"Prostituatele sunt cele mai pudice femei”

"Prostituatele sunt cele mai pudice femei”

A zis-o scriitorul Teodor Mazilu, un hâtru ahtiat după sexul frumos şi slab! Nu pot să-l contrazic, fiindcă…n-am servit, dar am un amic însurat cu o fostă curvă, acum gospodină desăvârşită, soţie şi mamă iubitoare. Când mă întâlnesc cu ea pe stradă, îmi arată obrazul fiindcă scrisesem de ea pe vremea când pentru aşa ceva se făcea puşcărie. Ce tineri eram amândoi. Şi proşti! * În 1976, ca să scape de anturajul bucureştean, poetul Petre Stoica s-a autoexilat în satul Bulbucata, undeva în judeţul Giurgiu. Între alte ocupaţii domestice, a ţinut un jurnal, apărut sub titlul "Însemnările cultivatorului de mărar". L-am citit cu plăcere, pentru că este despre o lume total diferită de cea a satului ardelean. La un moment dat notează: "Mijloacele de transport aici: bicicleta, măgarul, roaba, motocicleta, calul, trabantul, carul cu boi, căruţa clasică, şareta, târlia (?), camionul, tractorul şi autobuzul. Toate coexistă paşnic". (Am uitat să precizez că Petre Stoica era bănăţean de baştină!) * Citindu-l pe Camus, m-am convins, încă o dată, că pesimiştii trăiesc mai puţin decât optimiştii. Iată ce scria: "Maladia Europei este aceea de a nu crede în nimic şi a pretinde că ştie totul (…) Lupta de idei se face cu frânghia spânzurătorii şi cu cuţitul ghilotinei (…). Călăii de astăzi, toată lumea ştie, sunt umanişti". I-a fost scris să moară la 47 de ani. * De câte ori mă întâInesc cu A.V., mi se văicăreşte, de parcă ar duce în  cârcă toate necazurile românilor. Încerc să-l deturnez, să-i spun că sănătatea e primordială, că necazurile sunt trecătoare, că politica nu trebuie să ne pervertească…O vreme tace, după care reîncepe: de ce mint americanii că au fost pe lună, de ce avea nevoie Sibiul de monstrul ăla de mall de la gară, nici vremea nu mai e cum era…Nu i-am spus, dar, ca să fiu optimist, bine ar fi să ajungă la 70 de ani… * Scriitorul francez Nicolas Chamfort scria că "zi de zi măresc lista lucrurilor despre care nu mai vorbesc". În aceeaşi etapă a vieţii sunt şi eu, doar că el a trăit în secolul 18…* Un proverb chinezesc sună aşa: "Dacă ai două cămăşi, vinde una şi cumpără-ţi un trandafir". N-am înţeles sensul. Poate de aceea n-am stofă de poet? * Zice că, după credinţa negrilor americani, labele iepurelui poartă noroc. O fi, dar după cea a ţiganilor români, coada iepurelui, numită "şoşoi", aduce numai necazuri. La români sunt numeroase superstiţii: ai noroc dacă întâlneşti un hornar şi ghinion dacă îţi iese în cale un popă, ai noroc dacă spargi un pahar sau dacă, din neatenţie, calci într-un căcat, ai ghinion dacă te-ai născut într-o zi de 13 sau locuieşti la nr.13, pisica neagră îţi aduce necazuri, potcoava, bătută la poarta casei îţi aduce noroc etc. Prostii, eu locuiesc la nr. 13, în telefon am "cifra diavolului" 666, fiica mea cea mică s-a născut în 13 ianuarie şi…să bat în lemn (!), am fost ocoliţi de mari necazuri. * Omul nostru din Passau, Georg Barth, ne informează că, în acest an, în 13 octombrie, pentru prima dată, în Bavaria, se sărbătoreşte "Ziua bunicilor" eveniment ce va continua în anii următori, de regulă, în a doua duminică din luna octombrie. De ce n-am lua exemplele bune de la nemţi, nu numai prostiile? Bunicii chiar merită recunoştinţa noastră.* Într-o discuţie cu Goebbels, Hitler i-ar fi spus: "Trebuie să câştigam războiul, pentru că altfel întreaga noastră naţiune, împreună cu noi, aflaţi în fruntea ei, şi toate lucrurile care ne sunt dragi vor fi şterse de pe faţa pământului". Ştiind ce-i aşteaptă, cei doi s-au sinucis când ruşii le-au…bătut la uşă. 
Articol publicat în 31 octombrie 2019 (Arhiva Tribuna)

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - N. I. DOBRA
29 august 2024 la 20:04
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 7 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.