Se pregătește Color Cross Avrig

Se pregătește Color Cross Avrig

Un nou eveniment marca „Timp și Suflet” (cea mai activă asociație neguvernamentală din Avrig, care dezvoltă proiecte sociale, educaționale, de sănătate, sportive, culturale, caritabile, de timp liber etc.) este în pregătire în Zona Turistică Valea Avrigului”: Color Cross Avrig.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În 21 iunie, copii și adulți sunt așteptați în frumoasa și populara zonă turistică a județului pentru participa, ca sportivi sau spectatori, la activitățile prilejuite de organizarea primei ediții a Color Cross Avrig.

Inspirat din evenimentele similare organizate pe întreg mapamondul, demersul de la Avrig se dorește a fi o adevărată sărbătoare a bucuriei de a fi împreună, prin mișcare în aer liber, în jurul și pentru sprijinirea unor „cauze” diverse. Organizatorii transmit că pregătesc un eveniment „WOW, plin de culoare, energie și distracție cât cuprinde, ce va transforma Valea Avrigului într-un curcubeu de zâmbete!”.

La Color Cross Avrig vor exista trei curse (1, 3 respectiv 5 kilometri), ce se vor desfășura pe trasee întinse în frumoasa zonă Valea Avrigului, astfel că orice alergător se va putea bucura de frumusețea naturii și competiție într-un mediu mai mult decât prietenos. Pentru cei ce nu vor participa efectiv la curse, organizatorii pregătesc zone de relaxare, spații cu jocuri, ateliere de creație, activități distractive, standuri pentru încălzire și promovarea sponsorilor/colaboratorilor, precum și multe alte surprize.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Nu vor lipsi, cum e și normal, prafurile colorate, muzica, voia bună, aplauzele, premiile și gesturile de recunoaștere a eforturilor depuse de participanți.

Pentru că demersurile organizatorice sunt în plină desfășurare și multe dintre detaliile competiției sunt încă la capitolul surprize, curioșii trebuie doar să-și includă în planurile pentru viitorul apropiat și acest eveniment.

Și încă ceva: cartierul general al Color Cross Avrig va fi la Panoramic Park – Viking Village, Valea Avrigului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dan FRÂNCU
06 mai 2025 la 15:30
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 minute
Privirea sus, ecranul jos! „Ziua Exploratorului” aduce aventura în Parcul Sub Arini din Sibiu
Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 11:00, Parcul Sub Arini devine cadrul perfect pentru o zi plină de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 11 minute
Poiana Sibiului: Taxe și impozite locale prin Ghișeul.ro
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 17 minute
Râu Sadului: Centenarul comunei – „Un veac de poveste”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 minute
Astăzi, credincioșii prăznuiesc Acoperământul Maicii Domnului. Bogdan Fluieraș, preot paroh în Sibiel: „Poporul român a avut dintotdeauna o evlavie deosebită față de Maica Domnului”
Creștinii ortodocși prăznuiesc, în fiecare an, la 1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare care amintește de ocrotirea, mijlocirea...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Una din 11 firme sibiene are activitatea suspendată. Mai puține restaurante și agenții imobiliare, mai multe firme IT
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Cel mai mare showroom LEPAS din Europa, deschis la Sibiu. Marca auto chineză intră pe piața românească
Brandul auto LEPAS, parte a grupului chinez Chery, și-a deschis miercuri, 30 septembrie, primul showroom din România, la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 15 ore
Orașul Săliște are a doua cea mai veche școală românescă din țară. „Fiecare copil va aduce zilnic un lemn pentru încălzirea şcoalei”
Între documentele aflate spre păstrare la Direcția Județeană Sibiu a Arhivelor Naționale se află Protocoalele Scaunului Săliște, în...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 18 ore
Antrenorii de la Academia de Fotbal Alma Sibiu, la “Professional Coaching Summit”
Mai mulţi antrenori ai Academiei de Fotal Alma Sibiu au fost prezenţi, zilele trecute, la “Professional Coaching Summit”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 19 ore
Din 5 octombrie se poate solicita ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie
Direcția de Asistență Socială (D.A.S.) din cadrul Primăriei Sibiu primește, începând de luni, 5 octombrie, cererile pentru ajutorul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 19 ore
Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament. A obținut doar 182 de voturi, cu 51 sub pragul necesar
Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu a primit miercuri, 30 septembrie, votul de încredere al Parlamentului. Cabinetul susținut...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
ULBS și Academia Forțelor Terestre au deschis noul an universitar: mai mulți studenți confirmați la Sibiu
Astăzi a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2026–2027, organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 20 ore
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru a analizat proiectele europene în derulare și prioritățile pentru 2028–2034
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru s-a reunit la Sibiu, la Casa Artelor, pentru a analiza stadiul programelor europene...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.