Regulament pentru titlul de „Cetățean de Onoare al Comunei Porumbacu de Jos”

De la sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, comuna Porumbacu de Jos are un regulament propriu pentru acordarea titlului de „Cetățean de Onoare”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Documentul a fost aprobat în ședința ordinară a deliberativului local, la inițiativa consilierilor locali Dorina Udroiu și Dorel Vulcu.

„Conferirea titlului de *Cetățean de Onoare* este stipulată atât în Statutul comunei Porumbacu de Jos, cât și în Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului Local al comunei Porumbacu de Jos, precum și în legile organice de la nivel național. Neavând acest regulament, noi nu puteam să acordăm acest titlu pentru că nu aveam o procedură… S-a elaborat acest regulament, acum l-am aprobat și de acum înainte, oricine dorește poate face propunere pentru conferirea titlului de *Cetățean de Onoare al Comunei Porumbacu de Jos*”, a spus consilierul Dorina Udroiu, la dezbaterile din ședința ordinară a Consiliului Local Porumbacu de Jos.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tot în cadrul aceleiași întâlniri, membrii deliberativului local din comuna Porumbacu de Jos au adoptat o hotărâre prin care au aprobat conferirea titlului de „Cetățean de Onoare al Comunei Porumbacu de Jos” medicului și scriitorului Gheorghe Schiop, fiu al satului Porumbacu de Jos. Și această inițiativă a aparținut tot consilierilor locali Dorina Udroiu și Dorel Vulcu.

Acordarea primului titlu de „Cetățean de Onoare al Comunei Porumbacu de Jos” va avea loc în cadrul unei ceremonii distincte, ce va fi organizată la o dată ulterioară.

Autor
03 februarie 2025 la 07:44
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 26 minute
Șoferii vor avea o biserică a lor: Sfântul Cristofor de la Râu Vadului
Începute în urmă cu aproape 30 de ani, lucrările la biserica ortodoxă din Râu Vadului/Lazaret au fost reluate...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 39 minute
Copșenii pot solicita cartea electronică de identitate, la ei în localitate. Ce trebuie să facă
Cetățenii din Copșa Mică ce vor carte de identitate electronică (CEI) o pot obține de la ei din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 oră
Cum să refolosim deșeurile? Ne explică tinerii la Casa de Cultură a Studenților
Casa de Cultură a Studenților a fost locul unde tinerii și-au putut pune imaginația la încercare și au...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 oră
Lucrări pe șoselele naționale ce tranzitează județul
Angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov lucrează în această perioadă pentru întreținerea în condiții bune  de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
1300 de locuri libere la clasa pregătitoare. La ce școli
S-a încheiat etapa a II-a de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare. Pentru această etapă fost libere 1392...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Alarmant: crește numărul sibienilor mușcați de căpușe
Este sezonul căpușelor. Cu toate că Primăria organizează periodic acțiuni de combatere a lor pe domeniul public al...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 ore
Nu vă lăsați păcăliți de știrile „adevărate”!
În contextul extinderii conflictului armat din Israel, persoane sau diverse structuri care nu au alt interes decât cel...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 3 ore
Raluca Turcan, despre noile planuri-cadru: „Educația trebuie să învețe copiii să gândească, nu doar să memoreze”
Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică o propunere ambițioasă de reformare a planurilor-cadru pentru liceu. În centrul...
Actualitate
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 13 ore
Incendiu la acoperișul unei hale dezafectate, la Mediaș
UPDATE: „După mai bine de 3 ore de luptă cu flăcările, pompierii au stins incendiul care a afectat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 13 ore
Poluare “verde” într-o zonă verde. Sau cum ţi-a scăpat “sustenabilitatea” de sub control
Când au fost aduse trotinetele acestea electrice la Sibiu, s-a făcut asta în numele a mai multe chestii...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Accident pe Mihai Viteazu: patru femei au fost rănite
Polițiștii rutieri au intervenit marți la un accident produs pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Sibiu. „Din primele verificări...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 19 ore
Conferinţele FITS 2025 aduc în faţa publicului pe actorii Bill Murray şi Kathleen Turner, pe scriitorul Wole Soyinka sau pe regizorii Alain Platel şi Alexis Michalik
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu le oferă spectatorilor şi în acest an ocazia de a întâlni...
Actualitate
5 min de citit