La clădirea ruinată de pe Mitropoliei s-a mai făcut câte ceva: a dispărut molozul de la acoperişul prăbuşit

La clădirea ruinată de pe Mitropoliei s-a mai făcut câte ceva: a dispărut molozul de la acoperişul prăbuşit

Spuneam că vă vom ţine la curent cu schimbările de peisaj din Sibiul zis vechi, cu ce s-a mai făcut, se mai face şi ce se mai des-face în zona istorică. Uite, suntem în măsură să vă spunem că la clădirea ruinată de pe str. Mitropoliei Nr. 7, unde înainte era un „împinge tava” numit „Expres” (fostă cantină) şi restaurantul „Metropol” în anii ’90, s-a mai mişcat câte ceva.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

foto: Dumitru CHISELIŢĂ

O dată, s-a redeschis accesul pietonal prin „tunelul” schelei din lemn care protejează ppietănii să nu fie loviţi de bucăţile de clădire care cad. Anterior acesta fusese blocat din motive de lucrări în interior.

Nu putem spune că e ideal de trecut pe acolo, ba dimpotrivă, o faceţi pe propriul dv risc, că aspectul nu este unul dintre cele mai încurajatoare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ce s-a mai făcut? A fost păstrată copertina aceea de şantier, deşi nu exista, la momentul trecerii noastre pe acolo, niciun semn sau zgomot care să sugereze că ar mai fi vreun şantier ori s-ar mai munci ceva. Mai ales că poarta e închisă-încuiată.

foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Printre gratiile fostei intrări în local, se poate observa însă că tot molozul şi celelalte resturi rămase după prăbuşirea mai mult sau mai puţin accidentală a acoperişului (care a distrus şi etajul), au fost evacuate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Din punct de vedere administrativ, ultimmul certificat de urbanism, pentru această adresă a fost emis în 27 iunie 2024 şi a fost solicitat de către Leluţiu Paler Ioana şi Adrian-Ştefan. Certificatul a fost eliberat pentru „lucrări de conservare şi punere în valoare a imobilului, reabilitarea instalaţiilor interioare, funcţionalizarea podului existent în spaţiu locuibil, (…) , fără modificarea geometriei şi/sau volumului şarpantei existente, refacerea pasajelor în curtea interioară; schimbare de destinaţie din locuinţă în funcţiuni turistice cu caracter intraurban (hotel) şi servicii aferente”. Alte detalii nu avem, nefiind vizibilă vreo placă de şantier.

Ce va urma? Sau va mai urma ceva? Nu ştim încă, dar vom vedea. Noi vom fi, ca de obicei, atenţi.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
24 aprilie 2025 la 17:34
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 1 oră
Salvamont Sibiu intervine la capacitate maximă: trei misiuni de salvare, simultan, în județ
Salvatorii montani din cadrul Salvamont Sibiu sunt implicați, în același timp, în trei misiuni de salvare desfășurate în...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 1 oră
ACS Mediaş, al treilea succes consecutiv în Liga 3. Meci cu şapte goluri la Săcele
Echipa lui Cosmin Vîtcă a obţinut, sâmbătă după-masă, al treilea succes consecutiv în campionat, după cel de la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Medicul internist, în linia întâi a deciziei medicale. Dr. Oana Claudia Moșteanu: „Fiecare minut contează”
În spatele deciziei de internare, transfer la Terapie Intensivă sau externare se află, de multe ori, evaluarea rapidă...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Aproape 6 din 10 apeluri la 112, în Sibiu, nu au fost urgențe. Poliția cere folosirea responsabilă a numărului
Aproximativ 14.000 dintre cele 23.700 de apeluri primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 ore
Asfalt nou pe bulevardul Vasile Milea. Lucrările pe carosabil încep în noaptea de duminică
Lucrările de reparații de pe bulevardul Vasile Milea din Sibiu au avansat, iar trotuarele de pe partea cu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 ore
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 ore
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Turist din București, mort după o cădere de aproximativ 200 de metri în zona Iezerul Caprei
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din București, și-a pierdut viața vineri, după ce a alunecat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
A1 Sibiu – Boița se închide de luni pentru aproape trei luni. Restricțiile ar putea fi prelungite
Autostrada A1 va fi închisă, începând de luni, 5 octombrie, între nodurile rutiere Cisnădie și Boița. Restricțiile sunt...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 23 ore
Semaforizarea smart intră în funcțiune în trei sensuri giratorii importante din Sibiu
De marți, 6 octombrie, de la ora 10, traficul din trei dintre cele mai aglomerate intersecții ale Sibiului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.