Fosta Școala de Aviație din Mediaș se transformă în Centru Comunitar Medico – Social

Fosta Școala de Aviație din Mediaș se transformă în Centru Comunitar Medico – Social

Primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, a participat în prima zi a acestei săptămâni la recepția finală a obiectivului de investiții „Centru Comunitar Medico – Social, Corp R, Aviație”. Alături de edilul șef, la vizita de recepționare a obiectivului au participat alți reprezentanți ai primăriei, echipa de proiect, responsabili ai Direcției de Asistență Socială Mediaș și reprezentanți ai societății ce a executat lucrările.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Lucrările de schimbare a destinației fostei clădiri dedicate învățământului militar de aviație au fost finanțate din fonduri europene nerambursabile, în valoare de peste 7.500.000 lei.

Realizarea acestui centru social reprezintă un proiect menit să vină în sprijinul comunității defavorizate din Mediaș, aflată în risc de sărăcie și excluziune socială, prin acordarea de servicii educaționale, sociale, sprijin medical, psihologic și asistență juridică.

Primăria Mediaș ne informează că la clădirea respectivă au fost executate lucrări de termoizolare și anvelopare, finisaje interioare, recompartimentări, au fost refăcute instalațiile sanitare, electrice, termice, de detectare, semnalizare și alarmare incendiu și au fost create spații tehnice. De asemenea, spațiile au fost dotate corespunzător pentru desfășurarea activităților specifice și s-a achiziționat mobilier, aparatură și echipamente electronice.

„În incinta Centrului au fost amenajate un cabinet de asistență medicală comunitară, un cabinet psihologic pentru acordarea de servicii medicale, un centru de zi pentru copii și un spațiu verde destinat recreerii beneficiarilor”, se arată în comunicatul de presă trimis de municipalitatea din Mediaș.

Am mai aflat că angajații de specialitate care deservesc Centrul Comunitar Medico – Social Mediaș vor acorda servicii socio – medicale pentru îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice, precum și servicii de asistență juridică.

După vizita de recepționare a obiectivului, primarul Gheorghe Roman a acordat o scurtă declarație de presă, din care reproducem următoarele: „S-a făcut astăzi recepția finală în urma lucrărilor de la Corpul de Clădire R de la fosta Aviație. După cum se știe această clădire era în paragină în urmă cu câțiva ani. După preluarea de către Primărie aceasta va fi dată Direcției de Asistență Socială Mediaș, care va înființa un centru de zi pentru copiii defavorizați”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Foto: capturi video Primăria Mediaș

Autor - Dan FRÂNCU
28 aprilie 2025 la 19:48
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
Patru persoane, între care doi copii, au ajuns la spital după un accident pe A1, la Săliște
Patru persoane, între care doi copii de 2 și 6 ani, au fost transportate la spital sâmbătă dimineața,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
Primăria Mediaș recomandă respectarea regulilor de siguranță împotriva incendiilor în perioadele secetoase și caniculare
În aceste perioade cu temperaturi ridicate, secetă și vegetație uscată, autorităţile locale recomandă maximă responsabilitate, respectarea normelor de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 3 ore
ŞURA MARE: Primăria vinde terenuri pentru case
Sub devizia „Construiește-ți viitorul la Șura Mare!”, Primăria comunei Șura Mare îi invită pe cei interesaţi să descopere...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 3 ore
Răbdarea lutului și redescoperirea încetului | Povestea „Cristina Balerina”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 3 ore
ŞEICA MARE: Încă un pas înainte pentru cadastru imobiliar
Primăria Comunei Șeica Mare informează cetățenii că, în perioada 1 aprilie – 31 iulie 2026, au fost colectate...
Actualitate
1 min de citit
acum 15 ore
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 16 ore
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 16 ore
GURA RÂULUI: Sărbătoarea portului popular, mândria comunei
Primăria şi Consiliul Local Gura Râului vor organiza, duminică, o nouă ediţie a manifestării „Sărbătoarea portului popular”. Evenimentul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 18 ore
BRUIU: Ziua comunei, de Sfânta Maria
Primăria şi Consiliul Local al comunei Bruiu vor organiza, sâmbătă, 15 august, manifestarea „Ziua comunei Bruiu”, ediţia a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 19 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 19 ore
DUMBRĂVENI: Oraşul îmbracă haine de sărbătoare
Sâmbătă, 15 august, de Ziua Orașului, autorităţile locale din oraşul Dumbrăveni îi invită pe localnici, dar şi pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Accident rutier în Cașolț: un tânăr de aproximativ 20 de ani, transportat la UPU Sibiu
Un echipaj SMURD cu medic a intervenit în localitatea Cașolț, în urma unui accident rutier în care a...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.