Anul trecut, aproape 19 tone de alimente au ajuns la pentru 2.000 de beneficiari din zona de sud a județului

Anul trecut, aproape 19 tone de alimente au ajuns la pentru 2.000 de beneficiari din zona de sud a județului

– Asociația Timp și Suflet a intermediat ajutorarea prin intermediul Băncii pentru Alimente –

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Înainte de a porni, cu toate mijloacele disponibile, campaniile specifice din perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, Asociația Timp și Suflet Avrig, a realizat și dat publicității un bilanț al activității desfășurate în anul 2024 în cadrul programului Banca pentru Alimente.

Pentru membrii, voluntarii și colaboratorii asociației din Avrig, anul trecut a fost deosebit de intens, cu activități diverse și multă muncă în folosul semenilor.

În urma campaniilor desfășurate în parteneriat cu Banca Regională pentru Alimente Cluj, Asociația Timp și Suflet a reușit colectarea unei cantități record de alimente (18.929,9 kilograme), care au fost distribuite în 22 de localități din zona de sud a județului Sibiu, de la Turnu Roșu până la Agnita. Peste 2.000 de beneficiari au primit sprijin datorită acestei colaborări minunate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Dar nu am oferit doar hrană – am dăruit și speranță, încredere și un exemplu de implicare socială și solidaritate. Am arătat că împreună putem face o diferență reală în viețile celor care au nevoie de ajutor.

Această realizare nu ar fi fost posibilă fără voluntarii noștri inimoși, care și-au pus timpul și sufletul în fiecare livrare, fără sprijinul Băncii Regionale pentru Alimente Cluj și fără implicarea magazinelor partenere, care au înțeles cât de important este să fim alături de comunitate”, transmit reprezentanții ONG-ului din Avrig.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dan FRÂNCU
16 martie 2025 la 07:51
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 25 minute
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 34 minute
Nicu Ștefănuță, ales copreședinte al Grupului Verzilor/ALE din Parlamentul European
Europarlamentarul român Nicu Ștefănuță a fost ales copreședinte al Grupului Verzilor/Alianța Liberă Europeană (Greens/EFA) din Parlamentul European, cu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Dr. Aurelia Stanciu, medic primar ATI, despre urgențele obstetricale care pot pune în pericol mama și fătul
Dr. Aurelia Stanciu, medic primar ATI și coordonator al Compartimentului ATI Obstetrică-Ginecologie din cadrul SCJU Sibiu, explică faptul...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 3 ore
Mesaj din Sibiul de acum 200 de ani. O relatare din 1926, despre ce conține capsula timpului din Turnului Sfatului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu, 70 de goluri în victoria cu LPS Alba Iulia şi salt pe primul loc. Juniorii 3, înfrângere la Bistriţa
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu urcă pe primul loc în clasamentul Seriei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
Pompierii au avut nevoie de peste 90 de ore pentru stingerea incendiului de la Șura Mică. 4.500 de tone de deșeuri au ars
Incendiul izbucnit la stația de sortare a deșeurilor din Șura Mică a fost lichidat după aproximativ 90 de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 19 ore
Semaforizarea inteligentă din centrul Sibiului, oprită după doar două ore. Primăria anunță când va fi repornit
Sistemul de semaforizare inteligentă introdus pentru testare în centrul Sibiului a funcționat aproximativ două ore, după care a...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 19 ore
Sibiu: Ultima dezinsecție împotriva căpușelor din acest an, în 7 și 8 octombrie
În municipiul Sibiu va avea loc, în 7 și 8 octombrie, ultima acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor programată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 20 ore
VIDEO | Autostrada Sibiu-Pitești: lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni au ajuns la 18,89%. Se pregătește montarea primei freze-gigant pentru un tunel rutier din România
Lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 18,89%, potrivit unei...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
PUMA aduce noi medalii pentru orașul și județul Sibiu. O studentă la Medicină și fiul unui preot, pe podiumul Cupei Mondiale la taekwon-do din Spania
Ștefania Văcariu, studentă în anul I la specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din cadrul Facultății de Medicină a Universității...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Festivalul Egalității de Gen începe mâine la Sibiu. Sănătatea reproducerii, tema ediției din acest an
Festivalul Egalității de Gen revine la Sibiu în perioada 7-10 octombrie, cu o ediție dedicată sănătății și drepturilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 21 ore
Șase bărbați au fost reținuți într-un dosar de proxenetism. Percheziții la Sibiu și Roșia
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au efectuat, duminică, nouă percheziții domiciliare într-un dosar penal de proxenetism. Acțiunile...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.