Se pregătesc noi proiecte comune între Liceul Tehnologic Mârșa și Wales High School (Anglia)

Se pregătesc noi proiecte comune între Liceul Tehnologic Mârșa și Wales High School (Anglia)

– o delegație engleză a vizitat instituția de învățământ din Mârșa –

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În 1991, când țara noastră făcea primii pași în democrație și lumea liberă, localitatea Mârșa a fost „provocată” să facă față vizitei unei delegații sosită tocmai din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, din zona orașului Shefiield – Anglia.

Cei mai mulți dintre membrii delegației sosite în vara acelui an la Mârșa au fost reprezentanți (elevi și cadre didactice) ai Wales High School, una dintre importantele instituții de învățământ preuniversitar de stat din respectiva regiune engleză, iar gazdele acestora au fost elevi și cadre didactice de la Liceul Industrial Mârșa.

În ciuda numeroaselor probleme cu marcau în acea perioadă traiul românilor și a lipsei de experiență în tratarea acestui gen de relații, complet nouă pentru toți mârșenii implicați, vizita delegației engleze s-a derulat excelent, oamenii s-au simțit extraordinar și, în primul rând grație impulsului, deschiderii, înțelepciunii și lipsei de prejudecăți manifestată de directorul Wales High School, prof. Lawrence Morton, dar și a eforturilor și dorinței enorme a mârșenilor de a-și arăta disponibilitatea și aprecierea pentru această prietenie, a constituit, neoficial, punctul „zero” al unei relații de înfrățire unică la nivelul județului și, poate, rară în rândul instituțiilor de învățământ preuniversitar de la noi din țară. De la acel punct, proiectele și acțiunile comune, derulate cu implicarea cadrelor didactice și elevilor de la cele două instituții de învățământ, au fost foarte numeroase și diverse, și chiar dacă au existat anumite pauze, mai ales în ultimi ani, determinate de schimbări independente de voința reprezentanților de la cele două licee, relația a rezistat până în zilele noastre, când se dorește un refresh binemeritat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pornind de la această dorință, în cursul zilei de marți, o delegație formată din 12 englezi (cadre didactice de diverse specialități de la Wales High School și însoțitori externi), au efectuat o vizită la Liceul Tehnologic Mârșa.

Pentru câteva ore, oaspeții au încercat să afle cât mai multe despre școala și oamenii de aici, au vizitat câteva din sălile de clasă și laboratoarele instituției, au asistat la un scurt program artistic susținut de elevi și s-au întreținut cu membrii conducerii școlii și cadrele didactice de aici.

Delegaţia Wales High School a fost condusă de directorul instituției, Lisa McCall, care, la finalul vizitei, ne-a mărturisit că împreună cu ceilalți colegi, a rămas foarte impresionată de cele văzute, aflate și simțite la Liceul Tehnologic Mârșa, despre oamenii deosebiți întâlniți aici. Domnia sa și-a arătat deschiderea pentru pornirea tuturor demersurilor necesare, astfel încât, în scurt timp, activitățile comune, desfășurate cu implicarea elevilor și cadrelor didactice de la ambele instituții, să fie reluate. În opinia oaspeților englezi, cele două licee împărtășesc aproximativ același gen de valori iar misiunea  în și pentru comunitate, societate, este similară, astfel că relația de prietenie, înfrățire, de la om la om, reprezintă o dovadă de normalitate, ce se situează mai presus de orice acțiune cu caracter diplomatic. Directoarea liceului din Wales ne-a informat că, în perioada ce urmează, va încerca să pună la punct câteva întâlniri online cu prietenii din Mârșa, în cadru cărora să stabilească puncte comune de interes, ce pot fi exploatate în cadrul unor proiecte viitoare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La finalul întâlnirii, prof. Constantin Coropețchi, directorul liceului din Mârșa, a oferit următoarea declarație: „Atunci când vine vorba de educație, Wales High School și Liceul Tehnologic Mârșa împărtășesc aceeași viziune și aceleași valori fundamentale. Ne dorim ca acest schimb de experiență și bune practici să continue să inspire atât elevii, cât și cadrele didactice din ambele comunități”.

La vizita delegației engleze a asistat Lidia Bădilă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Avrig, care a transmis delegației mesajul primarului orașului, Adrian Dumitru David: „Colaborarea dintre cele două școli este un exemplu remarcabil de prietenie și schimb de bune practici în domeniul educației. Astfel de proiecte contribuie la formarea tinerelor generații și la pregătirea lor pentru provocările viitorului. Mulțumim partenerilor din Anglia, pentru vizită și pentru dorința de a împărtăși experiențele lor cu cadrele didactice de la Liceul Tehnologic din Mârșa”.

 

Autor - Dan FRÂNCU
01 aprilie 2025 la 16:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 23 minute
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 32 minute
Nicu Ștefănuță, ales copreședinte al Grupului Verzilor/ALE din Parlamentul European
Europarlamentarul român Nicu Ștefănuță a fost ales copreședinte al Grupului Verzilor/Alianța Liberă Europeană (Greens/EFA) din Parlamentul European, cu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Dr. Aurelia Stanciu, medic primar ATI, despre urgențele obstetricale care pot pune în pericol mama și fătul
Dr. Aurelia Stanciu, medic primar ATI și coordonator al Compartimentului ATI Obstetrică-Ginecologie din cadrul SCJU Sibiu, explică faptul...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 3 ore
Mesaj din Sibiul de acum 200 de ani. O relatare din 1926, despre ce conține capsula timpului din Turnului Sfatului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu, 70 de goluri în victoria cu LPS Alba Iulia şi salt pe primul loc. Juniorii 3, înfrângere la Bistriţa
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu urcă pe primul loc în clasamentul Seriei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
Pompierii au avut nevoie de peste 90 de ore pentru stingerea incendiului de la Șura Mică. 4.500 de tone de deșeuri au ars
Incendiul izbucnit la stația de sortare a deșeurilor din Șura Mică a fost lichidat după aproximativ 90 de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 19 ore
Semaforizarea inteligentă din centrul Sibiului, oprită după doar două ore. Primăria anunță când va fi repornit
Sistemul de semaforizare inteligentă introdus pentru testare în centrul Sibiului a funcționat aproximativ două ore, după care a...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 19 ore
Sibiu: Ultima dezinsecție împotriva căpușelor din acest an, în 7 și 8 octombrie
În municipiul Sibiu va avea loc, în 7 și 8 octombrie, ultima acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor programată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 20 ore
VIDEO | Autostrada Sibiu-Pitești: lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni au ajuns la 18,89%. Se pregătește montarea primei freze-gigant pentru un tunel rutier din România
Lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 18,89%, potrivit unei...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
PUMA aduce noi medalii pentru orașul și județul Sibiu. O studentă la Medicină și fiul unui preot, pe podiumul Cupei Mondiale la taekwon-do din Spania
Ștefania Văcariu, studentă în anul I la specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din cadrul Facultății de Medicină a Universității...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Festivalul Egalității de Gen începe mâine la Sibiu. Sănătatea reproducerii, tema ediției din acest an
Festivalul Egalității de Gen revine la Sibiu în perioada 7-10 octombrie, cu o ediție dedicată sănătății și drepturilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 21 ore
Șase bărbați au fost reținuți într-un dosar de proxenetism. Percheziții la Sibiu și Roșia
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au efectuat, duminică, nouă percheziții domiciliare într-un dosar penal de proxenetism. Acțiunile...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.