Începe Școala de vară ASTRA 2025

În perioada 20-22 august, la Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu, va avea loc cea de-a cincea ediţie a Școlii de Vară ASTRA.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“Evenimentul reprezintă o inițiativă de educație nonformală care are drept obiectiv transmiterea de cunoștințe și competențe cu un înalt grad de noutate. Dedicat profesioniștilor din domeniul științelor informării și documentării, în special, bibliotecarilor, evenimentul va oferi participanților prilejul de a urmări prezentări referitoare la: aplicații ale inteligenței artificiale în biblioteci, crearea tutorialelor video în biblioteci, crearea de obiecte și colecții digitale folosind aplicația specializată Omeka S, viziunea incluzivă a bibliotecii percepută drept pilon al democrației și neutralității într-o lume a extremelor”, transmite BJ Astra, într-un comunicat.

Expunerile și activitățile practice vor fi susținute de lectorii dr. Lenuța Ursachi de la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați), lect. univ. dr. Robert Coravu şi lector asociat dr. Nicolaie Constantinescu, ambii de la Universitatea din București și Mihai Constantinescu, redactor BiblioFeed.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cursurile propuse se vor desfășura gratuit la sediul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (str. George Barițiu, nr. 7), în limita a zece locuri disponibile, iar cei interesați pottransmite CV-ul până la 1 iunie 2025, la adresa de e-mail scoaladevara@bjastrasibiu.ro.

Informații detaliate referitoare la cerințe generale și specifice, cursuri și lectori se regăsesc online: https://bjastrasibiu.ro/scoala-de-vara-astra-2025/

Autor
08 mai 2025 la 16:17
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 50 minute
Direcţia de Cultură Sibiu s-a judecat în şapte dosare. Scor de 2-2 între câştigate şi pierdute
Într-un oraş cu multe obiective de valoare istorică şi într-un judeţ la fel, este normal ca la un...
Actualitate
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 58 minute
Medieșean căutat de 10 ani pentru constituire de grup infracțional, trafic de droguri și alte infracțiuni grave, reținut în Marea Britanie!
Bărbatul, acum în vârstă de 43 de ani, este încarcerat pe teritoriul britanic, procedura de extrădare fiind în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 1 oră
Studenții în stradă la Sibiu. Ministrul cedează o parte din salariu, dar tensiunile cresc
Pentru prima dată, studenții din Sibiu au organizat un protest, după ce ministrul Educației, Daniel David, a anunțat...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Cupa Sponsorilor închide circulaţia şi parcările de pe Calea Poplăcii
Duminică, 29 iunie, se va închide, până la ora 14, circulaţia pe Calea Poplăcii. Motivul este desfăşurarea unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Pentru că nu au existat alte alternative viabile, proiectul de reorganizare a Filarmonicii merge mai departe
Consiliul Judeţean Sibiu informează că, în legătură cu procesul de reorganizare a Filarmonicii de Stat Sibiu, ca măsură...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
ANAF: 4,6 milioane de lei amendă pentru cei din ride-sharing
Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunţat că, în prima parte a anului 2025, ca urmare a acţiunilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Sondaj: românii au prins cum e cu austeritatea: 3 din 4 nu cred că banii din noile taxe vor fi folosiţi cum trebuie
Conform unui studiu realizat de agenția independentă de cercetare MKOR, trei din patru români nu cred că banii...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Pasiunea pentru tehnologie a determinat 20 de elevi sibieni să exploreze lumea roboticii
În laboratorul de STEM al Liceului Tehnologic Independența din Sibiu, unde Inteligența Artificială și-a făcut simțită prezența,  20...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Grădinița “Elefănțelul Curios” a fost eficientizată energetic
Primăria a finalizat lucrările de eficientizare energetică la Grădinița "Elefănțelul Curios" de pe Aleea Haiducului. Investiția în valoare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Autocar cuprins de flăcări lângă Boarta. Nu sunt victime
Un autocar a fost cuprins de flăcări, vineri, în apropiere de localitatea Boarta, județul Sibiu. La fața locului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Reţinuţi pentru violenţă la Răşinari şi în Shopping City
Polițiștii din Șelimbăr au reținut joi, trei bărbați cercetați penal într-un dosar ce vizează infracțiunile de lovire sau...
Actualitate
3 min de citit