Istorie mai puţin cunoscută: cetăţile şi fortificaţiile din sudul judeţului, în lumina arheologilor (I)

Cetăţile de la Marginea Regatului

Mai multe campanii de cercetări arheologice la fortificaţiile din zona Sibiului, organizate de Muzeul Brukenthal şi periegheze la fortificaţii medievale din sudul Transilvaniei, din ţările Haţegului, Loviştei, Bârsei şi Banatul Severinului au permis acumularea informaţiilor de teren necesare studiului monografic, de monument şi apoi celui general, de sinteză.

Atingerea graduală a obiectivelor cercetării istorice, a monumentelor supuse analizei, a implicat evidenţierea unor cadre generale de referinţă: cultural (reprezentări artistice şi de mentalitate, tradiţia bibliografică), natural (geografic), politic, relaţional (tipologic, cronologic, funcţional). Adunarea riguroasă a faptelor istorice şi asumarea răspunderii interpretării lor ne-a obligat să restrângem aria investigaţiei monumentelor la o regiune cuprinsă între Ţara Făgăraşului şi Ţara Haţegului, zone geografice cunoscute prin studii istorice laborioase, cu un potenţial socio-cultural deosebit în evul mediu.     

În cadrele cronologice (secolele XIV-XVI) şi geografice stabilite (partea sudică a Transilvaniei şi partea ardeleană a Defileului Oltului) se evidenţiază sincronic şi diacronic trăsături ale evoluţiei arhitecturii militare, ale strategiei de apărare, legătura dintre factorii specifici (militari) şi cei generali, socio-politici.

Prezentarea detaliată, din multiple perspective, a fortificaţiilor cercetate arheologic şi analiza istorică multilaterală a proceselor istorice a fost facilitată de cercetările inter- şi multidisciplinare promovate în acest scop şi de accesul la bibliografia domeniului. Pentru toate acestea trebuie să mulţumesc colaboratorilor şi acelora care au sprijinit, într-o perioadă de multiple dificultăţi materiale, cercetarea de teren şi cea teoretică.          

Metoda de abordare a subiectului fortificaţiilor din sudul Transilvaniei reflectă stadiul, direcţiile, dar şi posibilităţile cercetării unui aspect particular al societăţii medievale transilvănene. Amploarea şi importanţa cercetării fortificaţiilor de la marginea regatului Ungariei, în acelaşi timp margine a Europei catolice, presupun eforturi conjugate şi organizate, interes pentru monumente istorice în parte greu accesibile, puţin spectaculoase, aflate însă în zone geografice cu potenţial turistic puţin exploatat.

Împreună cu bisericile protejate prin lege, incintele fortificaţiilor medievale refolosite în scopuri sociale şi unele ruine de cetăţi au primit în contemporaneitate un statut cultural aparte intrând în categoria protejată de monumente istorice. Fortificaţiile medievale posedă întreite calităţi care le asigură importanţa ştiinţifică, educaţională şi economică: izvoare istorice în măsura în care sunt supuse analizei cronologice şi morfo-funcţionale, modele de comportament acumulate în experienţa trecutului şi obiective turistice.

Atitudinea pozitivă faţă de fortificaţiile medievale catalogate drept bunuri de patrimoniu, ce au în prezent alte utilităţi sau sunt în stare de ruină şi conştientizarea valorii lor sunt caracteristici ale civilizaţiei contemporane. Numărul relativ mic al fortificaţiilor medievale păstrate şi starea lor de conservare, în multe cazuri precară, îndreptăţesc interesul social actual şi îndeamnă la cercetarea lor minuţioasă.

Tip de construcţie militară folosit în toată lumea civilizată, fortificaţiile favorizează, prin necesitatea cunoaşterii lor, discuţii ştiinţifice şi colaborare internaţională. Atenţia acordată lor este relevată în studiile de specialitate şi în cele de popularizare, apărute în ultimii 150 de ani. Interesul social şi cultural pentru studiul cetăţilor a dus la inventarierea lor în secolul trecut. Verificarea informaţiilor de teren a fost necesară, experienţa cercetării acumulate într-un secol fiind astfel confruntată cu datele bibliografice, uneori fragmentare, alteori contradictorii.

Conjugarea surselor de informare orală greu de controlat, cu informaţiile concrete şi supoziţiile referitoare la existenţa unei înşiruiri ritmice a cetăţilor din zona submontană a sudului Transilvaniei a determinat o campanie de periegheze utilă pentru diagnosticarea stării actuale de conservare a ruinelor.

Posibile dar negăsite fortificaţii la Cârţa, Noul Român şi Colun

 În completarea şirului de fortificaţii cuprinse în repertoriu, prezentăm câteva informaţii topografice sau hidronimice referitoare la fortificaţii din sudul Transilvaniei, informaţii care, chiar dacă provin din afara zonei circumscrise cercetării, sunt utile studiului de ansamblu.

