Reguli pentru acordarea lemnului de foc din fondul forestier al comunei, la Racovița

Reguli pentru acordarea lemnului de foc din fondul forestier al comunei, la Racovița

Prima hotărâre adoptată în acest an de Consiliul Local Racovița este cea referitoare la modalitatea de acordare a lemnului de foc pentru populația comunei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prevederile hotărârii sunt deja puse în aplicare, astfel că cetățenii pot începe parcurgerea tuturor etapelor stabilite de deliberativul local pentru a putea beneficia de material lemnos pentru încălzirea locuințelor din fondul forestier al comunei.

 

Achitarea impozitelor și taxelor locale aduce avantaje pentru acordarea lemnului de foc

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Conform regulilor și procedurilor foarte clar stabilite, cererile pentru acordarea lemnului de foc pot fi adresate Primăriei Racovița (direct la registratură sau online), până la data de 1 iulie a fiecărui an, după achitarea impozitelor și taxelor locale, soluționarea acestora urmând a fi efectuată pe principiul „primul venit, primul servit”.

Concret, primul cetățean care își va plăti impozitele și taxele locale va primi nr. 1, în registrul special creat pentru acordarea lemnului de foc. Procedura va continua în ordine crescătoare, indiferent dacă achitarea obligațiilor fiscale către bugetul comunei se va realiza direct, la casierie, sau prin intermediul aplicației online.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Criterii și cantități…

 

Cantitatea de lemn de foc ce poate fi acordată de către autoritatea publică locală, din limita cotei de tăiere anuală, conform prevederilor HCL nr. 1/2025, este de 5 metri cubi/an pentru imobil/familie – casă de locuit ocupată permanent, iar în cazul în care la același număr de casă locuiesc mai multe familii, aceeași cantitate urmând a fi acordată anual pentru fiecare familie în parte. Tot 5 metri cubi lemn de foc/an va primi și persoana care locuiește singură într-un imobil, cantitatea fiind redusă la jumătate (2,5 mc/an) în cazul persoanelor singure care locuiesc împreună cu familia fiului/fiicei, nepot/nepoată sau îngrijitor, respectiv în cazul imobilelor – caselor locuite temporar.

Autor - Dan FRÂNCU
14 ianuarie 2025 la 11:30
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 54 minute
Dr. Aurelia Stanciu, medic primar ATI, despre urgențele obstetricale care pot pune în pericol mama și fătul
Dr. Aurelia Stanciu, medic primar ATI și coordonator al Compartimentului ATI Obstetrică-Ginecologie din cadrul SCJU Sibiu, explică faptul...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 2 ore
Mesaj din Sibiul de acum 200 de ani. O relatare din 1926, despre ce conține capsula timpului din Turnului Sfatului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu, 70 de goluri în victoria cu LPS Alba Iulia şi salt pe primul loc. Juniorii 3, înfrângere la Bistriţa
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu urcă pe primul loc în clasamentul Seriei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Pompierii au avut nevoie de peste 90 de ore pentru stingerea incendiului de la Șura Mică. 4.500 de tone de deșeuri au ars
Incendiul izbucnit la stația de sortare a deșeurilor din Șura Mică a fost lichidat după aproximativ 90 de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Semaforizarea inteligentă din centrul Sibiului, oprită după doar două ore. Primăria anunță când va fi repornit
Sistemul de semaforizare inteligentă introdus pentru testare în centrul Sibiului a funcționat aproximativ două ore, după care a...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 18 ore
Sibiu: Ultima dezinsecție împotriva căpușelor din acest an, în 7 și 8 octombrie
În municipiul Sibiu va avea loc, în 7 și 8 octombrie, ultima acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor programată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
VIDEO | Autostrada Sibiu-Pitești: lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni au ajuns la 18,89%. Se pregătește montarea primei freze-gigant pentru un tunel rutier din România
Lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 18,89%, potrivit unei...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
PUMA aduce noi medalii pentru orașul și județul Sibiu. O studentă la Medicină și fiul unui preot, pe podiumul Cupei Mondiale la taekwon-do din Spania
Ștefania Văcariu, studentă în anul I la specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din cadrul Facultății de Medicină a Universității...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Festivalul Egalității de Gen începe mâine la Sibiu. Sănătatea reproducerii, tema ediției din acest an
Festivalul Egalității de Gen revine la Sibiu în perioada 7-10 octombrie, cu o ediție dedicată sănătății și drepturilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Șase bărbați au fost reținuți într-un dosar de proxenetism. Percheziții la Sibiu și Roșia
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au efectuat, duminică, nouă percheziții domiciliare într-un dosar penal de proxenetism. Acțiunile...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 20 ore
Elevi sibieni, lecție despre natură în Munții Făgăraș. Drumeția face parte dintr-un proiect al Consiliului Județean Sibiu
40 de elevi și profesori de la Școala Gimnazială „Andreiană” din Sibiu au urcat la peste 2.000 de...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 20 ore
Advertorial PSD: Organizația Femeilor Social Democrate a Municipiului Sibiu a organizat o activitate educativă dedicată celor mici
Sibiu, 5 octombrie 2026 – Cartea, poveștile și imaginația au fost în centrul unei întâlniri dedicate copiilor, organizată...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.