din șezători și a imortalizat clipa – Dan Străuți.

Le mulțumim pentru o zi specială pentru reușita căreia fiecare si-a dăruit o părticică de suflet. Iar doamnele din Șezătoare Avrig s-au străduit să fie gazde pe măsură și cred că au reușit. Eu, personal, mă înclin în fața tuturor. Oameni faini ați mai scris împreună o poveste frumoasă”, a consemnat Maria Grancea, coordonatoarea grupului „Șezătoarea din Biblioteca Avrig”, organizatoarea evenimentului.

Încheiem cu mărturia Marianei Iulia Filimon, coordonatoarea ”Șezătorii Mumelor din Tălmăcel”, unul dintre grupurile participante la întâlnire: „Am avut onoarea să fim parte din cea mai mare șezătoare din România, alături de femei harnice și pline de har, venite din toate colțurile țării și din Republica Moldova.

Cu lucrul în mâini și portul pe suflet, fiecare a adus câte o fărâmă din ceea ce înseamnă identitate, rădăcină, bucurie simplă și curată. A fost o zi de neuitat! Cu recunoștință și mândrie, spunem: am fost acolo!”.

Foto: Dan Străuți

Autor - Dan FRÂNCU
01 iunie 2025 la 09:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 33 minute
Între lege și folclor. Iulia Banciu, polițistă în timpul săptămânii, artistă în weekend
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
7 min de citit
acum 47 minute
Recomandarea săptămânii | Medicul stomatolog Oana Malea: „Clubul 5 a.m”, de Robin Sharma
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 47 minute
Vremea continuă să fie cum am stabilit: soare şi ploaie. Dar mai mult soare
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi apropiată de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 1 oră
Daniela Cîmpean susţine că desemnarea lui Adrian Veştea ignoră complet voinţa PNL
Daniela Cîmpean, preşedintele PNL al Consiliului Judeţean Sibiu, susţine că „sunt profund dezamăgită de ceea ce se întâmplă...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Irina VINCZE Irina VINCZE
acum 1 oră
Ce m-au învățat agenții imobiliari despre oameni
Recunosc că, la început, priveam profesia de agent imobiliar prin aceeași lentilă prin care o privesc încă mulți...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 1 oră
Revoltă în PNL Sibiu împotriva lui Nicuşor Dan şi a noului premier desemnat Adrian Veştea
Deputatul liberal de Sibiu şi liderul organizaţiei judeţene a PNL Sibiu, Raluca Turcan, a reacţionat după desemnarea lui...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 2 ore
Primarul liberal al Avrigului, Adrian David: „Președintele României urmărește ruperea PNL”
Adrian David, primarul PNL al oraşului Avrig, a comentat în termeni duri nominalizarea lui Adrian Veştea pentru postul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 3 ore
UPDATE: Premierul desemnat Adrian Veştea are un master în administraţie la ULBS
Născut la Râșnov, județul Brașov, Adrian Veștea (52 ani) este economist de profesie, licențiat la Universitatea „George Barițiu" din Brașov,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Nu mi-e ciudă pe ce ești ci că nu te ridici la nivelul a ceea ce ești
Ciuda este una dintre caracteristicile incontestabile ale omului. De la Cain care avea ciudă pe Abel (și l-a...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
ACS Păltiniş Răşinari a câştigat Cupa României. 3-2 în finala de pe ”Obor” cu ACS Bradu
Fosta campioană judeţeană din 2024, ACS Păltiniş Răşinari, a câştigat finala judeţeană a Cupei României, disputată sâmbătă seara,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 17 ore
ORLAT: Continuă lucrările de cadastru
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 19 ore
UPDATE MOŞNA: Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sibiu oferă precizări relevante
După incidentul produs azi în toiul nopții, la ora 01:40, când o parte din zidul de incintă al...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.