Menţionarea documentară a locului numit Cetate în scrisoarea de danie a lui Mircea cel Bătrân din 27 decembrie 1391 a determinat efectuarea unor periegheze pe ambele maluri ale Oltului, în zonele localităţilor Cârţa, Noul Român, Colun, unde nu se observă urme de fortificaţii. În hotarul satului Noul Român, spre Coasta Cârţei, un val de pământ barează accesul pe vale spre Poieniţa. Nu am observat urme de fortificaţii din pământ nici în celălalt hotar al Noului Român, spre Şomartin, acolo unde un document din secolul al XV-lea pomeneşte "montem castri antiqui Aranwara nuncupati" şi apoi "locus castri". Numai pe culmea cunoscută sub numele de Coasta Cârţei, spre Colun, există un val de mici dimensiuni, sondat arheologic cu rezultate puţin concludente.

Cetatea uriaşilor dinter Cisnădie şi Veştem, doar o legendă?

 În unele repertorii au fost menţionate urmele unei fortificaţii pe o înălţime din vecinătatea cetăţii din piatră de la Tălmaciu. Dealul ce domină râul Cibin oferă o poziţie strategică, dar nu există urme de valuri sau şanţuri. Îndoiala asupra existenţei unei fortificaţii este întărită de aspectul neprielnic al coamei accentuat denivelate a dealului numit semnificativ Wartburg. O "fortificaţie a uriaşilor" a fost localizată de Johann M. Ackner între Cisnădie şi Veştem, iar locul numit Burgberg este cartografiat în hotarul Cisnădiei, spre Veştem. Nici acolo nu se observă urmele consistente ale unei fortificaţii. 

Pe urmele cetăţii de la Lotrioara şi a altor fortificaţii din Mărginime

Identificarea cetăţii Lauterburg a fost dificilă, urmele ei pierzându-se. Majoritatea autorilor o plasează la vărsarea Lotrioarei în Olt, dar există şi alte păreri care au făcut necesare periegheze pe dealurile de la vărsarea Lotrului în Olt.

Urme de zid sec, amplasat la marginile unui mic platou, se pot vedea pe o ridicătură aflată la vărsarea Râului Vadului în Olt. Planul construcţiilor conturează o incintă cu un turn central, dar dimensiunile reduse, tehnica de construcţie a zidurilor nu permit acreditarea ademenitoarei ipoteze a existenţei unei fortificaţii care, alături de cele de la Lotrioara şi Turnul Spart, au marcat limite succesive între regatul Ungariei şi voievodatul Ţării Româneşti.

Două hidronime – Pârâul cetăţii la Câineni, Pârâul Turnului – şi toponimicul Dealul Turnului la Tălmăcel, ne-au obligat să cercetăm amănunţit zonele în perioada 1991-2000 fără a identifica urme evidente de fortificaţii pe înălţimile ce ar fi putut constitui puncte de observaţie aspra Defileului Oltului.Cercetarea de teren a vizat în zona submontană a Cindrelului, în vecinătatea satului Poplaca, o înălţime ce se ridică singuratică şi unde, după părerea localnicilor, ar fi existat ziduri. Informaţia nu s-a confirmat. Zidurile seci aflate în hotarele satelor Sălişte (locul Între Vii) şi Răşinari au aparţinut unor amenajări cu destinaţie agricolă şi meşteşugărească.

Alte posibile şi negăsite fortificaţii

Este dificil de apreciat dacă denivelările observate pe înălţimea numită Hodoş, în hotarul satului Aţel, indică existenţa unei fortificaţii din pământ, sunt creaţii naturale sau intervenţii umane cu alt scop decât acela de apărare. Sondajul arheologic efectuat în 1968 a înregistrat stratigrafic urme de arsură pe fundul unui şanţ însoţit de un val de barare a accesului pe platou. Săpătura arheologică nu a dus la descoperirea unor urme de cultură materială.

Localizările menţionate de Kurt Horedt, cum este cazul cetăţii din pământ din vecinătatea satului Biertan, suferă din cauza lipsei de precizie.Încercarea de a identifica fortificaţia prin periegheze, fără ajutorul localnicilor, nu a dat rezultate.

Fortificaţie lângă Dealul Frumos

O fortificaţie cu val de pământ în multe locuri aplatizat se află pe un deal împădurit (pădurea Lempeş), la vest de satul Dealul Frumos, din apropierea oraşului Agnita. Pe direcţia est-vest, fortificaţia are diametrul de 70 m (măsuraţi în interior). Adâncimea actuală a şanţului este diferită: de la 1,50 la 2,50 m. Înspre nord, în interiorul fortificaţiei se află o circumvalaţie cu diametrul de 10 m. În aceeaşi direcţie, valul exterior intersectează coama dealului.

Perieghezele au permis, în afara constatării stării actuale de conservare şi a amplasamentului în zonă, observarea unor detalii de planimetrie deosebite de datele deja publicate, informaţii ce vor fi incluse în repertoriul fortificaţiilor.

Arheologie şi fortificaţii

Cercetarea arheologică este o etapa importantă a cunoaşterii istorice a cetăţilor, etapă ce o depăşeşte pe cea a descrierilor romantice sau repertoriilor limitate la observaţiile de la suprafaţă. Prin săpătură arheologică, planul fortificaţiei se recompune, se evidenţiază detalii ale structurii zidului, etapele de construcţie, locuire, distrugere, abandon; sunt recuperate obiecte ilustrând modul de viaţă a locuitorilor.