Se pot depune proiecte pentru prima Agendă Culturală a comunei Sadu

Se pot depune proiecte pentru prima Agendă Culturală a comunei Sadu

Până în data de 30 mai, la Primăria comunei Sadu se pot depune proiecte pentru Agenda Culturală – 2025, program local derulat în premieră.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel, pentru a putea beneficia de sprijin financiar de la bugetul local al comunei în scopul organizării a diverse activități cultural – artistice destinate publicului larg, persoanele fizice și juridice pot depune cereri de finanțare și proiecte la administrația publică locală. Proiectele vor fi evaluate și, eventual, cofinanțate din banii comunei, în baza unor criterii și proceduri foarte clar stabilite.

„Sadu își scrie prima poveste culturală! Dragi sădeni, sibieni, artiști, iubitori de frumos și păstrători ai tradiției, pentru prima dată, comuna Sadu lansează Agenda Culturală 2025 – un nou început, o scenă deschisă pentru identitatea, valorile și visele noastre comune.

Vă invităm să depuneți proiecte culturale care să aducă lumină, culoare și sens în viața comunității.

Fie că vorbim de tradiții, muzică, teatru, meșteșuguri, istorie locală sau inițiative artistice moderne, Sadu așteaptă să le aducă la viață alături de voi.

Noi credem în puterea culturii de a uni, de a vindeca, de a inspira. Și credem în voi – în curajul vostru de a crea și în generozitatea cu care împărtășiți ceea ce face Sadu un loc cu suflet.

Aceasta nu este doar o chemare la proiecte. Este o chemare la visare împreună.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Îndrăzniți. Propuneți. Fiți parte din prima filă a unei povești care începe acum”, transmit reprezentanții Primăriei Sadu.

Proiectele și cererile de finanțare pentru Agenda Culturală Sadu – 2025 pot fi depuse în format tipărit, la sediul Primăriei comunei Sadu (str. Preot Dimitrie Bunea, nr. 18), sau online, pe adresa de email [email protected].

Foto: Primăria Sadu

Autor - Dan FRÂNCU
18 mai 2025 la 13:58
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 54 minute
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
Patru persoane, între care doi copii, au ajuns la spital după un accident pe A1, la Săliște
Patru persoane, între care doi copii de 2 și 6 ani, au fost transportate la spital sâmbătă dimineața,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
Primăria Mediaș recomandă respectarea regulilor de siguranță împotriva incendiilor în perioadele secetoase și caniculare
În aceste perioade cu temperaturi ridicate, secetă și vegetație uscată, autorităţile locale recomandă maximă responsabilitate, respectarea normelor de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
ŞURA MARE: Primăria vinde terenuri pentru case
Sub devizia „Construiește-ți viitorul la Șura Mare!”, Primăria comunei Șura Mare îi invită pe cei interesaţi să descopere...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 4 ore
Răbdarea lutului și redescoperirea încetului | Povestea „Cristina Balerina”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 5 ore
ŞEICA MARE: Încă un pas înainte pentru cadastru imobiliar
Primăria Comunei Șeica Mare informează cetățenii că, în perioada 1 aprilie – 31 iulie 2026, au fost colectate...
Actualitate
1 min de citit
acum 17 ore
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 ore
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 18 ore
GURA RÂULUI: Sărbătoarea portului popular, mândria comunei
Primăria şi Consiliul Local Gura Râului vor organiza, duminică, o nouă ediţie a manifestării „Sărbătoarea portului popular”. Evenimentul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 19 ore
BRUIU: Ziua comunei, de Sfânta Maria
Primăria şi Consiliul Local al comunei Bruiu vor organiza, sâmbătă, 15 august, manifestarea „Ziua comunei Bruiu”, ediţia a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 20 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 21 ore
DUMBRĂVENI: Oraşul îmbracă haine de sărbătoare
Sâmbătă, 15 august, de Ziua Orașului, autorităţile locale din oraşul Dumbrăveni îi invită pe localnici, dar şi pe...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.