Prioritățile bugetare pentru 2025, la Boița

Prioritățile bugetare pentru 2025, la Boița

– cheltuielile pentru investiții depășesc 70 % –

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Zilele trecute, Consiliul Local Boița a adoptat hotărârea prin care a aprobat bugetul local de venituri și cheltuieli al comunei pentru anul 2025.

După ședința deliberativului local, primarul Nicolae Cocoș a oferit informații utile despre componența bugetului local.

Conform primarului, bugetul local pentru anul 2025 va permite asigurarea finanțării tuturor investițiilor aflate în derulare cât și a investițiilor noi, care să asigure în continuare dezvoltarea și modernizarea comunei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mai mult de 70 % din buget va fi direcționat, și în acest an, spre acoperirea investițiilor, procentul destinat cheltuielilor de funcționare fiind redus, datorită eficientizării activității.

Principalele investiții spre care se va îndrepta atenția administrației locale în cursul acestui an sunt: continuarea lucrărilor la reețeaua de alimentare cu apă în satul Boița (lucrare aflată în execuție, pentru care există speranțe de finalizare în partea a doua a anului), finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a străzilor din Boița, reabilitarea și modernizarea drumului comunal DC 73 Lotrioara (lucrare aflată în procedură de execuție), finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a clădirii primăriei (lucrare aflată în curs de executare), execuția și dotarea unei clădiri la terenul de sport, amenajarea și consolidarea malurilor pârâului Valea Mare (lucrare în continuare), realizarea unei rigole betonate pe prelungirea străzii Tălmăcelului (Hula Rucsori) și pe drumul din Căprăreț, execuția unor ziduri de sprijin pe drumul din Meghiș, achiziționarea unui echipament de desfundat canalizări, continuăm lucrării pentru cadastrul general gratuit (se preconizează finalizarea în cursul acestui an a reglementării juridice a proprietății în întreaga comună, atât pentru intravilan cât și pentru extravilan), actualizarea Planului Urbanistic General al comunei Boița (lucrare aflată în curs de execuție).

De asemenea, prin forma bugetului local aprobată de Consiliul Local Boița s-a prevăzut alocarea unei sume importante pentru susținerea activităților culturale, pentru tinerii care reprezintă cu cinste comuna Boița.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Pentru mine ca primar este foarte important că am reușit, într-un an foarte dificil, să asigur finanțarea în totalitate a acestor investiții, atât de necesare pentru dezvoltarea comunei Boița. Vreau să mulțumesc colegilor din Consiliul Local Boița care au votat și susținut aceste investiții”, a menționat, în finalul informării publice, primarul Nicolae Cocoș.

Autor - Dan FRÂNCU
24 martie 2025 la 09:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 21 minute
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 30 minute
Nicu Ștefănuță, ales copreședinte al Grupului Verzilor/ALE din Parlamentul European
Europarlamentarul român Nicu Ștefănuță a fost ales copreședinte al Grupului Verzilor/Alianța Liberă Europeană (Greens/EFA) din Parlamentul European, cu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Dr. Aurelia Stanciu, medic primar ATI, despre urgențele obstetricale care pot pune în pericol mama și fătul
Dr. Aurelia Stanciu, medic primar ATI și coordonator al Compartimentului ATI Obstetrică-Ginecologie din cadrul SCJU Sibiu, explică faptul...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 3 ore
Mesaj din Sibiul de acum 200 de ani. O relatare din 1926, despre ce conține capsula timpului din Turnului Sfatului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu, 70 de goluri în victoria cu LPS Alba Iulia şi salt pe primul loc. Juniorii 3, înfrângere la Bistriţa
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu urcă pe primul loc în clasamentul Seriei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
Pompierii au avut nevoie de peste 90 de ore pentru stingerea incendiului de la Șura Mică. 4.500 de tone de deșeuri au ars
Incendiul izbucnit la stația de sortare a deșeurilor din Șura Mică a fost lichidat după aproximativ 90 de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
Semaforizarea inteligentă din centrul Sibiului, oprită după doar două ore. Primăria anunță când va fi repornit
Sistemul de semaforizare inteligentă introdus pentru testare în centrul Sibiului a funcționat aproximativ două ore, după care a...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 19 ore
Sibiu: Ultima dezinsecție împotriva căpușelor din acest an, în 7 și 8 octombrie
În municipiul Sibiu va avea loc, în 7 și 8 octombrie, ultima acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor programată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 19 ore
VIDEO | Autostrada Sibiu-Pitești: lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni au ajuns la 18,89%. Se pregătește montarea primei freze-gigant pentru un tunel rutier din România
Lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 18,89%, potrivit unei...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
PUMA aduce noi medalii pentru orașul și județul Sibiu. O studentă la Medicină și fiul unui preot, pe podiumul Cupei Mondiale la taekwon-do din Spania
Ștefania Văcariu, studentă în anul I la specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din cadrul Facultății de Medicină a Universității...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Festivalul Egalității de Gen începe mâine la Sibiu. Sănătatea reproducerii, tema ediției din acest an
Festivalul Egalității de Gen revine la Sibiu în perioada 7-10 octombrie, cu o ediție dedicată sănătății și drepturilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 21 ore
Șase bărbați au fost reținuți într-un dosar de proxenetism. Percheziții la Sibiu și Roșia
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au efectuat, duminică, nouă percheziții domiciliare într-un dosar penal de proxenetism. Acțiunile...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.