Sursa foto: CS Gheorghieni
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în play-off-ul Ligii. Ceuşan este la prima experienţă ca antrenor principal. El a activat, vreme de câţiva ani, la academii din Irlanda. Ceuşan are licenţa UEFA Pro şi a lucrat o vreme î cadrul Şcolii de Antrenori din cadrul FRF.
Paul Ceuşan începe o nouă provocare în carieră după ce, mai mulţi ani, a activat şi studiat la academii şi universităţi din Irlanda, a activat o perioadă în Ungaria şi a fost “secundul” mai multor antrenori cu experienţă din România, inclusiv la echipe din Superligă. Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorgheini, din Liga 3, având obiective îndrăzneţe pentru sezonul care debutează peste o săptămână şi jumătate.
În vârstă de 42 de ani, Paul Ceuşan este originar din Reghin, dar s-a stabilit la Sibiu, iar într-o perioadă a făcut parte din staff-ul echipei CSC Şelimbăr. Şi-a început cariera în Irlanda de Nord, iar de când a revenit în România a lucrat, printre alţii, cu Claudiu Niculescu şi Ilie Poenaru, cu ultimul colaborând sezonul trecut, la Chindia Târgovişte.
”Ceuşan are o experiență care l-a purtat prin mai multe medii fotbalistice, atât în țară, cât și în străinătate. A făcut cunoștință cu antrenoratul încă din perioada în care era jucător activ, iar după absolvirea studiilor în domeniul științelor sportului a decis să se mute în Irlanda. Acolo, deși avea un loc de muncă, nu a stat departe de fotbal și a început să se implice din nou în activitatea de antrenor.
Și-a început parcursul în fotbalul juvenil la academia Pemount United, după care a ajuns la Balbriggan FC. A lucrat cu grupele de copii și juniori, continuând în același timp să își dezvolte pregătirea profesională. La Balbriggan FC a devenit și antrenor principal al academiei, iar munca și preocuparea constantă pentru perfecționare i-au deschis, ulterior, ușa către University College Dublin. Aici a făcut parte din staff-ul tehnic al echipei U17, după care a avut ocazia să lucreze și în cadrul echipelor U19 și de seniori.
Următoarea etapă a carierei l-a dus în Ungaria, la Szeged-Csanád Grosics Akadémia, unde a activat ca analist și antrenor secund. În 2021 a revenit în România, iar de atunci a trecut pe la mai multe formații: Șelimbăr, FC Voluntari, Concordia Chiajna și Oțelul Galați.
De la Chindia Târgoviște, formație din liga secundă, a ajuns în această vară la Gheorgheni, cu licența UEFA Pro și cu o experiență acumulată de-a lungul anilor în diferite campionate și structuri fotbalistice. Debutul său pe banca CS Gheorgheni a fost unul promițător, iar rezultatele obținute în Cupa României le-au oferit suporterilor motive de optimism”, este prezentarea pe care i-o face lui Ceuşan CS Gheorgheni.
La noua sa echipă, sibianul îl înlocuieşte pe Adrian Senin, cu care harghitenii începuseră noul sezon competiţional, în Cupa României.
Planuri mari
Paul Ceuşan îşi doreşte să ducă echipa din Gheorghieni în play-off-ul Ligii 3. El susţine că pune accentual “pe posesie și crearea de șanse de a marca”. ”Am venit cu entuziasm și motivație. Dacă ținem cont de media de vârstă este de până în 25 de ani, obiectivele stabilite împreună cu clubul sunt formarea unei echipe competitive formată din jucători din zonă, în special și jucători tineri dornici de afirmare.
Ca și obiectiv autoimpus este practicarea unui joc cât mai atractiv pentru spectatori, cu un joc bazat pe posesie și crearea de șanse de a marca, ca și clasarea îmi propun un loc cât mai aproape de play-off sau chiar play-off dacă va fi posibil.
Începutul a fost mai greu pentru că nu cunoșteam pe nimeni din club, staff sau jucători.
Pe tot parcursul pregătirii până acuma echipa a avut un progres continuu. Nu am renunțat la nici un jucător din lot și am încercat să dau minute tuturor jucătorilor în toate meciurile amicale și oficiale, în așa fel încât toată lumea să aibă șansă să arate ce poate și că își dorește să facă parte din acest colectiv.
În toate meciurile, inclusiv cele de Cupa României, au fost tratate ca și meciuri de pregătire și de aici cele 4-5 schimbări la pauzele meciurilor”, a spus Ceuşan, conform liga2.ro.
Dumitru CHISELIȚĂ
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Răzvan NEGRU
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
C.P.
Vlad IGNAT
Teodora NAN
Răzvan NEGRU